Posts filed under 'Uncategorized'
Raluca de la BBDO imi scrie de initiativa unora dintre clientii lor, Rolex, care ofera premii consistente pentru acei oamenii deosebiti care au avut contrbutii importante in domenii care ajuta umanitatea sa fie umanitate. (adica nu numaratul banilor, oilor sau oualelor): stiinta, medicina, inovatiile, tehnologiile, protectia mediului, valorizarea trecutuli si traditiilor.
Chiar ma gandesc serios sa propun si eu pe cineva. Voi pe cine ati propune. Cred ca e foarte important ca acesti oameni nobili care schimba fata pamantului nu prin forta, ci prin inteligenta si dedicare, sa primeasca recunostere pentru ceea ce fac, inclusiv recompense materiale.
Disclaimer: Nu am nici o treaba cu Rolex - mai mult chiar nu port ceasuri, iar a da o tona de bani pe un ceas mi se pare o idiotenie, acum cand cunoasterea timpului exact este orescum ubicua - embedded in realitate. Pe de alta parte daca Rolex ia bani de la bogati si ii restituie (macar in parte) celor meritosi - asta e marea problema cei putini din varful piramidei sociale nu sunt tot timpul aristoi - ba din contra, sansele sunt sa fie destul de ticalosi pentru a putea trece de retinerile morale care sa ii propulseze foarte sus).
Dar asta e alta poveste. Intrebarea este - exista mari romani in viata care au facut ceva tare si relevant pentru lumea asta, nu doar pentru judetul Dolj?
———-
Buna Catalin,
Iti scriu de la agentia de PR din cadrul agentiei de publicitate Graffiti BBDO. Citindu-ti blogul, m-am gandit ca s-ar putea sa fie de interes pentru tine sa stii despre programul de premiere organizat de Rolex (unul din brandurile pentru care lucram noi). Iti copiez mai jos informatiile si te-as ruga sa-mi dai de veste daca cunosti vreo persoana cu initiativa care ar putea sa se incadreze in criteriile de eligibilitate pentru a aplica. Dupa parerea mea, este o oportunitate extraordinara. Deadline-ul pentru Romania/Europa de depunere a formularului de aplicare este 30 septembrie.
Pentru orice alte informatii, te rog nu ezita sa ma contactezi.
Multumesc,
Raluca Dobre
PR Account Executive
PLEON GRAFFITI
Rolex a lansat cea de-a 13-a editie a concursului Rolex Awards for Enterprise
Romanii pot aplica pentru Premiile Rolex pana pe 30 septembrie 2007
Bucuresti, 18 iulie 2007. La 30 de ani de la lansarea programului sau international de premiere – Rolex Awards for Enterprise – cunoscuta companie de ceasuri Rolex invita persoanele cu initiativa din toata lumea sa aplice la cea de-a 13-a editie a Premiilor.
Cei cinci castigatori vor fi anuntati printr-o gala de premiere in a doua jumatate a anului 2008. Acestia sunt urmasii unui sir de oameni extraordinari care au fost alesi Laureati incepand cu prima ceremonie Rolex Awards for Enterprise din 1978. Premiul fiecarui Laureat va consta in: 100.000 USD, un ceas Rolex special inscriptionat si recunoasterea muncii lor prin campaniile internationale de comunicare si publicitate. Vor fi alesi si cinci Laureati asociati. Fiecare dintre acestia va primi 50.000 USD un premiu in bani si un ceas Rolex din otel si aur.
Premiile Rolex sunt accesibile oricui, indiferent de varsta, nationalitate sau background. Selectia se face pe baza criteriilor de baza ale programului: originalitate, fezabilitate si potential impact. Proiectele se incadreaza in cinci domenii generale: stiinta si medicina, tehnologie si inovatie, inventii si descoperiri, mediu inconjurator si respectarea traditiilor.
“Toate proiectele vin sa imbunatateasca conditia umana si cunostintele universale,” a spus Rebecca Irvin, Directoarea Secretariatului Rolex Awards. “Odata cu problemele cu care ne confruntam in prezent – cauzate de schimbarea climei si sustenabilitate – Premiile au castigat un plus de relevanta in ultimele trei decade. La cea de-a 12-a etapa, au aplicat aproape 1.700 de persoane din 117 de tari si ne asteptam ca acest numar sa creasca”.
