Category Archives: cocor

un om

Rieding asta nu a ramas in istorie ca un mare compozitor. Probabil nu ajunge nici in top100.
Dar a lasat un concert de vioara, un concert pe care l-au cantat toti violonistii in devenire. Pe care cei mai multi au dat primele reprezentatii, pe care au simtit si si-au controlat primele emotii pe scena. Pe care au inceput sa isi gaseasca identitatea. O piesa cu valoare didactica. Poate cumva si morala (pentru ca intr-un fel educatia estetica e educatie morala, de fapt toata educatia indreptata inspre a crea ceva sau a intelege o creatie estetica este si o educatie morala – macar prin necesitatea de a pastra o doza de detasare fata de ego-ul propriu.)

Mai jos e intepretarea tanarului Perlman. Iar si mai jos e ceva la fel de minunat: comentariile unor oameni care inteleg si care, multi dintre ei, fac muzica. E acolo in comentarii un simt de apartenenta extraordinar. Un cocor frumos.

2 cuvinte

1452303_369007513235091_1599024300_n

 

Am vazut-o aici, si am stiut in 5 secunde ce as scrie: “Botez duminica” (si stiu ca poate s-ar interpreta pe dos, si ca daca ar iesi bine ar ramane un mister toata viata ce vrea sa insemne, dar asta as scrie, ar fi macar o sansa).

cocor pentru Daria

Voiam sa iti zic ca sper sa traiesc suficient sa ascultam impreuna concertele lui Bach in interpretarea lui Perlman & Zuckerman (le ascult chiar acum cand scriu astea ).

Si apoi mi-am dat seama ca e bine sa nu lasi la ani departare ce poti face maine: asa ca maine seara punem concertele si dansam impreuna. Si cu “mama – mama – mama”, fireste. Umberto Eco ar spune ca oricum orice interpretare a unei opere de arta e egal valabila si justificata, so what the fuck – ascultam Johann&Pinchas&Itzhak si ne simtim bine si ne invartim, ne invartim, ne invartim. Si peste ani, ascultam iar si iti povestesc cum am dansat noi brandemburgicele (asa cum ieri am dansat Love Minus Zero/No Limit in interpretarea de la Budokan).

Si cu toti absentii dragi in suflet.

36

Cand eram mai tanar stiam ce voi scrie la 36 de ani. Gandeam ca voi spune si eu, ca poetul, “Nel mezzo del cammin di nostra vita”… Vreo 72 de ani e varsta medie la barbati in Romania deci imi faceam socoteala ca  am atins varful parabolei si ca va urma o toamna lunga. Si insorita, poate…

Acum insa, dupa ce Emil a murit, nu mai cred in parabole, gausiene sau curbe Compton.  Cred ca omul trece prin trei caderi in realitate: in copilarie/adolescenta cand intelege ca el s-a nascut mai mult sau mai putin accidental (ca nu trebuia sa fie neaparat acea configuratie genetica), in tinerete cand intelege ca traieste zi de zi mai mult sau mai putin accidental si la moartea primului om drag cand intelege ca si moartea e mai mult sau mai putin accidentala.

Acum stiu ca nu exista simetrie… Doar niste cifre (ma gandeam ca ar trebui sa sarbatorim ca aniversari majore nu decadele, ci patratele numerelor: 1, 4, 9, 16, 25, 36, 49, 64, 81). Care se aduna. La unii da, la altii nu.

Mi-e greu sa sarbatoresc acesti 36. Pentru ca cineva drag s-a oprit la 34. Ma simt in sinea mea ca atunci cand copiezi de la colegul tau de banca si primesti o nota mai mare decat el. Ma simt cumva impostor. E doar o cifra in calendar… Si daca e sa sarbatoresc ceva e pentru ca trebuie respectate uzantele, pentru ca suntem oamenii ritualurilor, pentru ca nu vreau sa ma pun contra pentru ca oricum nu conteaza nici intr-un fel si nici in altul… Dar nu e nimic de sarbatorit si in sinea mea nu voi sarbatori.

Daca e sa ma bucur de ceva o voi face peste 3 saptamani cand Daria implineste 2 ani. Si, chiar si atunci va lipsi un cadou, stiu bine…

Un namaste din suflet (cocor 3)

Voiai sa iti dau ceva, Daria, si m-ai atins pe umar in felul tau de copilas obisnuit sa primeasca repede totul, nenegociabil, un mic zeu pentru care adorarea din partea muritorilor de rand e de la sine inteleasa.  Eu ti-am zis sa ma rogi, sau ca sa fie mai simplu pentru tine sa faci un namaste. “Din suflet”, am adaugat.

Tu ai stat un pic, te-ai gandit, ti-ai impreunat mainile si ai inceput sa sufli. Fara sa stii etimologii, fara sa stii de suflu, suflare si suflet, de pneuma filosofilor greci, fara sa stii nimic de tipul asta mi-ai amintit ce este sufletul. Mi-ai amintit mai mult decat orice carte, orice discurs inalt. Rasuflam, asta e tot ce conteaza…