Catastif

Dylan la Viena

Ridicat de la posta biletele de concert, luat biletele de avion. Acum mai ramane cazarea. Mai vine cineva?

3 comments April 16th, 2008

When the ship…

Asta e una dintre melodiile mele preferate de la Dylan. Poate sunt eu idealist, sau prea optimist, sau poate doar copil, dar cred cu tarie ca in cele din urma corabiile ajung la tarm. Macar o parte dintre ele. (Apropo de Attenborough, ca tot vorbeam ieri de el, mi-am dat seama ca toate animalele de la cele mai putin dezvoltate pana la cimpanzei sunt fundamental optimiste - au vointa de putere, sau de viata, au capacitatea de a opune rezistenta chiar si in situatii disperate. Vitalitatea e foarte importanta pentru a trai o viata misto. Tautologie?)

Uite aici o versiune misto  - cu conotatii istorice. Cu Joan Baez de la Marsul asupra Washingtonului - ala unde Martin Luther King si-a impartasit visul.

Pe ipod mai am una misto de la Life Aid 1985  - Dylan cu Ron Wood si Keith Richards de la Rolling Stones. Concertele acelea pentru ajutorarea Africii. Iar la inceptul melodiei Dylan vine cu o mica sugestie - ce-ar fi sa dam o mica parte, nu mult, 1-2 milioane, din toti banii care se strang pentru Africa si pentru ajutorarea fermierilor de aici, din America, care se zbat in saracie, cu fermele ipotecate.

1 comment January 11th, 2008

valsul

Valsul lui Ravel a fost superb (astazi la Festivalul Enescu). Pe cuvant - a fost genial. O piesa superba despre nasterea, creativitatea, fastul, decadenta si agonia La Belle Epoque. Un melanj de pompa, nostalgie, nebunie si finalmente distructie.

Later edit: Uite si o varianta cu Bernstein, in care acesta transpira la greu. Asa se fac lucrurile bune.

Add comment September 9th, 2007

Nettie Moore

O melodie de pe albumul lui Dylan de anul trecut pe care am descoperit-o (am simtit-o cu adevarat) zilele trecute: Nettie Moore
 Gonna travel the world is what I’m gonna do
Then come back and see you.
All I ever do is struggle and strive.
If I don’t do anybody any harm, I might make it back home alive.

Oh, I miss you, Nettie Moore
And my happiness is o’r
Winter’s gone, the river’s on the rise
I loved you then, and ever shall
But there’s no one left here to tell
The world has gone black before my eyes

versurile toate 

Trebuie neaparat sa-l vad pe Dylan cand vine in Europa. Pe bune, omul asta a fost mai esential pentru dezvoltarea mea decat orice alt artist/filosof/scriitor.

2 comments August 13th, 2007

solidaritate

Respect celor care asculta muzica care o vor intr-o tara care nu vrea sa auda decat de o singura cale.

Ar fi interesant un concert rock in fata ambasadei.

Add comment August 6th, 2007

Multumesc, Diana

Am ascultat Beatles mash-up recomandat de tine si e chiar super misto. Mult mai tare ca Grey Album dar parca Love imi place mai mult. Succes in Anglia la scoala, si succes la Cannes peste vreo 15 ani

1 comment August 2nd, 2007

zeppelin

Sau plant. e ciudat uneori preferam sa pune branduri si formatii in locul oamenilor. Robert Plant.

Acum ascult “Babe I’m Gonna Leave You” din nou si desi e atat de misto, nu e nici pe sfert cum a fost la concert. Pierderea se simte mult mai bine cand esti cu alaturi de mii de oameni simtind acelasi lucru. Simtind acelasi lucru? Naiba stie, poate de fapt nimeni nu simte acelasi lucru. Poate nici macar noi insine nu suntem niciodata egali cu noi insine. Poate de cele mai multe ori ne imitam pe noi imitandu-i pe altii. In fine, am fost acolo. Asta e cel mai important. Si a fost superb. Un Plant care si-a pastrat vocea. Si care, apropo de imitarea noastra insine, a reusit sa fie diferit. A preferat sa improvizeze, sa reorchestreze piesele cult, sa se joace pe scena, sa adauge de la el, si per total sa fie sincer. A fost extraordinar de vibrant. Superb. Viu. Nu reluarea mai mult sau mai putin fidela a pieselor (cum a fost parca Page and Plant-ul de la sfarsitul anilor ‘90, de la Polivalenta) si mai degraba o rememorare a pieselor, o reintepretare in cheia a ceea a devenit. Si intr-adevar a devenit. Am mai spus-o, pe mine ma fascineaza mosii care au supravietuit tineretiii si gloriei: Dylan, Page & Plant, Gilmore si Waters, Bono in curand. De multe ori urcusul e simplu, cliseatic. Mai interesanta este coborarea. Cobararea e parte a drumului, poate cea mai frumoasa. In mod cert cea mai plina de sens.

