Posts filed under 'Terra'
Din cauza lui, in ultima vreme consum mai mult timp uitandu-ma la TV decat citind carti. Am luat de pe Amazon.co.uk Planet Earth, Blue Planet si Life Collection. Cred ca toate trei au in jur de 90-100 de ore de materiale video iar Planet Earth e primul documentar de proportii complet in HD (super misto imaginile). Ieri am terminat Trails of Life si am inceput Life in the Freezer (ambele sunt in Life Collection).
Attenborough asta si oamenii de la BBC fac o treaba supertare. Documentarele astea sunt mai pline de actiune si de insight decat 99% din filmele “artistice”. Recomandat pentru toate varstele.Plus ca au o valoare de refolosire mare - materialul e atat de dens incat poti sa te uiti si de zece ori la el. Mai ales daca ai toate seriile si le rulezi.
Cica, Attenborough ar mai avea Life of the Reptils si gata se retrage. Ma gandesc ca e atat de misto sa fi facut cam ce ti-ai propus in viata. Plus ca s-a plimbat cam peste tot. Life in the Freezer incepe cu el chiar la Polul Sud filmat de sus (la o mila-doua de punctul polului)
January 10th, 2008
1 pereche ghetute
2 camasute
2 costumase
1 body
1 pijama
sosete
ciorapi de iarna
2-3 biberoane
masinute
pistoale
1 masina cu telecomanda
1 pereche blugi
1 canutza
dulciuri
10 baloane
2 biberoane
2 castronele
1 ham mare (copil dolofan)
1 salopeta de fash
1 stelutza mare luminoasa
Mai e un pic si va veni dimineata aceea in care copiii se uita sub brad si simt ca lumea le apartine. Imi aduc aminte ce entuziast eram eu cand venea Mosul. Il pandeam, dar pana la urma tot adormeam pe fotoliul din sufragerie, iar cand ma trezeam Mosul deja venise, inaltase bradul si lasase cadourile. Sau, cand eram mai mare, cotrobaiam prin dulapuri dupa cadouri. Era foarte frumos.
Si cu atat mai dureros e faptul ca unele mamici vor petrece Craciunul cu copiii lor, singura familie pe care o au, alungate de acasa, fugite pentru ca erau batute, sau pur si simplu pentru ca nu au unde sa puna capul. Sunt ani in care sarbatorile sunt triste si pentru noi, cei care avem cate ceva, chiar daca in jurul nostru sunt zambete. Sa ne inchipuim cat de greu e sa sarbatoresti intr-un asezamant pentru cele care nu au nimic altceva - doar un ghemotoc de carne, de care trebuie sa aiba grija.
La Centrul Maternal Mihail si Gavril se afla cinci astfel de mame. Si cineva s-a gandit sa le ajute - sa le ofere o steluta de Craciun, un brad, o hainuta si o jucarie. Cititi pe blogul Ioanei despre actiunea ei, precum si despre actiunile din anii anteriori. Iar lista cu dorinte se gaseste aici (parola: buline) Poate aveti cativa banuti care pot fi folositi pentru acesti copiluti. Va schimba aceasta activitate fata lumii? E doar o picatura intr-un ocean. Dar in mod cert va schimba o zi in viata unei mame parasite. Si poate viata unui copilas. Care va intelege poate ca celorlalti le pasa, ca nu e aruncat intr-o lume ingrozitoare.
Azi voi merge la Schubert, dar maine o sa ma opresc si eu la un magazin sa cumpar cateva lucrusoare, si sa contribui cu cativa banuti. Poate mai sunt si altii care pot face asta. Luati legatura cu Ioana, ea va poate spune mai bine despre ce mai este nevoie. (Si tineti minte, lumea se schimba incet-incet cand astfel de acte sunt facute de tinerii curati, fara pretentii si fara resurse nelimitate, nu de dragul televiziunilor si al popularitatii). Si poate scrieti si voi pe blogurile voastre. Si, da stiu, sunt milioane de copii chinuiti in tara asta si milioane de mame si tati care se zbat de pe o zi pe alta. Poate fiecare dintre noi va ajuta cate unul dintre acesta. Eu sunt agnostic, dar daca as fi crestin practicant asta as intelege prin pomana, prin milostenie.
December 11th, 2007
Imi place sa privesc avioanele noaptea. Am perspectiva libera pana la Otopeni (sau Baneasa). Imi place sa ma gandesc ca in avioanele alea sunt oameni obositi, si e aproape unu noaptea, si multora le este somn si vor sa ajunga acasa, sa se intinda in paturile lor confortabile, in cearsafurile lor proaspete si sa doarma. Si unora le e frica de aterizare gandindu-se ca e noapte si e mai greu, si altii sunt atat de extenuati incat nu le mai pasa de nimic, nici macar de frica (asa eram eu cand cand am venit din Japonia, dupa aproape 24 de ore de zbor si escale), si avionul se apropie incet de pista, se aliniaza cu ea, paralel cu balizele de semnalizare, si in avion se face complet liniste, si avionul atinge pamantul, se trag franele alea aeriene si avionul se opreste. Oamenii zic uuuff, am scapat si de data asta, acum trebuie sa ne luam bagajele, sa speram ca nu s-au pierdut, stewardesele si pilotii o vad ca o rutina, a zecea aterizare pe saptamana in curs, toata lumea iese din avion, pasagerii dupa bagaje si apoi la rudele si prietenii care au venit sa ii ia, cei mai singuratici iau un taxi, pilotii pleaca si ei. Sunt acasa.
E asa frumos sentimentul de acasa. Ne gandim la Ulisse care a trecut prin o suta de primejdii, insa il vedem in primul rand ca omul care s-a intors acasa. Tatal si sotul. Cel intors la fiul sau, la sotia sa. Abia atunci este fericit. Mi-l inchipui spargand lemne prin curte, caci are o tara mica unde si regele munceste, si razand sanatos, din fundul inimii.
Poetii spun ca nu te mai poti intoarce acasa niciodata. Si totusi in fiecare noapte, mii sau zeci de mii de oameni, naiba stie, coboara din avioane, dupa ce au zburat peste mai multe mari decat Ulisse in douazeci de ani, peste mai multe deserturi decat Moise, si se intorc acasa.
September 10th, 2007
Multumesc, Cameron Duncan. Am plans. Ai contat.
June 3rd, 2007
Cum vorbeam si cu Emil ieri, in Japonia nu are sens decat sa mananci fie mancare japoneza, fie de la fast-food. Pur si simplu este ilogic sa manci ceea ce ai putea sa manci si la Bucuresti, mai ales daca stai putin timp.
Intai sa zic vreo doua vorbe despre preturile la mancare in general: sunt o mie si una de restaurante de la cele mai ieftine la cele mai scumpe. Mancarea japoneza din restaurantele fara pretentii este in jur de 700-1000 de yeni (adica cam 150-200 de mii). La fastfood primesti un hamberger mare, o tona de cartofi si un suc mare cam cu 500-8000 de yeni. Deci vine chiar un pic mai ieftin ca la noi. Iar in ceea ce priveste cartofii, va asigur ca sunt multi.
Mancarea europeana e ceva mai scump 1000-2000 de yeni (deci vreo 220-400 de mii).
Sunt si locuri de magafitze unde se trece lejer de 200 de dolari de caciula. Hagata-san mi-a aratat (in localul de fitze) la care am iesit ca la o masa un client comandase nu stiu ce scoica al carui pret era vreo 800 de dolari. Altcineva imi spunea ca o friptura de vita de Kobe, masata, hranita cu Heineken si careia i s-au citit operele lui Hegel de catre un profesor universitar licential la Freiburg, incepe pe la 900 de dolari. Fireste astea sunt fitzele-fitzelor, iar japonezii sunt oameni modesti. Normal, au si ei Becali si Irineii lor.
Sa incepem cu inceputul si tatal lor: adica McDonalds.
Chiar in prima zii in care am ajuns la Tokyo am decis sa nu incercam ceva local pentru a nu ne pica greu. Deci hai sa alegem global brand - ce naiba. Mergem asadar la un McDonalds din Shinjiuku. Comandam frumusel dupa care urcam la etaj. Cam jumate din localurile japoneze sunt pe mai multe etaje pentru ca amprenta la sol a cladirilor este foarte inghesuita. Bun - urcam la etajul1.
Acolo, si nu exagerez cu nimic, gasim cam acelasi timp de elemente anti-sociale adolescente care isi faceau veacul prin carciumile noastre din vremea liceului - Pemico si Nic-nic (cine a facut Spiru pe la inceputul-jumatatea anilor ’90 stie despre ce e vorba). Practic o liota de pusti care chiuleau de la ore si care consumau bauturi spirtoase - acum ca sa nu fiu lupul moralist trebuie spus ca si noi practicam sportul asta, poate chiar nu cel mai des dar oricum. Pustii nostri jucau jocuri pe PSP in retele wireless ad-hoc si rezolvau temele (sau se faceau ca rezolva) intr-o mizerie de mare clasa. Dar de mare clasa. Avea parfumul unei bodegi de cartier .