Termen limita pentru aplicare in Europa este 30 septembrie 2007.
Cei interesati pot completa formularul de aplicare oficial, disponibil pe website-ul Rolex Awards – www.rolexawards.com – si sa trimita proiectele online sau sa descarce formularul si, odata completat, sa-l trimita prin posta la Rolex Awards for Enterprise, PO Box 1311, 1211 Geneva 26, Elvetia.
Comitetul de Selectie urmeaza sa se intalneasca la inceputul anului 2008 si sa analizeze proiectele selectate de Secretariatul Rolex.
July 18th, 2007
Toti oamenii care au facut cate ceva pe IT stiu ca de la un anumit nivel incolo importat nu e sa construiesti si sa faci fata presiunilor din momentele de varf. Asta cu resurse normale.
Daca o sa ma intrebati cum a fost la concertul Rolling Stones o sa va zic a ca fost un esec din punctul de vedere a abordarii varfurilor de sarcina (sau cum naiba i-o spune).
De la primul moment pana la ultimul. Incepand cu comandarea de bilete online (dezastru complet), cu livrarea lor (dupa aproape o luna), si finalizand cu evenimentul in sine (lipsa racoritoarelor sau cozile infernale la acestea, precum si iesirea de pe stadion care a durat probabil 45 de minute).
Un alt esec a fost tunelul de acces pe gazon - parca mergeai printr-un santier. Asta mai ales tinand cont ca spatiul respectiv putea fi folosit foarte misto pentru brandul sponsorului.
Si ca tot veni faza de sponsor, eu cred ca si ei sunt tot in businessul de spike management. E bine ca pot da telefone in momentele normale, dar e superimportant sa pot suna in momente de criza (cutremur de exemplu). Cand reteaua e supraincarcata. Si dupa cum a fost acest concert, eu nu cred ca Vodafone poate face fata la un moment de criza. No offence, dar chiar cred ca echipamentele le-ar crapa de departe daca mai mult de 5% din clienti incep sa bage telefoane in acelasi timp. Si asta se vede foarte bine in fiecare revelion, nu?
Sa mai zic o chestie despre spike-uri si am terminat. CNN este una dintre sursele predominante de informare pentru mine. Totusi nu uit 11 septembrie si infrastructura lor defectuoasa. Tineti minte cum Google facea caching la paginile de stiri de pe CNN si de pe alte surse, cu linkuri directe din prima pagina. Se spune ca pe oameni ii cunosti in momente de cumpana. Asa cred ca este si la branduri.
PS Daca ma intrebati de concert, o sa va spun super show, facut superinteligent, Jagger este in forma fizica superbuna, dar vocea e pe terminate, si poate tocmai de asta nu au bagat din cantecele slow (Angie, Wild horses, etc). Un concert bun, dar nu la nivelul lui Roger Waters de exemplu. Masinaria comerciala at its best. 
July 18th, 2007
1. Vorbeam astazi cu Dana inainte de concertul Tori Amos si mi-am dat seama ca eu nu scriu pentru IA, ci pentru mine batranul. Peste vreo 40 de ani, sper sa-mi citesc blogul, si sa il fi tinut intre timp, si sa spun: A. Am avut o viata interesanta, chiar daca uneori mi s-a parut destul de harshaita B. Aparent nu eram chiar asa de prost pe vremea aia (asta adica) - ceva similar mi se intampla acum, cand citesc ce mai scriam acum 10 ani de pilda si imi dau seama ca eram un pusti relativ destept - sau mai exact nu m-am mai desteptat prea mult intre timp. De fapt, daca citesc posturile de anul trecut imi dau seama ca poate m-am prostit un pic. (Asadar, pt cititorii mai noi, cititi mai bine posturile de anul trecut)
2. Concertul lui Tori Amos a fost misto.
3. De Craciun am vrut sa imi iau trei lucruri: un Ipod nano, o masina si un samoed. Mi-am luat un ipod video, o Astra GTC, si atat. E trist ca putem sa dam bani pe lucruri, dar nu putem sa dam timp pe fiinte. Really-really sad.
4. Am scris jumatate de povestire. Destul de draguta. Incepand de luni-marti, o sa o public aici in foileton.
5. Am mai scris inceputul (sub forma de SMS catre mine insumi in timpul concertului Tori Amos) la o scriere mai lunga care sper ulterior sa devina scenariu de film. Premiza: un om decide sa isi lichideze bunurile si sa ii o pastila care ii lasa de trait patru ani de zile (moare apoi subit, sa zicem). Sa traiasca viata condensat si asumat in 4 ani.