L-am vazut pe Plant, si am vazut un dragon, ca sa citez pe cineva. Plin de forta, de furie vitala, insa in acelasi timp intelept.

2 comments July 9th, 2007

Excelenta compilatie

Albumul Love de la Beatles. Un fel de best-of mixat/prefixat. Foarte tare - mai ales in versiunea surround. Cred ca mi-l comand zilele astea - pe amazon.com este cam 15 dolari inclusiv DVD-ul cu sunet surround.

3 comments June 11th, 2007

cum a fost la Roger Waters

Ar trebui sa scriu si eu despre concertul lui Waters de la Budapesta, de acum o luna. Asta de unul din defectee mele, promit ca fac lucruri si dupa aia le tot aman ca apar tot felul de chestii. Apropo de asta cand am ascultat prima data Alice in Tara Minunilor (discurile Electrecord pe care le ascultam la pickupul Pacific), ei bine mi-am dat seama ca eu sunt Marele Iepure Alb. Si anii au trecut si intradevar chiar sunt asa. Nici macar nu mi-am dorit

Deci Roger Waters: au fost doua zile excelente la Budapesta. Multumesc Iar concertul a fost euna dintre chestiile alea care te schimba. Da, stiu o sa ziceti ca totul ne schimba, insa sunt lucruri care muta ceva in noi. Care pur si simplu dor prin frumusetea lor. Uite acum daca imi pun la ipod ultima melodie din concert, Confortably Numb, sunt din nou acolo. Si simt showul si simt pierderea si simt tigarile alea din vizual.

A fost un concert superb atat la nivelul muzicii in sine cat si la nivelul vizualurilor. Si, sa va zic o chestie - in primul rand nu am scris pentru ca nu am avut cuvinte. Am asteptat inspiratia, ea nu a venit. E vorba despre sfasiere. Pur si simplu un concert al sfarierilor - o formatie sfasiata - pentru ca recunosc, ziceam “Solo-ul asta Gilmore l-ar fi cantat mai bine”, o muzica a ruperilor, a pierderilor. Acum stau si scriu asta, pentru ca pur si simplu nu am altceva mai bun de facut, insa nu spun de fapt nimic. Pura vorbatie.

Un cititor al blogului a scris ceva mult mai misto aici - comentariul 34.

Pot spune doar: am fost acolo. Si a meritat. Si e genul de experienta pe care nu o poti pierde. Muzica pentru oameni liberi. Acum ascult “The Fletcher Memorial Home” si simt frumusetea concertului. Poate doar ca o umbra, dar stiu ca am fost acolo. Si a fost ceva inefabil. Satori.

O sa mai zic doar o chestie: toata existenta noastra de zi cu zi tinde sa se abrutizeze. Sa pierdem profunzimea durerii, sa pierdem profunzimea fericirii, sa fim intr-adevar amortiti in confortul nostru, sa ne dorim lucruri, nu stari sufletesti, pentru ca lucrurile raman (sunt materiale si au valoare de revanzare) in vreme ce starile se duc repede. E mai simplu asa - sa marchetezi lucruri nu stari. Sa marketezi produse produse in masa, nu sa ajuti liberatea cuiva - singurii care ne pot ajuta in chestia asta sunt prietenii adevarati. Oamenii cu suflet si minte misto, cartile bune, muzica care spune ceva. Nu exista “Libertatea, acum cu 25% mai multa la acelasi pret”, “Alege libertatea, alege marca X” sau alte sloganuri de tipul asta. Libertatea ce ceea ce nu se gaseste la televizor, in plublicatatea contextuala de la google sau pe panourile de strada.