Urcam asadar la etajul II (de fapt japonezii numeroteaza ca americanii - parterul este 1 Floor si tot asa - ceea ce ar insemna ca urcam de fapt la etajul 3 - 3F). Acolo situatia era si mai dramatica, un fum de tigare sa-l tai cu cutitul, mizeria si mai profunda, aglomeratia si mai mare. Printre repetenti (cred ca cei de la 2F erau premiantii si cei de la 3F) se afla si o femeie de vreo 40 de ani care dormea cu capul de masa - de fapt pe o tava de MacDonals, printre vreo 3 scrumiere si 7 pahare de cafea).
Asadar, daca aveti vreo cunostiinta in Japonia al carui copil isi face temele la McDonalds, spuneti-o omului ca progenitura a luat-o pe cai gresite. Sa zica omului sa ce duca la carciume, nu in doate vagaunile dubioase.
So much for the McDonalds’ global brand. Va asigur ca afirmatia “Copilul meu si-a sarbatorit ziua al Mac cu prietenii lui” ascunde in Romania si in Japonia doua realitati complet diferite.
In privinta mancarii, desi dracu’ mai avea chef de mancare, avem urmatoarele:
- cartofii erau arsi intr-un ulei foarte ciudat
- cartofii erau pudrati cu un praf local de origine neelucidata
- hamburgerii avau o problema (dar nu mai stiu care)
- Emil a cerut Sprite si a primit o forma de lichid de frana fumegos (desi a aratat frumos cu degetul spre Sprite)
Sa trecem la Subway.
Daca nu stiati Subway a fost realizat pe banii dentistilor. Adica de un fond de investitii american care a preluat economiile/profitul la multi dintari din state si a facut reteaua. Personal sunt un mare fan Subway, pentru ca produsele sunt proaspete si nu au chiar asa multa grasime. Adica fac de exemplu un fel de cartofi mai degraba copti decat deep-fried. La fel sanvisurile contin foarte multe zarzavaturi. Preturile eraum cam 300-400 de yeni un sanvis (deci 60-85 mii lei). Il recomand cu mare caldura. Si astept sa vina franciza la noi.
Cum mai scriam - Gregory’s incearca sa ii copieze, iau frumos culorile, conceptul de customizare si alte chestii, dar gresesc de exemplu ca nu promoveaza mancaruri mai sanatoase (au niste cartofi prajiti super-grasosi)
O retea locala buna se numea First Kitchen (logo-ul este scris alb pe portocaliu).
Un hamburger dublu, o portie f mare de cartofi si un suc fac vreo 140 de mii. Deci cam ca la noi. Ce mi s-a parut frumos la oamenii astia, e ca aveau meniuri si in engleza. Cei de la Mac nu aveau.
A doua retea locala testata se numea Loteria. Foarte frumos, aveau si prajituri (nu deosebite prajiturile si mai scumpute decat la noi - in jur de 65-70 mii lei). Civilizat (nu ca la Mac :)))Eu am luat un sandwich cu pui teriakky (care face ca respectivul pui sa aiba cam un gust ca de curcan - destul de interesant, altminteri)
Wendy’s (care e international, dar la noi nu) e foarte ok. Cam grasos, parca. Si am vazut ca aveau si salate si supe locale. Asta e interesant - cam toate retelele se adapteaza mult gustului local.
De la KFC am luat o data o tavita cu ceea ce credeam ca vor fi crispy strips. Nu au fost - erau 5 bucati mari de pui si nu le-am putut manca pe toate.Erau si foarte sleite. Nici astia nu aveau meniu in engleza.
Am mai mancat o data ceea ce poate fi numit fast-food intr-o seara dupa ce am urcat la Tokyo Tower si totul era inchis.
Apropo - asta e o mare problema. Sunt foarte multe locuri in zona centrala (magazine) care se inchid prea devreme (pe la 8-9). Mancatoriile se inchid pe la 10-11. Cred ca stiu si de ce se inchid pe la 8-9. Se lucreaza intr-un singur schimb. De 11-12 ore, ca asa e regula nescrisa la japonezi.
Sa revin la Tokyo Tower - acolo am mancat un fel de bulete de pui teriyaki, un fel de mini-creveti pane si rondele de ceapa prajite. Cam vreo 50-60 mii fiecare optiune. Aceasi problema ca in alte locuri - prea mult ulei. Probabil ca japonezii - care au o mancare traditionala foarte putin grasa, nu stiu cum sa dozeze acest ingredient exotic. Sau poate clientela e de parere ca foarte mult ulei face diferenta.
Bun, uite ca am terminat un post. O sa scriu si altul despre mancaruri traditionale, dar acum iau o pauza (sunt un avion inca si ma gandesc ca nu o sa ma tine bateria asa de mult incat sa pot bloga tot ce imi trece prin cap). Aici imi zice ca mai am 1:45 ore de baterie.
May 15th, 2007
Mi-a trecut prin cap sa citesc pe wikitravel despre posibilitatile turistice din Mogadishu(Somalia):
The safest way through Mogadishu is escorted by Ethiopian and official Somalian troops. Independent travel will most likely lead to your death. When being escorted, it is best to be in an armored car or, even better, a Tank. Infantry are highly likely to get engaged in street battles, and an armored vehicle can provide far better protection.
April 28th, 2007
Cris, care a fost ghida mea prin Budapesta, povestea cum au strans ungurii toate statuile comuniste intr-un parc (zeci de statui), l-au numit “Muzeul statuilor comuniste” si au inceput sa scoata bani. La fel, de bine se poate observa ca Soros se pricepe bine sa scoata bani din manevre bursiere speculative. Faza a e ca se pricepe si sa ii cheltuiasca.
Mie mi se pare ca romanilor nu le lipseste talentul de a face bani (in esenta capacitatea de munca si inteligenta practica) ci mai degraba capacitatea de ai cheltui cum trebuie. Cam asta o dovedeste si faptul ca avem excedent bugetar. Sau ca avem o gramada de masini supermeseriase prin Bucuresti. Pana la urma capitalismul inseamna folosirea desteapta a banilor castigati, nu neaparat marje enorme. Sau ca moneda romana s-a apreciat cel mai mult din regiune - consum la greu, frate. Asta o spunea si domnul Weber, nu-i asa? Conteaza o anumita forma de economisire/investire. CEU e genul de investitie popperiana.
Deci sa revin la CEU. Eu sunt un om timid, pe cuvant. De exemplu cand intram in caminele din Romania, urate si mizerabile ca naiba, mi se parea ca portarii or sa inceapa sa ma ia la toate intrebarile din lume. Ca sunt un potential infractor. Desi mare lucru nu aveai ce fura. La CEU, intrai si ieseai dupa cum aveai chef. Atmosfera era extrem de relaxata.
O cladire de secol XIX-lea in centrul Budapestei. Dar ce diferenta e fata de alta cladire de secolul al XIX-lea din centrul Bucurestiului - Universitatea. Ca de la cer la pamant. Pur si simplu simteai ca merita sa studiezi. Ca esti elita. Ca acolo lumea iti da ce are mai bun care sa dai din tine ce ai mai bun. Iar totul era deschis si in weekend. Cu free wireless, normal. Cu access la bibliotecile virtuale de specialitate (articolele alea pe bani frumosi) in tot perimetrul cladirii. Fara nici o parola and stuff. Pe detectie de IP.
Sa va mai zic o faza care mie mi s-a parut emblematica. Oarescum in tintoriorul cladirii se afla realizat un bloc turn de 10 etaje. Constructie moderna. Creat insa in asa fel incat sa nu se vada din strada. Sa nu strice armonia de secol al XIX-lea. Comparati asta cu opulenta exhibata a bogatasilor care investesc in fotbal sau in modele sau in vanatori. Eu zic ca e o diferenta.
Pe cuvant, ca imi pare rau ca nu lungit si eu studiile pe la un CEU sau ceva similar.
A, si inca o chestie pe care am uitat-o. Pe 23 aprilie vine Google sa prezinte/PR-izeze/recruteze in CEU. Cris, mi-ai promis ca mergi si relatezi pe blogul tau. Sa nu uiti. Vei avea cel putin 20-30 de persoane interesate de asta. Cum seduce the next Borg mintile tinerilor rationalisti? :))
Later Update: Uite ce misto povesteste Irina Ioana despre facultatea ei. Ma apuca din nou invidia:
Eu invat la Universitatea din Saarland, dar de fapt am bursa de la un institut de cercetare pe info, Max Planck http://www.mpi-sb.mpg.de/ …
Atmosfera internationala, poti lucra cat vrei, cand vrei, cu conditia sa iti faci treaba. Vara se merge descult pe holuri pt ca e mocheta. Aven 2 ficusi imensi in centrul cladirii… poti merge cu bicla pe holuri, usile birourilor sunt mereu deschise (asa a cerut Kurt Mehlhorn). Cafea gratis. Uneori si pranzul. Se organizeaza o petrecere internationala pe an. India-Pakistan, Romania-Bulgaria, China-Japonia. Studentii pot tine ore se seminar (teme, exercitii) chiar daca sunt in anul 2. Esti platit cu aprox 8e pe ora. Campusul e in padure. Piste de biciclete peste tot. Studentii la master au birouri si laburi (numai bursierii). Talkuri despre current research saptamanale. What more?