6. Uneori mi-e teama ca ma schimb prea des. Dar pe de alta parte ma laud cu asta. Off, primatele astea…
July 13th, 2007
Am aflat astazi cum ii zice unei chestii care mi s-a parut evidenta toata viata: Correspondent Inference Theory
De exemplu daca X il loveste pe Y, lumea infereaza ca X este violent, nu ca ar juca teatru sau sa practica impreuna pentru un film. Sau daca cineva vine cu un cutit in mana spre o alta persoana, aceasta va infera ca urmeaza sa fie atacat. Si tot asa.
Faza este ca, daca atitudinea este justificata evolutiv, pentru ca in 99% din (pre)istoria umanitatii, situatiile in care erau pusi oamenii erau simple iar inferentele erau clare. Friend or foe.
Ce mi se pare ciudat este ca genul asta de inferenta corespondenta, cuplata cu tot felul de metode de amagire din societatile civilizate, dau tot soiul de buguri. Prea multi oameni actioneaza cum nu cred pentru a declansa genul de inferente pozitive. Si cel mai trist este faptul ca suntem prea conditionati sa fim sceptici. Sa ne blindam impotriva genului asta de comportamente. Poate de asta suntem prea tensionati, poate de asta cautam nod in papura, cautam intentii ascunse, deceptii, insa sunt si cazuri in care chiar existas sinceritate, nu? Cel putin teoretic vorbind. Uite, de exemplu asta este intotdeauna marea mea problema: cand sa fiu increzator si cand sa fiu retinut. V-am spus, marea mea temere este sa nu fiu prea des corbul din fabula. Dar pe de alta parte, daca numai paranoicii supravietuiesc, chiar este supravietuirea o valoare in sine? In fine, aberatii de aproape weekend.
July 13th, 2007
Azi am ascultat din nou Don’t Think Twice a lui Dylan. Scrisa in momentul in care Susan Rotolo, iubita sa din anii ‘60 i-a dat de stire ca remane pe perioada indefinita in Italia. Susan Rotolo e fata de pe coperta unuia dintre albumele celebre ale lui Dylan - poza e arhicunoscuta.
Si te gandesti daca cea mai mare realizare a lui Susan nu e cumva faptul ca l-a motivat sa scrie piesa asta. Crud, nu? Si te intrebi daca Dylan ar fi vrut sa compuna piesa asta. Intr-o cheie mult-mult-mai trista e Tears in Heaven scris de Clepton pentru fiul sau mort. Piesa pe care nu o canta niciodata in concert pentru ca probabil este mult prea mult pentru sufletul sau. Apropo, Dylan si Clepton au cantat Don’t think twice de multe ori impreuna.
Si te intrebi ce gandea Joan Baez cand facea cover la piesa asta - Baez si Dylan au fost impreuna o perioada. Despre asta este vorba si in Diamonds and Rust.
Si te mai intrebi cum mai canta acum Dylan piesa asta. De exemplu aici in ‘99. Daca mai tine mine ce a generat-o, daca ii mai pasa vreun pic. Arta e o stapana cruda, va spun eu. Arta adevarata este despre plecari. It’s all right.
July 11th, 2007
Sau plant. e ciudat uneori preferam sa pune branduri si formatii in locul oamenilor. Robert Plant.
Acum ascult “Babe I’m Gonna Leave You” din nou si desi e atat de misto, nu e nici pe sfert cum a fost la concert. Pierderea se simte mult mai bine cand esti cu alaturi de mii de oameni simtind acelasi lucru. Simtind acelasi lucru? Naiba stie, poate de fapt nimeni nu simte acelasi lucru. Poate nici macar noi insine nu suntem niciodata egali cu noi insine. Poate de cele mai multe ori ne imitam pe noi imitandu-i pe altii. In fine, am fost acolo. Asta e cel mai important. Si a fost superb. Un Plant care si-a pastrat vocea. Si care, apropo de imitarea noastra insine, a reusit sa fie diferit. A preferat sa improvizeze, sa reorchestreze piesele cult, sa se joace pe scena, sa adauge de la el, si per total sa fie sincer. A fost extraordinar de vibrant. Superb. Viu. Nu reluarea mai mult sau mai putin fidela a pieselor (cum a fost parca Page and Plant-ul de la sfarsitul anilor ‘90, de la Polivalenta) si mai degraba o rememorare a pieselor, o reintepretare in cheia a ceea a devenit. Si intr-adevar a devenit. Am mai spus-o, pe mine ma fascineaza mosii care au supravietuit tineretiii si gloriei: Dylan, Page & Plant, Gilmore si Waters, Bono in curand. De multe ori urcusul e simplu, cliseatic. Mai interesanta este coborarea. Cobararea e parte a drumului, poate cea mai frumoasa. In mod cert cea mai plina de sens.
