Monthly Archives: June 2015

Dumneavoastra, bolshevicul

Domnule Ion Iliescu,

Pe peretele din fata cancelariei liceului pe care l-am absolvit amandoi, Spiru Haret, se afla patru placi de marmura. Trei placi comemoreaza moartea a trei tineri in Revolutia din decembrie ’89. A patra e pentru Andrei Frumusanu, mort in mineriada din toamna lui ’91.
Vietile insumate traite de cei patru fac 81-82 de ani. Mai putin cu 3-4 ani decat ati trait dumneavoastra pana acum.

Nu imi fac iluzii ca veti citi aceasta scrisoare. Iar daca prin absurd o veti citi, nu imi fac iluzii ca o veti intelege. Si totusi o scriu, in urma postului dvs de pe blogul personal.

Domnule Ion Iliescu, m-am uitat la interviul cu dumneavoastra de pe Digi24, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la Revolutie, si m-a uimit vitalitatea dumneavoastra. Si mai ales certitudinea ca intotdeauna ati avut dreptate si ati facut ceea ce trebuie. E uimitor cum cineva care a trait atat de mult (si are suficienta inteligenta si a dus-o suficient de bine incat sa treaca de nevoile cotidiene, incat sa aiba cel putin teoretic timpul si starea sa isi chestioneze propriile decizii si judecati) poate sa dea explicatii complete atat de senin. Sa nu aiba nici macar o unda de indoiala. Sa nu accepte nici macar o secunda ca a gresit.  Cumva, va invidiez pentru aceasta capacitate. Cumva eu, de la mai putin de jumatatea varstei dumneavoastra ( de la o varsta la care dumneavoasta erati un aparatchik in plina ascensiune, Ministru al Tineretului intr-o Romanie comunista, copartas la putere al lui Ceausescu) nu am aceeasi certitudine in deciziile marunte pe care le-am luat. Cumva nu as putea sa am aceeasi seninatate pe care dumneavoastra o afisati public cand vorbiti despre Revolutie, Mineriade, patrulatere rosii, etc.

Domnule Iliescu, ca multi dintre colegii mei de generatie, tin minte acel “… si ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, Ion Iliescu”. Sau “Ceausescu a intinat idealurile comunismului”. Sau “Domnule Iliescu, credeti in Dumnezeu?” (Si spun asta ca agnostic, ca om care e revoltat de abuzurile Bisericii, abuzuri pe care tot dumneavoastra le-ati aprobat tacit.)

Domnule Iliescu, ca multi dintre colegii mei de generatie am ales sa imi creez patratica mea de prosperitate si liniste, intelegand ca sfera publica fusese acaparata de acolitii dumneavoastra. Multi dintre noi am inteles, la varsta la care dumneavoastra erati scolit la Moscova in virtutiile si idealurile socialismului stiintific, ca singura cale – grea, nasoala, de rahat – sa faci ceva e sa tragi tare, sa muncesti mai mult. Sa mergi in Romania creata de dumneavoastra ca un somon in contra curentului. Cam asta am fost noi, domnule Iliescu. Niste somoni care s-au ciocnit cu capul de pietre toata tineretea noastra. Pentru ca planctonul bun era acaparat de balenele create de dvs. Iar ursii mai bagau laba in rau si se mai alimentau cu vreun somon mai gras cand simteau ca e le e foame si ca merita efortul.

Domnule Iliescu, v-ati intrebat vreodata de ce domenii precum IT-ul, serviciile creative sau filmul sunt in Romania la nivelul occidental? In vreme ce domenii precum agricultura, industria extractiva si grea, turismul nu sunt nici pe departe? Raspunsul e simplu: pentru ca sunt domenii in care e nevoie de multa minte si baza materiala mica. Domenii in care acolitii dvs nu au putut intra pentru ca nu au detinut avantajul competitiv (baza materiala obtinuta pe nimic sub obladuirea tacita a dumneavoastra).