April 17th, 2007
Tocmai imi beam un paharel de whisky (Jack 
si fredonam Buffalo Soldiers: I’m just a buffalo soldier in the heart of America.
Si mi-am adus aminte ca Buffalo Soldiers au fost prima data numiti calaretii negri dintr-un regiment etnic in timpul Razboiului Civil. De catre indienii cherooke. Stolen from Africa, brought to America. Mai multe pe wikipedia normal. Daca nu ma insel a fost ultimul regiment segregat care a fost inchis, tocmai din cauza statutului de elita, prin anii ‘50.
Si uite ce bine s-a descurcat o unitate de aviatie all-black in WW2.
Si daca tot veni vorba, stiati ca unitatea care a primit cel mai mare numar de Medalii de Onoare a fost una compusa numai din japonezi? Compusa din voluntari care s-au oferit sa lupte pe frontul din Europa. Voluntari care au iesit din lagarele ce concentrare din vestul Americii. Lipsiti de drepturi constitutionale. Si tot unitatea asta a avut mai multe rani pe cap de combatant decat orice alta unitate (cred ca in jur de 1,5 3,14 scrie pe wikipedia - pur si simplu se ofereau sa se intoarca in lupta desi nimeni nu le cerea asta).
Care e morala?
1. Cand cineva vrea sa demostreze ceva, cand este the underdog, cand lupta pentru vise (nu pentru paine), atunci se intampla miracolele. Si apropo de asta, apartenenta la un grup e foarte importanta. S-a demostrat si in razboaie - unitatile etnice sau teritoriale sunt mult mai eficiente - comunitatea de spirit, de sange, de rudenie conteaza
2. Be a Buffalo soldier. People will remember.
April 3rd, 2007
Kohlberg Kravis Roberts (cea mai mare firma de private equity) se pare ca va cumpara First Data pentru 26 miliarde de de dolari. KKR astia sunt niste rechini privati care folosesc leverage buyout (adica o forma de imprumut cu gajarea bunului cumparat plus bani privati). Am impresia ca asta e noua forma de capitalism.
Fara a fi nici cinic, nici socialist, am impresia ca exista o prea multi bani pe piata , in vreme ce o parte substantiala din omenire moare de foame. Vezi excedentul asta pornind de la oamenii care schimba tot felul de gadgeturi nenecesare pana la private equity. Marea problema problema este daca greed is good? Adica, teoria clasica a capitalismului spune ca lacomia tinde sa regularizeze lumea si ca cei avuti sunt avuti pentru ca merita. Dar chiar asa este? Oare nu este nivelul de bogatie si o chestie de hazard?
In fine, acum imi vine in minte o vorba care o spunea un investitor mare la bursa (imi scapa numele). “Frica e temporara, lacomia e permanenta. Mai devreme sau mai tarziu oamenii renunta la frica, si lacomia invinge.” De fapt si pe asta se bazeaza majoritatea escrocheriilor. Pe lacomia victimei. Neil Gaiman are cateva pagini misto despre asta in American Gods.
Si tot legat de asta uite postul lui Radu despre bani si povesti. Impresia mea este ca banii functioneaza bine la nivelul controlului satisfacerii nevoilor bazale (adica daca nu ar exista, majoritatea populatiei ar sta de pomana si ar asculta manele & telenovele - stiu, poate sunt mizantrop) insa pentru partea aia creativa a populatiei cred ca banii nu asigura cea mai buna dintre lumi. Hai sa fim seriosi, ce e asa de tare in a fi bagat la categoria aspirationali si sa iti doresti sa devii superpremium care consuma diamante?
Complicat, complicat, de fapt. E evident ca banii sunt un factor major de stress, dar si un motor al dezvoltarii, progresului etc. Pe de alta parte, la fel si razboiul. Dar spunem despre razboi ca e rau, si despre bani ca sunt buni (sau cel putin nu sunt malefici). Pe de alta parte lacomia consuma mai multe vieti ca razboiul.
Dar hai ca nu ajung nicaieri.
April 2nd, 2007
Ce se intampla daca il amestecam pe Thomas Friedman cu Norman Spinrad plus Bruce Sterling la care adaugam web2.0, blogging si podcasturi, new economy si politica din belsug, dupa care presaram cu Creative Commons dupa gust? Il obtinem pe Cory Doctorow. Iar daca nu va place literatura speculativa, nu-i bai: e unul din oamenii de la boing-boing.com
Uite chestia asta m-a uns la suflet:
I believe that we live in an era where anything that can be expressed as bits will be. I believe that bits exist to be copied. Therefore, I believe that any business-model that depends on your bits not being copied is just dumb, and that lawmakers who try to prop these up are like governments that sink fortunes into protecting people who insist on living on the sides of active volcanoes. Me, I’m looking to find ways to use copying to make more money and it’s working: enlisting my readers as evangelists for my work and giving them free ebooks to distribute sells more books. As Tim O’Reilly says, my problem isn’t piracy, it’s obscurity. Best of all, giving away ebooks gives me lots of key insights into how to make money without restricting the copying of bits. It’s a win-win situation.
Azi-maine scriu si de cartea lui aparuta in romaneste.
March 22nd, 2007
Arata cam asa. Vestea buna e ca noi suntem pe harta. Vestea proasta e ca miliarde nu sunt. Harta e facuta pe baza cartilor din Google Book Search.
March 13th, 2007
Un pui de hipopotam ramas orfan dupa tsunami-ul din 2004 s-a imprietenit cu o testoasa de 130 ani. Deci comunicarea chiar este posibila.
March 12th, 2007
Se numeste scribd si e la inceput, dar conceptul mi se pare foarte interesant. Fireste, cu probleme pe partea de drepturi de autor, dar sincer sa fiu - parerea mea este ca majoritatea continuturilor digitale trebuie sa fie free/ad-revenue-based, oricum (in afara de cele hipernisate). Mi s-a parut tare transformarea automata in mp3 - desi mai trebuie un pic imbunatatita.
Si apropo de sintetizare vocala si carti si digitalizare, uite un articol misto despre Google si inteligenta artificiala:
The mood was playful, yet there was a palpable reverence in the air. “We are not scanning all those books to be read by people,” explained one of my hosts after my talk. “We are scanning them to be read by an AI.”
Deja au scanat peste vreo doua milioane de exemplare. (re)Building God is a little closer, ca sa imi exersez un pic latura gnostica.
Si tot legat de asta - va dati seama cat spam telefonic sau pe IM o sa primim cand o sa apara inteligenta artificiala. Si cat de greu va fi sa gasesti un suflet uman. Si ce paranoie. Daca X cu care am vorbit pe IM, sau pe email, sau care tine un blog este doar o IA care m-a contactat in scopuri de PR subtil.
Si inca o chestie interesanta? Cat de OpenSource va fi Inteligenta Artificiala? Si care vor fi barierele de intrare? Va fi cam ca un Linux? O downloadezi pe un HDDVD11.0, gratis, in functie de preferinte de la un distribuitor si apoi ti-o customizezi singur sau platesti un consultant sa o seteze ca lumea? (Asta ar fi modelul meu preferat, plus ca este concordant cu faptul ca atentia umana va fi cea mai rara resursa). Sau ca un Windows? Vor fi patru variante de la IA basic edition care va fi cam tampitzica (va raspunde doar la telefon si la intrebari care le pune omul acasa) pana la IA Extreme Premium Edition (desteapta foc)? Si va exista si versiunea Mac care va fi mai spirituala un pic? Sau va necesita o gramada de resurse, mii si mi de servere, si atunci doar Google si inca vreo 2-3 o vor avea? Caz in care iti va baga niste publicitate targetata (dupa nivelul tau de inteligenta).
Dar, hai ca voiam doar sa pun un link.
March 6th, 2007
Meserias titlu, nu? Este titlu capitolului LXXX din Nemaipomenitele peripetii ale neinfricatului cavaler Amadis de Gaula, un roman medieval care in editia mea, de la Editura Univers, are 2 volume mari de vreo 700 de pagini fiecare.
Nu l-am citit. Daca l-as fi citit poate mi-as fi asezonat discursul cu vreun citat din el. Asa am sa il folosesc asa cum foloseau spartanii hilotii pentru educatia copiilor - imbatau un scav si il dadeau de exemplu negativ. Nu l-am citit pe cavalerul Amadis de Gaula pentru ca nu e timp. Asta e mare problema a lumii asteia. Sunt convins ca este o poveste fermecatoare dar nu o voi citi niciodata, probabil. D-aia nu mi-am luat nici primul volum din Wheel of Time a lui Robert Jordan - e o poveste fantasy in 12 volume de 1000 de pagini, si inca nu s-a terminat.