L-am vazut pe Plant, si am vazut un dragon, ca sa citez pe cineva. Plin de forta, de furie vitala, insa in acelasi timp intelept.
July 9th, 2007
Astazi l-am vazut pe piticul care canta prin tramvaie muzica bisericeasca si primeste banuti. Ii oferea cateva monede altui cersetor, pe strada. Mi s-a parut un gest atat de emotionant. Nu am cuvinte.
July 5th, 2007
1. Venind spre casa am simtit un miros placut si foarte familiar la o persoana care mergea in fata mea. Foarte familiar, aducandu-mi aminte de ceva nedeslusit. Intai am crezut ca e un parfum pe care as fi vrut sa-l cumpar, insa apoi mi-am adus aminte! Neutro Roberts! Primul meu deodorant pe care l-am valorizat ca adolescent. Pe care mi-l cumparam din banii mei. Mirosea atat de bine.
Pe vremea aceea mi se parea atat de select fata de Axe-ul de golani sau Denimul comun. Si mi-am dat seama ca toata tendinta mea catre parfumuri citrice-aqua-florale cu un pic de spicyness de acolo vine. De fapt eu caut in parfumurile mai scumpe deodorantul NeutroRoberts. Ar trebui sa imi iau unul, insa ma tem ca nu-l voi mai gasi atat de misto ca in tinerete. Asa merg lucrurile, vorba lui Vonnegut. Substituim lucruri mai ieftine si mai autentice cu lucruri mai scumpe, dar care nu mai ne aduc aceleasi satisfactii.
2. Carlos Slim Helu este oficial cel mai bogat om din lume. Unii spun ca este un ticalos care a facut banii din preturile foarte ridicate pe care le practica la telefonia telefonica intr-o tara saraca cum este Mexicul. So much for the new economy.
3. We all want to forget something, so we tell stories. It’s easier that way. - Rashomon
July 3rd, 2007
Acum sunt la sediul cel nou (ne mutam zilele astea). Am venit sa testez netul dar am uitat de cablu dintre mediaconvertor si laptop. Nu e de mirare, asa sunt eu, uituc. De fapt, de ce sa dau vina pe mine, cablurile sunt problema majora a lumii, pe bune. ar trebui sa fie abolite.
Asadar stau si citesc din Wittgenstein, Insemnari postume. Am gasit cateva citate profunde, desi nu ma dau in vant dupa aforisme:
Daca ai iubirea unui om, nu o poti plati cu nici o jerfta; dar orice jertfa este prea mare pentru a ti-o cumpara.
Ceea ce este greu este de a intelege adanc dificultatea
Salutul pe care ar tebui sa si-l adreseze unul altuia filozofii ar fi: “Nu te grabi!”
si mai ales
Nu putem construi nori si de aceea viitorul visat nu va fi niciodata aievea.
Cam atat din Witgensttein.
Acum ca tot vorbeam de umanitate, o sa notez aici, mai ales pentru ca uit - e foarte misto, aproape miraculous, cum noi ne aducem aminte de lucruri,nu este anormal ca uitam, este fabulos ca din cand in cand se aprind scantei si ne aducem aminte - asadar sa notez despre “Algernon”.
Algernon e filmul, “Flori pentru Algernon” e cartea. Si filmul e prima mea experienta catarctica. La care am plans ca un om matur. Am plans pentru nefericirea unui personaj, nu pentru mine, sau pentru a impresiona parintii. Si am plans pentru suferinta sufleteasca de aici, nu pentru durerea fizica sau pentru moarte.
L-am vazut imediat dupa revolutie. Singur, in pat, la televizorul mic, alb-negru, din dormitorul meu. Sport se numea televizorul, cu cutie de lemn maroniu inchis.