E ceea ce construiesti alegand un pic cate un pic din cele mai tari lucruri din lumea asta (din mintile umane, nu din table sau plasticuri frumos lustruite).

Concertul acela a fost genul asta de experienta. Concertul si zilele acelea doua.

6 comments May 15th, 2007

intrebare cu Dylan, concert cu mine

Cine are chef sa mearga la concertul Bob Dylan de la Berlin din data de 3 mai?

7 comments March 16th, 2007

There’s a place

Imi place enorm. Si mi se pare foarte profunda - foarte zen, tao, filozofica si desteapta. Pana la urma mintea e singurul refugiu pe care il avem. Si d-aia e bine sa ai o minte incapatoare si bine mobilata. Daca nu ai, risti sa stai chircit si in picioare :)) Si vopsita in culori odihnitoare.

Melodia e de pe primul album al Beatlesilor - Please, please me. Care mi se pare unul dintre cele mai tari albume ever. Daca te uiti pe lista pieselor cam toate au devenit hituri pe care cam oricine le recunoaste. Si tot apropo de asta, in topul Rolling Stones al celor mai tari albume din primele 10 Beatles are rezervate 4 locuri. Si tot apropo de asta, sa vedeti ca o sa existe un reviriment Beatles dupa ce o sa semneze dealul de distributie digitala.

2 comments March 14th, 2007

Roger Waters anyone?

Cine merge la concert la Budapesta? Poate facem un grup mai mare. Cica va canta tot albumul “Dark side of the Moon”

35 comments March 13th, 2007

Substitute

Substitute your lies for fact
I can see right through your plastic mac
I look all white, but my dad was black
My fine looking suit is really made out of sackI was born with a plastic spoon in my mouth
The north side of my town faced east, and the east was facing south
And now you dare to look me in the eye
Those crocodile tears are what you cry
It’s a genuine problem, you won’t try
To work it out at all you just pass it by, pass it by
The Who

video aici

Ramones si Sex Pistols au si ei variantele lor

Add comment November 27th, 2006

Cheap Trick - Surrender

Mommy’s alright, Daddy’s alright, they just seem a little weird.
Surrender, surrender, but don’t give yourself away, ay, ay, ay.

Whatever happened to all this season’s losers of the year?
Ev’ry time I got to thinking, where’d they disappear?

Live version pe youtube

Chiar misto Soft punk

Nu stiu exact de ce mi-a venit sa pun melodia asta, dar cred ca mi-ar fi placut sa fi trait in prin anii saptezeci ca pusti (sa fi avut atunci vreo 20 de ani). Pe vremuri mi-ar fi placut sa fi trait prin anii ‘60 (you know, flower power, mitinguri, woodstock, psihedelic and stuff), iar anii ‘70 mi se pareau o alegere nepotrivita - o decadere din militantismul si poezia anilor ‘60. Dar acum mi se par naivi si funny. Si liberi, intr-o forma ciudata. Mult mai buni decat deceniul in care traim. Trebuie sa mai treaca probabil vreo 20 de ani ca sa receptez spiritul de libertate al anilor 2000.

Add comment October 31st, 2006

Welcome to the machine

Azi ma simt un soi ciudat de forma de viata artificiala. Sau poate inteleg altfel artificialul. Sau poate ca noi toti suntem artificiali. Pentru ca toata civilizatia (si cultura) e in definitiv artificiala. Si nu, nu sunt trist (oamenii au impresia ca daca emiti idei mai ciudate esti trist, da’ poate ca esti lucid si de fapt, daca stau bine sa ma gandesc sunt chiar bine-dispus acum cand stau si ascult Pink Floyd, asa artificial pe artificial, dar artificial is not evil, viata e artificiala acum, doar in concediu suntem “naturali”, dar in rest totul e din plastic, chiar asa plasticul poate sa fie foarte misto, uite pe pilda ipodurile, dar hai sa termin paranteza). Foarte metalic, siliconic sau cum vreti voi ma simt astazi. Multumit de ce sunt, sunt planuri si idei realizabile pe care le am, stiu doar ca am nevoie de energie si organizare, si astea apar, si stiu ca postul asta este un pic prea personal, dar, atentie -  e stoic, desi nu pare, dar in acelasi timp sunt constient de modul in care fiecare dintre noi e un mic mugure de coral, senseless in marele recif pe care il cladim.