In cea mai buna dintre lumi nu avem decat putin timp. Fireste cantitatea medie de timp liber pe cap de locuitor a crescut de-a lungul timpului. Linear! De la 3 ore pe zi la cinci ore pe zi, sa spunem. Cantitatea de entertaiment, de cultura, de distractie care poate fi absorbita a crescut insa exponential. De la Gutenberg incoace si mai ales o data cu venirea Internetului. Entertaimentul nu mai este rar. Este pe toate drumurile. La fel si cultura. Si cunoasterea stiintifica. Cel putin entertaimentul, cultura si stiinta la cutie. Adica alea din carti si mai ales cele digitalizate.
Si legat de chestia asta, mi se pare foarte ciudat modelul de afaceri al producatorilor de continut video sau audio. Frate, gasiti modele noi? Nici muzica, nici filmele nu se mai pot vinde ca inainte o data cu venirea Internetului. Sa fim seriosi, assetul principal nu este discul de vinil, CD-ul sau DVD-ul acum. Si apropo de asta, Phillips - cei care au inventat CD-ul si au contribuit decisiv la v2 si v3 (DVD si HDDVD) - au anuntat ca se retrag din consortiul pentru dezvoltarea versiunii urmatoare ce urmeaza a suporta pana la 4-500 GB. Motivatia: distribuita de muzica si de film se va face prin broadband in viitor, nu pe discuri. Anyway, assetul principal al celor care controleaza continutul este producatorul de continut. Inainte continutul efectiv era rar. Si d-aia costa. Acum este hiperabundent si costa foarte putin sau e gratis. Dar banii economisti trebuie sa ajunga undeva, corect? Si evenimentul life este chestia rara, nu? Evenimentul! Citeam astazi, ca tot e ziua Superbowlului, ca Liga de Fotbal American genereaza mai multi bani decat ligile de baschet, hockey si baseball la un loc pentru ca stiu cum sa controleze foarte bine evenimentul. Entertaimentul ca experienta sociala - mergi la film cu prietenii, nu pentru film, ci pentru prieteni. Asta e raritatea.
Raritatea e data e om, intr-o lume in care resursele materiale sunt abundente, inclusiv informatia. Concerte, nene! :) BTW, cine merge la Roger Waters in aprilie? Albume semnate. Prezente live. Branduri. Economie bazate pe cadouri. Si pe personalizare. Pe personalizare la sange. De fapt asta se se stie si acum, nu? Cine fac cei mai multi bani? Cei care ofera servicii personalizate pentru o serie de evenimente irepetabile sau rar repetabile din viata omului. Dar hai ca ma lungesc din nou si o sa ajung la episodul LXXX ca si cavalerul Amadis :)
Cuvantul e tehnoutopie. Dar nu in sensul marxist strict. Ci in sensul libertarian.
Bernard Gendron, a professor of philosophy at the University of Wisconsin-Milwaukee, defines the four principles of modern Technological Utopians as follows:
We are presently undergoing a (postindustrial) revolution in technology;
In the postindustrial age, technological growth will be sustained (at least);
In the postindustrial age, technological growth will lead to the end of economic scarcity;
The elimination of economic scarcity will lead to the elimination of every major social evil.
Ultimele doua sunt importante pentru utopia mea - nevoile primare (hrana + adapost) sunt asigurate onorabil pentru orice om, practic gratuit.
Plus inca una care sa sa ne treaca de la comunism la libertarianism. Intr-o utopie technocomunista statul ar detine o serie de resurse pe care le-ar oferi cetatenilor gratuit. De pilda ar exista o serie de nanomasini comunitare care ar furniza ubicuu hrana si ar putea construi adaposturi pentur fiecare pe gratis. Ele ar fi intretinute de stat, iar in rest fiecare si-ar vedea de interesele lui (culturale, stiintifice, etc). Individuarea nu ar fi nici incurajata, dar nici reprimata de catre stat (altfel am cadea intr-o distopie). In varianta libertariana, aceste nanomasini nu ar apartine statului: Costurile ar fi atat de mici incat cei care le-ar detine (majoritate oamenilor) le-ar putea oferi celor care nu ar avea pe gratis. Asa cum ii abordeaza acum pustii pe diferiti fumatori la Universitate, de exemplu, sa le dea o tigara. Ar fi practic dispozabile - plus ca fiind nanomasini ar putea sa se fabrice si pe ele insele. Fireste, se pot imagina si alte scenarii, dar esential este sa nu avem implicat statul ca principal donor. State = evil
(Si inca o paranteza, imi dau seama cat de ciudat e postul asta, cand afara oamenii se zbat in saracie si mizerie, cand lumea moare de cele mai stupide boli care ar putea fi tratate cu cateva antibiotice ieftine, cand o parte insemnata a lumii inca mai crede literar in facerea lumii, cand jumatate din lumea asta traieste cu sub un dolar pe zi, cand aveam atatea abuzuri incat orice definire a oamenilor ca cele mai nobile, pasnice, rationale fiinte de pe Pamant este o gluma.)
Si totusi, va veni o vreme a abundentei, mai ales in ceea ce priveste nevoie primare. Ce se va intampla atunci:
1. In primul rand vom avea mai mult timp sa ne bucuram unii de altii. Cea mai rara resursa este omul. Inteligenta si prietenia si comuniunea umana. Imi e ciuda ca de multe ori, in goana noastra de a face lucruri, uitam sa ne bucuram de cei apropiati. Asta va fi cel mai mare castig al celei mai bune dintre lumi
2. In al doilea rand - intr-o nota mai putin idealista - o sa avem o groaza de persoane care nu vor stii ce sa faca. Credeti ca toti gunoierii vor deveni peste noapte prozatori? Stiu, e vorba si de conditii sociale, insa hai sa fim cinstiti: o abundenta a resurselor primare (adapost bun + acces la informare + mancare) plus timp liber nu implica ca peste tot in lume vor aparea agore in care se va discuta sensul existentei si laboratoare in care se vor experimenta la granita stiintei. Implica mai multa veselie de calitate indoielnica in prima faza, ca intr-o padure in care cimpanzeii o duc bine, cu hrana din belsug si fara pradatori. Va fi si violenta. Cherche la femme, pai nu? Dar pe de alta parte ar exita o infloriere a culturii si a ideilor novatoare.
Gata hai sa termin cu subiectul asta cu vreo 3-4 consideratii:
- Democratia e mai buna decat comunismul, nazismul, statul legionar si ce mai vreti voi pentru ca produce mai putine victime per an la suta de mii de persoane guvernate - d-aia techoutopia trebuie sa fie democratica
- Secularismul permite manifestare tutor punctelor de vedere cu privire la divinitate - si de aceea tehnoutopia trebuie sa fie seculara (in paranteze fie spus tehnoutopia va permite o mai buna cautare a divinitatii prin credinta, dat fiind faptul ca nu vor mai exista griji materiale)
- Tehnoutopia presupune abundenta resurselor, inclusiv a informatie off-shelf
- Raritatea mintii umane este cel mai important drive al existentei si al economiei tehnoutopice, si o asemenea raritate nu va putea fi niciodata eliminata (Picasso nu ar putea sa picteze cate o capodopera pentru fiecare locuitor al Terrei, Socrate nu ar putea sa tina dialoguri cu toti cei interesati)
- Tehnoutopia va avea maxim 5% creatori si restul de 95% consumatori pasivi - tine de firea umana
- Tehnoutpia libertariana nu va elimina diferentele de status.
- Tehnoutopia se va realiza mai devreme sau mai tarziu. Singura problema e sa avem grija de mediu pana atunci. Daca nu avem grija de asta, in loc sa ne demolam orasele de sobolani si sa stam cu totii prin mijlocul naturii, o sa trebuiasca sa ne digitalizam si sa stam in niste calculatoare cu coolere foarte puternice :))
PS Gata, acum chiar am terminat!
February 4th, 2007
Gata, sa continuam. Faza interesanta cand intrerupi un post, este ca la momentul cand vrei sa il reiei ai in cap ideile pe care voiai sa le spui dar parca sunt prea fumate. Timpul, asta e marele asasin
Asa ca o sa incerc sa scriu ce voiam sa scriu, dar intr-un fel diferit de cum as fi scris acum cateva ore. De fapt chestia asta cu textele preparate si trecerea timpului mi s-a intamplat des in viata - urasc sa spun textul pregatit chiar daca e mai usor; si poate din cauza asta ma balbai uneori, deh, riscul improvizarii.