Cred a fost prima data cand am inteles cum e sa fii altcineva. Cum e sa ai visele altcuiva, sa vrei sa fii intelligent, sa vrei sa impresionezi si sa fii bataia de joc. “Flori pentru Algernon” si “Gimpl Netotul”, astea sunt cartile mele cu oameni mici si suferintele lor.
Prima data cand am plans estetic.
Ieri “Flori pentru Algernon” a venit din nou la mine (citisem nuvela pe vremuri, dar niciodata versiunea extinsa). Si, pentru ca lucrurile se repeata intotdeuna, este o regula estetica pe care compozitorii si scriitorii o stiu prea mine, cartea, de fapt ceva scris acolo in ea, mi-a mai spus o data, cu si mai mare forta, ca in lumea asta chiar exista suflete umane, desi sunt atatea momente in care tinzi sa crezi contrariul, ca toate drumurile noastre prin campiile nesfarsite au un scop, aici, in lumea asta. Si ca merita sa plangi, si ca merita sa zambesti.
Later update: Filmul se numea Charlie, nu Algernon
July 3rd, 2007
Citesc chestia asta si ma crucesc. De fapt nu ma crucesc, ci doar ma apuca dracii :))
Uniunea Barourilor din România lucrează la un proiect legislativ şi chiar experimentează sistemul care ar putea intra în vigoare din această toamnă.
În România, asistenţa juridică gratuită se acordă prin avocaţi din oficiu, doar în procesele penale. Statul îi acordă inculpatului care nu are bani pentru avocat, un apărător din oficiu.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi în procesele civile, cele comerciale sau administrative. Avocaţii din Uniunea Barourilor experimentează deja noul sistem la câteva instanţe din ţară.
Chiar dacă vor fi apărători din oficiu la toate procesele, Uniunea Barourilor din România informează că sunt foarte mulţi absolvenţi de drept. Tocmai de aceea, Uniunea intenţionează să încheie contracte cu un număr redus de facultăţi de profil, astfel încât doar studenţii acestor instituţii să fie agreaţi de barouri.
În prezent, în România există peste 30 de facultăţi de drept şi în fiecare an sunt aproximativ zece mii de absolvenţi. Puţini dintre ei, însă ajung să profeseze.
Cu alte cuvinte, hai sa le dam de munca si celor jzdemi de absolventi de drept care nu pot sa faca altceva, prin generarea unei false nevoie. Sa poata oricine sa se apere pe banii de la buget - deci impozitele noastre. Eventual sa nici nu trebuiasca facuta vreo proba a situatiei financiare. Sau chiar sa poti fi reclamant cu avocat din oficiu. Da-l naibii de stat minimalist, de liberalism sau alte parascovenii d-astea.
Propun, de asemeni ca fiecarei persoane sa i se atribuie si propriul specialist in comunicare (ca si acolo e excedent) si propriul economist (la alegere marketing sau management in functie de nevoile omului). Iar prin tombola la nivelul cartierului sau satului, sa se atribuie in folosinta pe perioada de un specialist in latina clasica, un posibil chirurg (din cei ramasi pe afara la rezidentiat) un topograf si un colonel de armata (din cei trimisi in rezerva o data cu reducerea efectivelor).
July 3rd, 2007
E ok. E cald, suntem tracasati dar asta nu e motiv sa fim spamati cu semnalizarea stradala. Ce naibii, am zis ca imi fac aeroport, velodrom si ciclotron. Nu am nevoie de semnalizare stradala pentru ca astea trei vor fi supra-etajate.
————
Acest email este o cerere de comunicare comerciala.
Daca doriti sa primiti comunicari comerciale din partea firmei noastre va rugam sa dati un reply cu continutul ACCEPT, sau sa cereti o oferta.
Daca nu doriti comunicari din partea noastra, va rugam sa ignorati acest email
Firma noastra comercializeaza la cele mai avantajoase preturi indicatoare rutiere permanente si pentru lucrari, oglinzi stradale, balize, bariere, conuri, lampi galbene intermitente, limitatoare de viteza, stalpisori blocare acces, panouri antiorbire, panouri reflectorizante de dimensiuni mari, panouri pentru lucrari, stalpi ghidare rutiera, parapet ,,New Jersey”, butoni reflectorizanti, marcari din sticla si solari, palete dirijare, baston dirijare cu LED, fanion dirijare, separatori de benzi, suport baliza din cauciuc, semicilindrii reflectorizanti pentru deviere obstacol, folii reflectorizante.