As putea sa detaliez mult mai mult acuzele pe care vi le aduc. Pentru ca sunt acuze, nu doar ganduri sau opinii. As putea sa va explic zecile de moduri in care ati secatuit potentialul uman al acestei tari (de la “nu ne vindem tara”, la somajul fortat in care ati trimis milioane de oameni, de la capsunari la inteligenta plecata in America, de la contracte acordate pe favoritisme care au efect calitatea proasta, si tot asa). Nu are sens. Si, sa fiu sincer, motivul principal e ca am treaba. Scriu de la munca si am impresia ca acum fur timpul firmei. (O chestie neimaginabila in comunism, probabil, dar asa sunt eu indoctrinat de capitalism).

Am sa mai spun doar 3 fraze:

1. Intr-o discutie cu un prieten, spuneam ca dumneavoastra sunteti singurul om caruia i-as face rau fizic. Domnule Iliescu, ma gandeam ca as putea sa va rup picioarele. Dar nu la modul impulsiv, ci foarte rational. Cred ca ati avut parte de prea putina suferinta ca sa puteti dezvolta o constiinta. Cred ca nu v-ati simtit niciodata mic, fara sanse, disperat, lipsit de orizonturi, asa cum s-au simtit multi dintre oamenii acestei tari din cauza dumneavoastra. Fireste, e doar o fantezie. Nu v-as rupe picioarele. Poate din frica, caci vreau sa am grija de copilul meu. Dar si din umanitate. Pentru ca acum sunteti doar un batranel vocal, care nu mai poate face nimic.

2. Veti ramane “Ion Iliescu bolsevicul”. Ma bucur ca ati ales singur sa va asumati acest titlu. Pentru ca l-ati asumat, in postul dumnevoastra, desi sunt convins ca nu ati vrut. Cu fiecare zi ce trece veti fi privit mai mult asa. Inclusiv de balaurii pe care i-ati crescut la piept. Pentru ca, daca ati fi fost un social democrat autentic, ati fi inteles ca intai se creaza prosperitatea si abia apoi se redistribuie. V-ati fi dat la o parte incercand sa curatati zgura comunista. Ati fi facut un partid neomarxist din intelectuali hipsteristi cu prea multe idealuri si prea putine ancore in realitate. In nici un caz n-ati fi facut tratate cu Moscova, mineriade, marsuri ale urii, patrulatere rosii.

3. Din 1996 tin minte 3 momente. Moartea lui Coposu. Cu sute de mii de oameni pe Magheru. Nu veti avea parte de asa ceva. Va vor plange niste babe, pe dvs. Intrarea la facultate. Pierderea alegerilor de catre dumneavoastra. In seara aia m-am bucurat mai mult decat ca am intrat la facultate.

Domnule Iliescu, cam asta e ce as avea de spus. Mi-ar placea sa cred ca atunci cand veti ajunge din nou la Spiru Haret, daca veti mai ajunge, va veti opri in fata acelor patru placi de marmura si va veti spune in gand “Poate am gresit. Poate puteam sa fac lucrurile mai bine pentru toti.” Si totusi scepticul din mine se indoieste ca ati fi capabil de asa ceva. Pentru ca dumneavoastra, desi nu credeti in Dumnezeu, credeti in puterea dumneavoastra cvasipapala de a fi tot timpul infailibil.

 

PS Acum mi-am dat seama de unde imi parea atat de cunoscut titlul postului dvs – “Eu, bolshevicul”.

La inceput mi s-a parut ca ma duce cu gandul la “Eu, Claudius“. Nu este asa, de fapt ma trimitea subconstient la romanul lui Roa Bastos – “Eu, Supremul“. Nu stiu daca l-ati citit, poate ati prins prima editie publicata prin anii ’80, cand dumneavoastra erati director de editura si aveati mai mult timp liber. Pe vremea cand o carte buna, ca aceasta, se vindea intr-un pachet invelit in celofan, alaturi de 3-4 brosuri cu cuvantari de la Plenarele Partidului, scoase de Editura Politica, si vreo 2 clasici romani (variantele de la Editura Minerva), pe care oamenii iubitori de carte ii aveau acasa in 4-5 exemplare, din aceeasi editie.

Poate subconstient v-au placut justificarile dictatorului-personaj principal, modul lui solipsist de a vedea lumea si de a transforma istoria dupa nevoile lui de justificare. Poate cumva v-ati identificat cu el. Iar daca nu ati citit respectiva carte, cred ca poate constitui o lectura foarte buna, alaturi, fireste, de Toamna Patriarhului.