Sa revenim la utopie si cea mai buna dintre lumi. Where do I begin? (Dap, ascult Shirley Bassey acum, the Bond old dame.) Sa incepem de aici:
Technological singularity
Daca o sa cititi respectivul articol, si chiar merita ca e supermisto facut, veti vedea ca ideea e simpla: progresul tehnologic a crescut exponential. Si asta nu la nivelul de mici inovatii care sa sporeasca productivitatea, ci la nivelul descoperilor fundamentale. Unii zic ca prin 2045 se va ajunge la o singularitate tehnologica - cu alte cuvinte la o forma de mantuire sau anihilare tehnologica, only time will tell, insa oricum lucrurile nu vor mai fi ca pana acum. Inteligenta artificiala, augmentarea enorma a capacitatilor intelectuale actuale, nemurire sub forma de biti in Second Life, variate sunt enorme. So stay around pana prin 2045 si o sa vedem (fireste poate sa fie un mare fis asa cum au fost si colonizarea Lunii si a lui Marte pana in 2000). Dar pe de alta parte ideea este atragatoare. Si un pic infricosatoare - daca chestiile asta, si mai ales nemurirea digitala, va aparea prin zona aia de timp va dati seama ca noi o sa fim ultima generatie care moare. Tragic, nu? Sau poate ca o sa avem noroc si o sa ne baga in calculatoare ca pe niste babalaci, ceea ce nu ar fi o perspectiva prea buna, dar oricum.
Buuun! Astia cu tehnosingularitea lor mi se par cam extremisti tehnologici mie. In paranteza fie spus, imi sunt totusi mult mai simpatici decat tehnoconservatorii, aia care cred ca tehnologia o sa aduca numai nenorociri, sau aia care cred ca vacinurile nu sunt bune sau contraceptia sau naiba mai stie ce. Dar sa revenim la tehnosingularisti - faza este ca e posibil sa se mearga in directia asta, dar interesele de prezervarea status-quo-ului sunt prea mari ca sa se dea drumul la zagaz dintr-o data. Desi un tehnosingurarist mi-ar spune ca fortele pietei libere si a multitudinii de a agenti inteligenti ce vor schimbarea o vor face inevitabila. Si intr-un fel le-as da dreptate. Dar pe de alta parte avem colosii economici si guverele care care nu vor dori sa lasa totul in seama intamplarii. Adica - e simplu de inteles cum generezi profituri cand strigi “o noua schimbare de paradigma anul asta, noul ipod cu de 2 ori mai mare capacitate”, dar daca ai face un ipod care sa stocheze informatia chiar in celulele utilizatorului, l-ai scoate pe piata, cu capacitate infinita? Sau daca faci o masina ca inca 4 sisteme de siguranta poti sa zici ca ai facut o descoperire epocala si hai, faceti liste de cumparare, dar ce faci daca inventezi o nanotehnologie care “brodeaza” o masina din atomi de carbon, si apoi o poate dezbroda si rebroda intr-o noua forma. Sau e simplu sa vinzi multivitamine dar, nu cred ca la fel de simplu s-ar vinde ceva care sa te vindece de toate bolile, sa te repare continu pe inauntru. Ar vinde marile concerne de farmaceutice asa ceva? Ar avea un business model viabil pentru chestia asta? Si cat de repede ar aproba organismele statale un asemenea panaceu? Totusi mortalitatea are si ea rolul ei in reglarea mecanismului economic, ce naiba.
Apropo de asta, cred ca stiti marile probleme pe care marile concerne farmaceutice le pot avea cu asa numitele “rogue nations” - crearea unui medicament este foarte complicata, insa o data creat este foarte usor procesul de reverse engineering. Cu alte cuvinte, sa spunem ca Pfizer are un medicament impotriva gripei aviare, foarte scump, pentru ca este one time opportunity,ce naiba, si izbucneste o epidemie in statul X, care este un stat sarac. Statul X spune de astazi inainte nu mai exista proprietate intelectuala in domeniul produselor care salveaza viata umana si se apuca sa replice medicamentul. Ce se intampla atunci? Pfizer face plancere la WIPO, normal. Dar si statul X are dreptatea lui. Ca e sarac si nu doreste sa se indatoreze si mai mult doar ca sa isi salveze cetatenii. Dar farma companies sunt destepe si incearca sa evite chestia asta - prin 2005 cand era alerta cu gripa aviara erau pregati sa dea doze pe gratis sau la costuri reduse pentru tarile din lumea a treia. Dar hai ca m-am lungit cu paranteza asta. Au si ele dreptatea lor, nu sunt complet evil
Asadar sa trecem mai departe - dar nu inainte de a face o mica paranteza. Ascult in continuare Shirley Bassey - With this Hands, si stau si consum din votca mea Finlandia (moderat, domnilor, moderat) si pentru o clipa m-am gandit la momentele cand eram mic si mergeam la bunici in vacanta de iarna si era cald - tineti minte cat de reci erau calorifelere in Bucuresti si ce inseamna o soba de tara, fierbinte de nu puteai sa pui mana pe ea, si intr-un fel asta era asa de neobisnuit incat asa mi-am stricat primul stilou, m-am dus cu temele, si mi-am lasat stiloul pe soba, l-am recuperat dimineata intr-o forma prelungita a la Dali, si aveam o pereche de cizme rosii de cauciuc si iarna era iarna, continea zapada. Si mai tin minte programul infect de la televizor (alb-negru) cele doua ore care incepeau cu Trei culori cunosc pe lume si se sfarseau cu Hora Unirii, intre ele fiind un Telejurnal de inceput, un Telejurnal de sfarsit, si o emisiune Cantarea Romaniei (asta era emisiunea favorita a sora-mii :)) ) So, cand eram mic a fost comunismul (il urasc din tot sufletul, si desi ma consider o persoana cu viziuni mai degraba de centru-stanga decat de dreapta, nu as vrea sa mai existe asa ceva niciodata - nu exista comunism bun care nu a fost pus in practica si comunism deformat in practica), acum avem o forma perfectibila de democratie si de societate market-driven, si nu m-ar mira deloc ca pe la finalul vietii sa avem un postcapitalism provocat de eliminarea raritatii.
(Frate, dar m-am lungit rau cu postul asta. Cred ca mai fac un episod. Si tot ce voiam era sa spun initial: salvati planeta, ea e vaca noastra de lapte, nu de carne).
De ce nu cred eu in tehnosingularitate? Pentru acelasi motiv pentru care nu cred nici in comunism. Omul e prea posesiv. Cuvantul de baza e raritatea.
Nu cred in comunism pentru ca intai trebuie sa scapam de raritatea resurselor. Nu cred in redistribuire. Adica nu cred intr-o restribuire a unor resurse extrem de limitate. Daca 10 oameni din aceasi familie au de imparit 2 pani pe zi o sa se descurce cat de cat cateva saptamani, dar nu mai mult (apoi vor izbucni conflictele astea). Si apropo de asta - mi-am adus aminte de o baba din tramvai care vorbea cu o fata mai tanara si ii spunea ca a apucat foametea din ‘47. “Mama facea o mamaliga mica, ca avea putin malai, si apoi o impartea si se necajea ca nu ne ajungea noua, copiilor. Ea nu se atingea de mancare, dar se necajea pentru noi”. Sa revenim la comunism. Nu poti sa imparti unor straini sa spunem doua paini si o friptura de porc (doar pentru o persoana) fara ca sistemul sa fi fie inerent instabil si supus coruptiei. Cheia este eliminarea raritatii nu redistribuirea. Iar faca este ca o societate comunista nu e suficient de inovativa ca sa gaseasca acele modalitati de reducere/eliminare a rariratii, de generare a excedentului. Pur si simplu pentru ca nu exista suficienta motivatie pentru oamenii normali (nu pentru sfinti).
Acelasi gen de problema dar din partea cealalta o pune si tranzitia rapida a tehnosingularitate/tehnoutopie. Pur si simplu majoritatea mecanismelor economice se bazeaza pe raritate si exploatarea ei. Pur si simplu marile concernuri (cele care pot sa sustina in multe cazuri evolutia tehnologica) se bazeaza pe explotarea dorintelor umane de a fi mai cu mot si de a detine status goods. Ceea ce inseamna ca este posibil ca in 2045 sa mergem tot cu o varianta ceva mai eficienta a unui combustibil similar celui fosil, in nici un caz sa ne teleportam. BTW, sa spunem ca s-ar inventa teleportarea. Va dati seama ce bataie de cap ar prezenta? Cine ar mai avea nevoie de mijloacele normale de transport, cum ai asigura teleportarea in zone neautorizate (bruiere?), ce s-ar intampla cu autostrazile, cine ar fi major players in serviciile de teleportare (s-ar baga si telco-urile, nu?) si tot asa. Google ar fi si el acolo, garantat. Disney?
Hai ca termin si episodul asta ca e lung cat o zi de post. Practic, am combatut un pic din varianta radicala a viitoarei revolutii tehnologice - desi e posibil sa se intample asa cum spun cetatenii respectivi. Teoria mea este insa un pic ma bucolica (vad o lume mai ecologica si mai putin hi-fi). Bazata pe abundenta lucrurilor de prima necesitate dar cu o raritate in ceea ce priveste chestiile de status. Si cele de perpetuare a genelor (generarea si educatia progeniturilor). Dar despre asta in episodul 3.
PS. Frate, da’ ce pofta am sa bat campii zilele astea. Ma gandesc sa fac un podcast. Ar fi o experienta interesanta.