 So welcome to the machine.

Later edit: Viata e ciudata, intr-adevar. Caut sa pun si un link de pe youtube si dau peste chestia asta. Si ma apuca un ras de unul singur. Si imi trece toata starea siliconico-metalica si ma apuca o pofta de un pahar de vin rosu. Foarte bun interpret amator, asadar Dar si mai tari sunt comentariile.

2 comments October 5th, 2006

Timing is critical

Am revazut ieri Forrest Gump (de fapt doar partial, pe bucatele) si mi-am adus aminte de Turn, Turn, Turn - The Byrds (versiune video aici). In paranteza fie spus, Ecleziastul (versurile din Turn,Turn,Turn sunt cele din Ecleziast) si Cartea lui Iov sunt dupa parerea mea extraordinare ca putere expresiva - primele opere lirice adevarate, poate. E o traducere foarte buna la ele facuta de Bartolomeu Anania (el este un reactionar, traducerea e excelenta.)

Asadar mi-am adus aminte de melodioara asta si acum nu mai imi iese din cap. “A time to build up,a time to break down, A time to dance, a time to mourn, A time to cast away stones, a time to gather stones together.”

Ma gandesc ca in lumea noastra evitam din ce in ca mai mult una dintre fetele medaliei. Ca nu mai avem timp sa stam, sa asteptam, sa creem ceva doar de dragul creatiei, sa traim fara planuri si deadline-uri. O societate care spune prea des iti trebuie aia, ar fi bine sa faci aia, daca ai de cealalta e bine, oamenii de succes trebuie sa detina d-astea sau sa faca d-alea.

O societate care ne face prea reactivi, am eu impresia. Care iti da prea putine sanse sa te regasesti. De exemplu, eu zic ca ies destul de des. Dar uneori am chef sa stau singur pur si simplu si sa citesc, sa ma gandesc sau sa ma uit la un film. Si atunci sunt uneori intrebat “de ce esti suparat?” Dorinta de solitudine temporara a ajuns sa fie echivalata cu supararea. Si cred ca asta s-a intamplat tuturor. (Si cred ca suntem inconstient contaminati cu totii de ideea asta, de punem si noi intrebarea “de ce esti suparat?”).

Momentele respective insa nu sunt lipsa de socializare, ci premisa socializarii. Daca nu ai timp sa te regasesti/recreezi pe tine, sa filtrezi lucruri si idei, socializarea si interactiunea cu ceilalti se produce la un nivel superficial - stam cu totii la masa, bem beri si vorbim despre fotbal si job. Just old plain monkeys (stiu, sunt un pic rau aici).

Traim o societate care pune accentul pe echipe, efort colaborativ, participare  a clientului la procesul de producere a bunurilor, etc.  Dar lucrul asta nu este posibil peste tot. Cinstit vorbind probabil ca 95% din productiile culturale si artefacturile de civilizatie cele mai importante au fost facute de vreo 5-10 mii de oameni. Restul le-au consumat. Iar dintre consumatori, 95% consuma doar varful aisbergului (long tail).  Daca numeri ganditorii politici/sociali/economici care au dat forma societatiilor, probabil vor fi sub 100. Fiecare cu individualitatea lui.

Gata, inca una si ma duc, ca sunt prea abstract (si plicticos): e ciudat ca ideologiile liberal-democratice pe care se bazeaza societatile vestice incurajeaza individualitatea si autoexpresia, insa in practica majoritatea oamenilor vor opta pentru comunitati de consum. Poate deriva din natura noastra, ca la verii nostri cimpanzei.

10 comments September 10th, 2006

Concertul de ieri

…cu Sarmalele Reci, din Utopia, a fost  super tare. Baietii sunt mai fresh decat oricand. Chiar merita sa mergeti sa-i ascultati cand vedeti ca mai dau un concert.