February 4th, 2007
Cineva m-a acuzat candva ca as fi cam naiv ideologic zicand “Doar nu crezi ca asta e cea mai buna dintre lumi?” E printr-un comentariu de pe blog, dar nu l-am gasit la o prima incercare.De fapt nici nu e o mare problema. Si eu ma consider destul de naiv. (Tin minte si acum cand am vazut prima data “Corbul si vulpea”. Diapozitivul. Pentru cei mai tineri (mai putin de 23-25 de ani) un diapozitiv era o o succesiune de imagini pictate pe un film fotografic (cam 20-40 de planse) care spuneau o poveste. Un fel de stramos al proiectorului de slide-uri, asa cum cum walkmanul ar fi stramosul ipodului. Cand zic walkman nu ma refer la marca de telefon Sony Ericsson, ci la un casetofon relativ mic si relativ portabil. Dar hai ca o dau pe lamuriri tehnologice. E interesant cat de repede se schimba tehnologia. Si oare schimbarile astea ne fac mai fericiti sau mai buni. Cunoasteti cuvantul pathefon? Era un fel cititor de discuri de vinil, inainte sa apara pickupul “modern” si dupa ce a aparut gramafonul. Un frate al unei bunici de-ale mele avea unul. Si cand a murit as fi vrut sa primesc eu pathefonul ala. Nu l-am primit. Eram mic - sapte, opt ani. Si acum as vrea un pathefon.)
Dar uite ca m-am lungit in chestii d-astea si trebuie sa plec la Cora sa imi iau chestii consumiste. Asa ca pun un “episodul 1″ in coada titlului si voi continua cand ma intorc.
Dar nu inainte sa continui un pic cu naivitatea. Deci vad “Corbul si vulpea” si imi dau seama ca eu sunt corbul. Si apoi trece timpul, si trec povestile peste noi, si intr-o zi imi aduc aminte de o vorba inteleapta a lui Andy Groove: “Only the paranoid survives”. Si uneori am impresia ca sunt un corb naiv care crede ca doar cei paranoizi supravietuiesc, ceea ce e o forma schizoida de a vedea lumea :)) (ceea ce poate explica si parerea mea despre lumea actuala si utopie, ca despre asta voiam sa vorbesc, de fapt si de drept!)
Gata, am plecat
February 4th, 2007
Stau la biroul meu de la munca, ca da asta e maladia lumii I de care ne apropiem, macar o particica din Romania, si ascult Beatles si am mancat cicolata Ritter cu colegii care sunt si prieteni in acelasi timp, si am luat o sticla de 1,5 litri de Heineken, ambalata ca o sampanie, pe care o vom deschide cand terminam un proiect mare, ca Emil (unul dintre bunii mei colegi si prieteni cu care ma stiu de cand aveam 14 ani) este Heineken fan, si apoi o sa mergem frumos la masa in oras, poate pe seara ies pe undeva sa beau o bere cu unii prieteni sau altii, sau poate nu am chef si ma duc acasa, sa citesc o carte buna sau sa ma uit la un film bun si cam asta e viata. Si imi fac planuri ce sa mai consum fie pentru minte si suflet, fie for plain lifestyle. Cum sa dau cat de cat un sens anilor astia pe care fiecare ii avem de trait. Si da, ma mai apuca ca pe noi toti amokul si lipsa de chef si intrebarile, dar pe de alta parte viata e buna. E cam cum trebuie sa fie o viata de om. Azi voiam sa scriu un post despre nominalizatii mei la roblogfest 2007, si sa ma bucur ca pe multi dintre ei ii cunosc si ca persoane si chiar sunt persoane misto.Dar…
MI-E RUSINE CA SUNT OM! MI-E GREATA SI SCARBA SI JENA SI IMI VINE SA PLANG CA TRAIESC INTR-O LUME CA ASTA!
Din cauza asta:
Save Nazanim - o fata din Iran de 19 ani care va fi executata prin spanzuare pentru ca, opunandu-se unui viol, si-a ucis atacatorul
si d-asta
Execution Of A Teenage Girl - o fata din Iran de 16 ani care a fost executata pentru ca a avut relatii sexuale cu un barbat mai in varsta si ca si-a dezvelit chipul in fata judecatorilor (e mai simplu sa condamni pe cineva care nu are chip, nu-i asa?). Povestea scrisa aici. Barbatul cu care a “pacatuit” (aici e problema oameni buni cand ceea ce declara unii ca fiind pacat se trece in Codul Penal) a primit 100 de lovituri de bici si ulterior a fost eliberat. Amnesty International a declarat executia o crima impotriva umanitatii.
Din cand in cand aud de diferente culturale. Si cum trebuie sa le respectam. Cum trebuie sa toleram aceste chestiuni care definesc o identitate nationala sau spirituala. Rahat cu spume! Asta este - un mare rahat! Daca aceste diferente culturale iau viata fie si numai unei persoane, daca produc atata chinuri si atata nedreptate, atunci aceste diferente culturale trebuie rase de pe fata pamantului. Prefer din tot sufletul sa traiesc intr-o lume macdonaldizata in care nu exista asemenea crime odioase, justificate de un stat teocratic pe baza unor interpretari are unei carti, nici macar ale cartii in sine. Si nici macar nu se pune problema asa - pentru ca respectarea deplina a drepturilor omului nu duce la o alienare a identitatii, decat daca acea identitate era inumana!
Este aberant ca traim intr-o lume in care un asemenea stat criminal isi bate joc de cetatenii sai si ii tine intr-un intuneric spiritual, in vreme ce este membru al Natiunilor Unite si se apara pe doctrina suveranitatii nationale. Iar daca religia islamica este cea care isi bate joc cu atata nesimtire de conditia femeilor, atunci religia islamica trebuie sa se schimbe.
Nu am cuvinte sa imi strig indignarea. Sper ca asemenea regimuri nenorocite si mai ales ideologiile pe care se fundamenteaza sa dispara. Si sper ca ele sa faca din ce in ce mai putine victime. Este terifiant, monstruos si complet absurd ca niste precepte inventate (sa revelate, daca vreti, mi-e complet indiferent in momentul acesta) acum mai mult de o mie cinci sute de ani (si aici ma refer si la scrierile islamice si la alea crestine si la cele mozaice) sa fie folosite astazi pentru a nenoroci vieti.
Si mai va zic o chestie de care mi-e rusine. Mi-e rusine ca ma gandesc la viata mea in astfel de momente. Ca ma intreb cat de fanatizati pot sa fie slujbasii acestui regim criminal sau cei care se alimenteaza cu aceste ideologii fundamentaliste. Ar putea sa imi faca vreun rau fizic? Sau respecta libertatea de opinie si dialogul? :))
Poate cei de la Ambasada Iranului imi vor raspunde. (Oare lipsa unei versiuni in romana nu denota tocmai dispretul pentru dialog si deschidere? - Later update: gata am vazut butonul de “Romana”, jos in meniu. Era doar o problema de uzabilitate.)
PS Stiu ca poate ne va duce nici un rezultat, dar daca aveti timp puneti si voi povestea asta pe blog sau in presa daca puteti. Si semnati petitia Save Nazanim alaturi de cei peste 300 mii de oameni care au semnat-o deja. Si spune-ti si mie ce firme consummer-oriented fac afaceri cu statul iranian pentru ca am decis sa nu mai consum produsele lor (sper sa nu fie chiar toate firmele din lumea asta).
Later Update: Andrei a preluat si el cazul Nazanim, iar discutia s-a extins si in comentariile de pe blogul sau.
January 13th, 2007
Mi se par unele dintre cele mai stupide lucruri de pe pamant. Atat cele populare (12 zodii in ziare), cat si cele “avansate” (bazate pe calculatii complicate care, desi poate or fi corecte din punct de vedere al metodei de calcul, pornesc pur si simplu de la o premiza idioata: aceasa ca presupusa influenta naturala asupra unui individ poate fi calculata cu precizie tinand cont de niste tabele). Faptul ca exista atatia sarlatani la televizor care traiesc din chestia asta si faptul ca pana si ziare altminteri serioase publica cotidiana rubrica de superstitii astrologice dovedeste destul de bine pe unde am ajuns cu civilizatia.
Fireste, una dintre explicatii este cea pecuniara. Oamenii cumpara ziarele ca sa citeasca acele prostii, deci patronii de ziare trebuie sa le dea ce vor. Dar daca este sa acceptam explicatia pecuniara, trebuie sa o acceptam pana la capat. Daca acesti horoscopisti ar practica o meserie cinstita, atunci ar ghici numerele la loto, sau trenduri la bursa sau alte chestii de tipul asta. Am putea sa lichidam costurile cu politia, calculand pur si simplu oamenii care urmeaza sa comita actiuni in urmatorul an. Am trai intr-o lume mai buna si mai eficienta. Si, tot apropo de horoscoape, asta imi aduce aminte de Kepler care era trebuia, saracul, sa se opreasca din astronomie si sa calculeze imbecilitati pentru a-si putea finanta cercetarile. Si parca la fel si Galilei.
Anyway, revenind la povestea pecuniara sunt multe premii consistente (chiar si de 1 milion) pentru cei care ar putea sa dovedeasca ca se pricep la chestiile astea paranormale. Dar paranormalii raman in continuare ascunsi. Apar doar rudele lor sarmane care o dau in bara:
“An astrologer claimed that he was able to guess correctly a person’s astrological sign after talking with them for a few minutes. He was presented with twelve people, one at the time, each with a different astrological sign. The people could not tell the astrologer their astrological sign or birth date, nor could they wear anything that would indicate it. After the astrologer talked to the people, he had them sit in front of a sign that the astrologer thought was theirs. By agreement, the astrologer needed to get ten of them correct to win. He got none correct. “
January 7th, 2007
Desi internetul este mai mult sau mai putin viata mea (ce aiurea, nu?), tot mi se pare ca acesta a furat coroana de lauri a calatoriilor spatiale. Prin anii ‘60-’70, se spunea ca in 2010 o sa aveam colonii pe Marte, nu? Unde sunt coloniile? Si daca tot suntem aici, vorba lui Seinfeld, unde sunt masinile alea zburatoare promise?
Anyway, stateam ieri si citeam Marte Rosu (care e o ditamai caramida de vreo 750 de pagini, prima dintr-un ciclu de 3 carti, celelalte fiid chiar si mai groase, asa ca o sa mai dureze un pic pana o sa le dau gata), asadar stateam si citeam cartea asta, care desi este scrisa in 1993, mi s-a parut intr-un fel mai anacronica decat Iliada. Oamenii nu vor sa mearga pe Marte! Not anymore. Oamenii nu vor sa protesteze impotriva Vietnamului. Sau sa lupte pentru libertatile civile. The iGeneration cares about IM.
Uite o chestie misto. Country Joe MacDonald la Woodstock. Atmosfera. Nu o sa mai fie niciodata feelingul ala. A tinut de un timp clar determinat, de niste considerente ideologice foarte specifice. De un anumit tip de visare. Asadar nu o sa mai mergem pe Marte in felul asta. Doar din entuziasm. Dacat cand or sa existe suficiente considerente economice. Si probabil ca prima expeditie va fi chineza, nu americana sau rusa. Sau poate a Google product.
Acum avem sfarsitul istoriei, WTF. Intr-un fel, sfarsitul razboiului rece, aparitia internetului, consumismul global au nivelat terenul. E mai simplu sa impui branduri decat ideologii. Sa ciclezi printr-un set de obiecte comune ale dorintelor noastre, decat printr-un set de atitudini (cu alte cuvinte, lumea vrea hamburgeri nu sa salveze jungla amazoniana, sa ajunga pe Marte sau se mantuiasca. Dovada si faptul ca americanii nu consuma mai putin petrol ca sa scape de dependenta de tarile islamice. Comparati asta cu perioada celui de-al doilea mondial cand femeile americane strangeau cutiile de conserve ca sa faca din ele Liberty ships)
Dar hai ca pot sa scriu asa inca 30 de minute. Uite o supermelodie din epoca: Space Oddity a lui David Bowie (povestea aici). Si povestea lui Major Tom.
January 6th, 2007
Uite un podcast foarte misto despre antreprenoriat social si microfinantare. Despre Kiva.org - o varianta online foarte transparenta a acestui proces. (Pentru cei care nu stiu premiul Nobel pentru pace a fost luat anul acesta de Muhammad Yunus si Grameen Bank tocmai pentru sprijinul oferit celor mai saraci dintre saraci).
Premiza e foarte simpla: pentru unii oameni cateva zeci sau sute de dolari sunt diferenta de la o viata in perpetua mizerie la un trai mult mai bun, prin realizarea unor mici afaceri sustenabile. Dupa cum spune si wikipedia, Yunus a fost inspirat in 1974 “to make a small loan of $27 to a group of 42 families so that they could create small items for sale without the burdens of predatory lending”. 27 de dolari pentru 42 de familii, va dati seama in ce lume traim? Si faza e ca institutiile bancare nu vor sa se incurce cu ei - castigurile sunt mult prea mici. Si astfel acesti microantreprenori raman la mana camatarilor.
Un podcast care iti da intr-adevar de gandit. Si ce e mai interesant, dupa cum spune initiatorul proiectului, e ca rata de platire a acestor microcredite e de peste 95%. Mai mare decat rata de plata a imprumuturilor pe carti de credit in tarile civilizate.
Desi poate parea inca o chestie sociala lipsita de viabilitate, este posibil ca genul asta de activitate sa fie mult mai buna decat donatiile clasice. Pentru ca exista mai mult control, accountability. Pentru ca un microcreditor poate sa vada ce se intampla cu banii sai. Pentru ca banii nu merg in consum, ci in investitii. Si pentru ca se reintorc si pot fi folositi pentru alte persoane care au nevoie. Am incercat sa imprumut si eu o afacere, dar aparent merge numai prin PayPal (care nu e disponibil in .ro; poate dupa 1 ianuarie o sa fie si la noi).
December 30th, 2006
Cand eram mic aveam doua carti despre marinari, mare, pirati si nave. Una se numea parca “Dialogul omului cu marea”; nu mai tin minte cum se numea cealalta. Ideea este ca intr-una dintre ele se vorbea ce cei mai de succes pirati. Cel mai tare era Bartholomew Roberts. Un geniu operational, cum s-ar zice. In zilele noastre i s-ar fi dat un costum scump si ar fi fost numit CEO intr-o companie de retail sau productie FMCG. Disciplina era sfanta. Oamenii trebuiau sa fie imbracati frumos, iar duminca celebrau slujba cu cantari cu tot. Existau si asigurari de sanatate/accidente.
Uite ce bine suna “constitutia” lui. Un exemplu de ordine si echitate, zau.
- Every man shall have an equal vote in affairs of moment. He shall have an equal title to the fresh provisions or strong liquors at any time seized, and shall use them at pleasure unless a scarcity may make it necessary for the common good that a retrenchment may be voted.
- Every man shall be called fairly in turn by the list on board of prizes, because over and above their proper share, they are allowed a shift of clothes. But if they defraud the company to the value of even one dollar in plate, jewels or money, they shall be marooned. If any man rob another he shall have his nose and ears slit, and be put ashore where he shall be sure to encounter hardships.
- None shall game for money either with dice or cards.
- The lights and candles should be put out at eight at night, and if any of the crew desire to drink after that hour they shall sit upon the open deck without lights.
- Each man shall keep his piece, cutlass and pistols at all times clean and ready for action.
- No boy or woman to be allowed amongst them. If any man shall be found seducing any of the latter sex and carrying her to sea in disguise he shall suffer death.
- He that shall desert the ship or his quarters in time of battle shall be punished by death or marooning.
- None shall strike another on board the ship, but every man’s quarrel shall be ended on shore by sword or pistol in this manner. At the word of command from the quartermaster, each man being previously placed back to back, shall turn and fire immediately. If any man do not, the quartermaster shall knock the piece out of his hand. If both miss their aim they shall take to their cutlasses, and he that draweth first blood shall be declared the victor.
- No man shall talk of breaking up their way of living till each has a share of 1,000. Every man who shall become a cripple or lose a limb in the service shall have 800 pieces of eight from the common stock and for lesser hurts proportionately.
- The captain and the quartermaster shall each receive two shares of a prize, the master gunner and boatswain, one and one half shares, all other officers one and one quarter, and private gentlemen of fortune one share each.
- The musicians shall have rest on the Sabbath Day only by right. On all other days by favor only.
Cat de misto suna asta: “private gentlemen of fortune”! Unde este biroul de recrutari pirati?
December 4th, 2006
Munich (Munchen) - S. Spielberg
Am apucat sa-l vad astazi, dupa cum speram. Mi s-a parut foarte tare. Intr-un fel mi-a adus aminte de Apocalypse Now. Acelasi tip de loialitati din ce in ce mai incetosate, intr-o misiune secreta. (La drept vorbind, cam asa sunt vietile toate: pornim in adolescenta cu un set de certitudini nedruncinabile care se incetoseaza pe an ce trec. Lumea se mareste.)
Mi-a placut mult modul in care s-a capturat feelingul asta de incertitudine, de amatorism, de neincredere. Si mi s-a parut magifica scena dialogului intre luptatorul/teroristul arab si luptatorul/asasinul insraelian. FOarte umana. Si nu pot sa spun ca e tragic ca de multe ori ne despart conceptele astea tampite care au fost mostenite din tata in fiu; sau intr-o formulare mai putin idelaista, e tragic ca uneori ne luptam si ne omoram pentru un coltisor de pamant, pentru niste bani sau pentru viitorul unor copii.