Dupa concert, Florin, cel care a facut textele acelea spumoase de pe toate albumele Sarmalelor Reci, ne-a povestit despre Violeta, prima bossa-nova romanesca, si despre tot felul de alte chestii interesante. 

Acum, nu vreau sa fiu patetic, dar asa cum exista Phoenix pentru anii saptezeci, trebuie sa existe si Sarmalele Reci pentru anii nouazeci. Sa cante inca treizeci-patruzeci de ani. Si ne aduca aminte de vremurile acelea. Brandless, mai terne, cu imaginea lui Iliescu pe toate gardurile/posturile, cu mai multa speranta in schimbare, cu cartile mai ponosite, cu vise mai indraznete. Si sa continue sa critice inteligent, dar acid.

Un singur (minuscul) repros pentru concert - au uitat de “N-ai nimic pe sub tricou”

Later update: Am gasit pe situl formatiei o melodie geniala: Adrian Basescu (versuri si download mp3) Extraordinare versuri, Florin.

4 comments August 26th, 2006

Primul rock star

…. a fost Frantz Liszt, aparent:

• un fel de maratonist sexual al epocii (Robbie Williams e mic copil)
• showman de mare talent
• ongoing tours prin Europa vreo zece ani
• a inventat evenimentul solo - recitalul de pian (adica el, pianist supervirtuoz, isi scria compozitii pe care doar el le putea canta - un fel de Garry Moore / Steve Vay /  Malmsteen al timpului)
• prezenta de scenica super (fuma in timp ce canta, apoi arunca tigara si gagicile din public - steampunk groupies, ca sa zic asa - se bateau pe ea)
• iesire scenica deosebita (la ultima nota din ultima piesa cadea epuizat-lesinat in bratele celui care dadea paginile - acesta il cara afara speriat, apoi anunta publicul ca Liszt a lesinat pentru ca dat totul in concert, dar e pe cale sa isi revina. In timpul acesta rockstarul savura o tigara si un coniac, numara in gand, dupa care revenea in aclamatiile fanelor si mai baga un bis)
• Totentanz e versiunea de secol al XIX-lea pentru gothic rock
• motivatiile: ca orice rocker care se respecta - bani, sex, faima

2 comments August 25th, 2006

musical mood

Mi-am adus aminte de Led Zeppelin - Since I’ve Been Loving You si chiar daca versurile nu prea ma inspira la ora asta, muzica in sine e exact pe sufletul meu. Clip de youtube.

Add comment August 20th, 2006

La multi ani, George!

125 de ani de la nastere, astazi - George Enescu

Add comment August 19th, 2006

Imi suna in cap

De dimineata tot aud This is to Mother You - Sinéad O’Connor.  O melodie extraordinara (versuri si un clip youtube). Si o artista si militanta deosebita. (Cred in rolul social, utopic chiar, al marilor artisti ca voci ale constiintei.)

All the pain that you have known
All the violence in your soul
All the ‘wrong’ things you have done
I will take from you when I come
All mistakes made in distress
All your unhappiness
I will take away with my kiss, yes
I will give you tenderness.

Ascultand versurile astea, nu pot sa nu ma gandesc cat de putine si de bazale sunt motivatiile noastre in viata, si cat de diferite sunt produsele acestor motivatii. I mean, din temerile noastre si dorinta a ni se alina durerile, chiar daca asta implica de multe ori cedarea libertatilor, se nasc si ideologiile monstruoase, regimurile autoritare, structuri de putere asimetrice, acumulari exagerate de capital, multe dintre crimele obisnuite,  dar si sentimentele de apartenenta, opere intelectuale extraordinare, actele de umanism profund sau cele de eroism, avansuri morale importante (dar prea rare).  E ciudat, dar uneori am impresia ca natura umana este mai putin compatibila cu un liberalism rational decat cu un sistem socialist-utopic relaxat. (Asta e si mirajul Paradisului, nu?).

1 comment August 12th, 2006

A Modest Proposal (or even two)

Chiar daca nu e treaba mea, ma gandesc serios sa solicit parlamentului ungar sa schimbe imnul. Actualul suna cam asa.