November 26th, 2006
Am primit de la un cititor al blogului meu (Viorel) urmatorul email:
dragă Cătălin
problema cu icoanele
dacă să fie sau nu în şcolile de stat
eu am o altă întrebare
de ce să-mi dau copiii la şclile de stat
vreu să-i dau la unele particulare sau să-i pregătesc în particular şi anual să dea nişte teste pentru promovare
învăţământul la grămadă este nociv
nici nu cred că este propriu fiinţei umane ci mai degrabă turmelor
să fie obligatoriu dar forma să o aleg eu
şi în felul acesta dispare şi problema cu icoanele
fiecare îşi alege forma de învăţământ pentru copilul său şi gata
deci eu protestez pentru că nu există în românia decât învăţământul de stat
este şi neigienic 20-30 de copii într-un spaţiu aşa de mic şi de infect cun sunt sălile din şcolile noastre
eu doresc pentru copiii mei ore de muzică, de limbi clasice, de pictură, de retorică şi mai puţin de chimie, biologie, fizică, matematică şi chiar română mai ales româna cum este predată astăzi într-o formă naţionalistă şi fără o minimă flexibilitate
se poate spune că învăţământul nostru românesc cum se prezintă astăzi este o formă de dictatură asupra conştiinţei copiilor
alături de nişte programe care ţin de perioada secolului XIX şi care aduc aminte de multe ori de tensiunea dintre ştiinţă şi religie şi care văd că şi astăzi continuă prin prezenţa în şcoală a unor simboluri sau nu
se mai adaugă şi gândirea îngustă a celor mai mulţi dintre profesori care au şi problemele lor psihice şi care se răsfrâng asupra elevilor
domnule stat românesc daţi posobilitatea cetăţenilor să aleagă forma de învăţământ pe care ei o doresc pentru ei şi copiii lor
aşa cum se susţine libertatea religioasă aşa doresc să se susţină şi libertatea educaţională
de acest lucru se apropie puţin sistemul universitar dar şi el este departe de ceea ce este bine pentru noi
dacă stăm şi analizăm relaţia dintre biserica şi societate vedem că în clipa când a fost instituită educaţia obigatorie ea s-a rupt de biserică şi a trecut la stat
eu vreau ca educaţia să nu mai fie la stat să nu mai fie îndoctrinaţi copiii după bunul plac al politichiei care este la modă
educaţia să treacă la familie
să fie obligatorie dar nu la turmă
Nu pot sa spun decat ca dansul are intr-o mare masura dreptate. Imi aduce aminte de Ernest Gellner si de teoriile sale cu privire la nasterea natiunilor si a nationalismului in secolul al XX-lea pe fondul extinderii bratului lung al statului asupra teritoriului si al industrializarii rapide, prin inventarea unui specific national unificator intre regiuni. Iar sistemul educational a fost intr-adevar unul dintre pilonii nivelatori ai diferentelor regionale. Practic Gellner sustinea (asta daca mai imi aduc aminte bine lecturile de acum vreo opt ani) ca sistemul educational unificat creat in secolul al XIX-lea a avut ca scop tocmai crearea limbii comune necesare unei identitati nationale si a deprinderilor bazale necesare in jocul economic in societatea industrializata. Cu alte cuvinte sistemul educational creat in secolul XiX-lea a fost facut nu ca sa ilumineze si sa individueze, ci mai degraba ca sa niveleze si sa faca entitati previzibile: cetateni nationali care folosesc aceasi limba (cu cat mai putine particularitati dialectate), impartasesc aceasi cultura, si sunt rotite intersanjabile in mecanismul economic.
Este evident ca cel putin in Romania nu s-a schimbat mare branza in sistemul educational, de pe vremea lui Spiru Haret. (Sigur se pot da cateva exemple contrare insa extrem de rarisime si rezervate unor elite bogate.) Ar fi interesant de stiut care sunt tendintele in educatia elementara din alte tari. Cum este depasit rolul nivelator al educatiei.
Later update: Acum mi-am recitit postul si mi-am dat seama ca poate nu e foarte explicit. Eu nu sunt pentru distrugerea invatamantului de stat, ci pentru realizarea unui sistem concurential intre diferitele forme de invatamant public si privat si pe o variatie mai mare a materiilor predate in functie de interesele copiilor interesati. Sa fim cinstiti, lipsa concurentei la nivelul invatamantului primar (unde fiecare parinte isi duce copilul cat mai aproape de casa, deci o forma de monopol geografic) distruge foarte mult din potentialul de invatare al copiilor (o gramada de invatatoare/invatatori/profesori/profesoare plictisite, grase si telenoveliste care nu simt vreo vocatie deosebita pentru ceea ce fac).
November 24th, 2006
Imi permit sa dau un paste dupa pozitia Mihaelei Miroiu (o persoana extraordinara) din ziarul Ziua Adevarul .
Miroiu: Varianta neutră, preferabilă celei a majorităţii
Mihaela Miroiu, profesor de ştiinţe politice la SNSPA, recunoaşte că este creştin-ortodoxă prin botez, credinţă şi practici religioase, că merge la biserică şi are duhovnic. De asemenea, este iconofilă. Totuşi, a semnat pentru retragerea icoanelor din şcoli. Am vrut să aflăm ce i-a motivat gestul.
- De ce?
- Drepturile omului sunt produsul secularizat al valorilor creştine originare. Pe această cale, fiecare om are drepturi egale cu ale celorlalţi în virtutea faptului că este om. Respect raţional şi alte credinţe în afara celor creştine, chiar dacă nu ader la ele. Respect raţional liber-cugetătorii. În spaţiul public, comunităţile sunt foarte heterogene religios şi chiar nereligioşii sunt foarte heterogeni. În democraţie nu îi putem constrânge pe alţii să creadă şi să fie ca noi.
- Nu vă gândiţi că interdicţia îi discriminează pe majoritari?
- M-aş gândi, mai degrabă, cum m-aş simţi în situaţia celui mai defavorizat membru al comunităţii. Consider morală orice normă care m-ar favoriza şi când aş fi în cea mai marginală situaţie posibilă. Să nu uităm cât de persecutaţi au fost primii creştini fiindcă nu erau ca majoritatea. Ce m-aş face dacă pământul ar fi populat cu oameni de alte credinţe şi credinţa mea ar fi marginalizată? Ce se făceau albanezii credincioşi într-o societate atee? Ce s-ar face românii ortodocşi în SUA ori Italia, dacă nu ar putea să îşi construiască biserici şi li s-ar impune religia majoritară?
- Problema ar fi deci monopolul, nu simbolurile?
- Personal aş adera mai degrabă la varianta ecumenic-umanistă: oricare i-ar fi credinţa, o persoană trebuie să îşi regăsească simbolurile religioase în spaţiul public. Dacă acest lucru este foarte dificil, cred că este de preferat varianta neutră, nu impunerea simbolurilor majorităţii. Mie mi-e drag să văd icoane şi să le sărut. Pe scurt, sunt iconofilă. Lângă biroul meu de acasă este icoana de la străbunica. Dar este problema mea privată, cum altul poate avea Steaua lui David sau Semiluna ori statuia Raţiunii. (Val Vâlcu)
Sigur, poate este o platitudine, un loc comun, dar este important sa intelegem ca drepturile omului nu sunt despre minoritati si despre majoritati, nu despre decizii politice, ci despre comfortul moral in societate al celor mai napastuiti de soarta, a acelora care nu pot intra cu forte depline pe piata libera ca sa isi castige pozitia. Si care primesc aceste drepturi exact in virtutea conditiei lor umane. Drepturile omului sunt premiza jocului economic/social, si nu rezultanta. Agora trebuie sa fie echidistanta.
In alta ordine de idei sau poate aceasi ordine, ieri am aflat ca a murit Milton Friedman. Sa speram ca intr-o buna zi ideile lui vor deveni practica si ca lumea isi va aminti de el ca de Aristotel sau de Rousseau (parinti ideatici ai societatii, un pic prafuiti, un pic marginiti).
November 23rd, 2006
Gata, am demonstrat si chestia asta. Dau dreptul siturilor cu profil spiritual desavarsit (ma gandeam sa le zic habotnice, retrograde, fudamentaliste - dar hai sa fiu politically corect) sa preia aceasta demonstratie. Fara nici un ban, fireste. Ca doar banii sunt ochii dracului., d-aia sunt o serie de preoti atat de saraci, d-aia nu am vazut calugari decat in Matizuri, nu in Jeepuri, si d-aia nu vor nici o proprietate inapoi. Dar divaghez, dovada ca Diavolul nu vrea sa-l demasc:)
Proba 1:
Un spam primit ieri cu un citat din Maestrul si Margareta. (Stiam eu ca toata cultura asta are ceva dubios). De remarcat implicatia: Astia care citesc carti au nevoie de un enlargement. Ca daca nu aveau, ar fi mers la meciuri, la baute, la impins camioane, ce naiba?
Proba 2:
Cautare pe google cu “‘You seem slightly astonished, my dear Stepan Bogdanovich,’ said Woland.” Rezultat: hentaiuri japoneze.
Anyway, abia astept spamul la refinantari ipoteci cu citate din Rushdie (alt satanist), spamul la Viagra cu niste bucati din Voltaire (acel tap batran) si tot asa.
November 9th, 2006
Previous Posts