Eu as pune Hungarian Dance No. 05 in f sharp minor de Brahms in schimb. E melodie supercunoscuta, vesela si care ar starni ropote de aplauze la momentul cand s-ar castiga vreo medalie, de pilda, de catre delegatia Ungariei. Plus ca este melodia din cei Trei Purcelusi. :)  (Uite si varianta simfonica si anime :)) .)

Iar pentru Romania, as schimba cu o bucata din Rapsodia Romana de Enescu. Mult mai faina decat “Desteapta-te, romane”. De fapt, si o bucata din Phoenix ar fi mai buna. Mult mai buna.

Acum, lasand tonul glumet la o parte, mi se pare ca imnurile actuale ale majoritatii statelor sunt mediocre. Pentru ca au fost compuse de mediocritati la comanda. Un fel de Ghildus-i care au tras fiecare cate o teapa pe banii publici. Plus ca sunt pompoase. Sa punem mana pe arme, sa facem si sa dregem, sa ne razbunam, sa ne adunam. Muzica militarista pentru fanfare militare.

Fac pariu ca poti sa schimbi imnul Paraguayului cu cel al Norvegiei si nu o sa se simta nici o incongruenta (adica nu au spirit national, in caz ca exista asa ceva).

Si dovada ca imnurile sunt mediocre in genere, uite si articolul despre imnuri din wikipedia: doar Germania si Austria au compozitori mari la imnuri (Haydn respectiv Mozart - poate). Data viitoare ma voi lua si de versuri. Nici aici nu stam mai bine, evident.

13 comments August 7th, 2006

Concert Omara Portuondo

La Bucuresti pe 26 noiembrie. Via Dor de Duca. Cred ca merg.

Add comment August 4th, 2006

No Direction Home

No Direction Home e documentarul facut de Scorsese despre primii ani ai carierei lui Bob Dylan. Excelent, fascinant, genial. Primul DVD l-am vazut de doua ori deja in mai putin de 24 de ore (e pe doua DVD-uri).

E uimitor cat bun simt poate sa aiba Dylan . Cum recunoaste ca a furat o melodie, sau niste discuri, cum explica ca el nu era pornit pe revolutie cand a scris “Blowing in the wind”, ci doar voia sa scrie un cantec frumos si tot asa. Foarte rar vezi oameni d-asta care refuza sa se impauneze, mai ales cand lumea trage de ei.  Improbabil de decent.

E un documentar nu doar despre Dylan, ci despre America artistilor si a libertatii, despre nebunii ani ‘60, despre o schimbare de generatie si de viziune, si despre curaj. Foarte misto si partile in care Ginsberg povesteste tot soiul de lucruri. Normal, cele mai tari sunt performatele vintage ale lui Dylan si momentele in care el povesteste, din perspectiva de acum a omului in varsta, ce a simtit atunci.

Melodia zilei - Dylan, of course, cu A Hard Rain’s A-Gonna Fall :

Oh, where have you been, my blue-eyed son?
Oh, where have you been, my darling young one?
I’ve stumbled on the side of twelve misty mountains,
I’ve walked and I’ve crawled on six crooked highways,
I’ve stepped in the middle of seven sad forests,
I’ve been out in front of a dozen dead oceans,
I’ve been ten thousand miles in the mouth of a graveyard,
And it’s a hard, and it’s a hard, it’s a hard, and it’s a hard,
And it’s a hard rain’s a-gonna fall.

Versiune live aici. Plus cateva chestii despre cantec.

Add comment July 23rd, 2006

Julia Dream

Ieri mi-am adus aminte de Julia Dream de la Pink Floyd. Pentru cateva secunde am calatorit 10 ani in timp si mi-a venit in cap melodia asta. De fapt si Elegy de la Jethro Tull, dar pe aceea o ascult des. In ceea ce priveste Julia Dream, nu o mai ascultasem de mult de tot. Cand am reascultat-o prima data (a fost in heavy rotation of course) mi s-a parut ceva mai putin vibranta decat o tineam eu minte de la 17-18 ani. Apoi si-a revenit

Will the misty master break me
Will the key unlock my mind
Will the following footsteps catch me
Am I really dying
Julia dream, dream that queen, queen of all my dreams

1 comment July 12th, 2006