SC Drumalex srl
Tel. Fax : 0250/751979
E-mail : office@drumalex.ro
Bafta la vanzari, ce pot spune…
July 2nd, 2007
[noprimetime][channel]dHJlZXwyOCM4[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/bob_dylan_-_it_takes_a_lot_to_laugh,_it_takes_a_train_to_cry.flv[/file][/noprimetime]
Azi mi-am adus aminte de asta. Nu imi place in mod deosebit sa pun linkuri la youtube pentru ca nu e mare valoare in asta, dar este o piesa prea frumoasa. Si uneori ma gandesc ca il stiu atat de bine pe Dylan, sau doar cantecele lui de fapt, incat am una pentru fiecare sentiment. Azi e randul asteia.
July 1st, 2007
Si ca tot suntem la capitolul poezie si la timp, si la trecerea si pierderea lui, si la trecerea si pierderea viselor sau a fortei, mi-am adus aminte de ceva dintr-un poet chinez mare, Du Fu.
To the Recluse, Wei Pa
Often in this life of ours we resemble, in our failure to meet, the Shen and Shang constellations, one of which rises as the other one sets. What lucky chance is it, then, that brings us together this evening under the light of this same lamp? Youth and vigor last but a little time. — Each of us now has greying temples. Half of the friends we ask each other about are dead, and our shocked cries sear the heart. Who could have guessed that it would be twenty years before I sat once more beneath your roof? Last time we parted you were still unmarried, but now here suddenly is a row of boys and girls who smilingly pay their respects to their father’s old friend. They ask me where I have come from; but before I have finished dealing with their questions, the children are hurried off to fetch us wine. Spring chives are cut in the rainy dark, and there is freshly steamed rice mixed with yellow millet. `Come, we don’t meet often!’ you hospitably urge, pouring out ten cupfuls in rapid succession. That I am still not drunk after ten cups of wine is due to the strength of the emotion which your unchanging friendship inspires. Tomorrow the peak will lie between us, and each will be lost to the other, swallowed up in the world’s affairs.
E trist, nu? Si mai trist e ca atati de putini oameni merita regasire in viata asta. Si inca si mai trist e ca uneori nu vrem, nu putem, nu ne pasa de aceste regasiri.
June 30th, 2007
Video aici
We learn to live and then we forgive
O’r the road we’re bound to go
More frailer than the flowers, these precious hours
That keep us so tightly bound
You come to my eyes like a vision from the skies
And I’ll be with you when the deal goes down
Dylan, of course. Toate versurile aici. Si nu pot sa ma gandesc ca oamenii adevarati, cu suflet bun si rotund, au nevoie de timp. Timp sa devina buni si adevarati. Asa cum pietrele au nevoie de curgerea apei sa se rotunjeasca.
June 28th, 2007
Cavalerul inexistent - Italo Calvino
O cartulie pseudoistorica prezentand in cheie alegorica povestile cavaleresti ale unui cavaler perfect-in-inesistenta sa, a scutieruli sau nebun care se pierde continuu in natura, a unui tanar cavaler care cauta idealul feminin, a altui tanar cavaler care cauta idealul transcendent (Sfantul Graal), a unei femei care cauta cand lupta, cand marea iubire in forma ei idealizat-inexistenta.O poveste plina de umor despre rolul fictiunii in lumea noastra. Despre fictiune si semnificarea aposteriorica a actiunilor, despre sensul vietii ca poveste impartasita/aceeptata social. Foarte eficienta ca fabula ce se refera la cautarile noastre ca fiinte umane. Fiecare cauta ceva, nu? Insa cum alegem ce cautam? Nu e mecanismul alegerii construit pe aritrariul fictiunii? Nu alegem sa alegem cuvinte?
Fireste, “fictiune”+”satira”+”roman cavaleresc” —> te duce cu gandul la Don Quijote. Pe mine insa m-a dus cu gandul si la The Sun also Rises/Fiesta a lui Hemmingway.
Cand am inceput sa scriu asta as fi vrut sa scriu despre branduri ca minciuni, sau cel putin ca fictiuni cu care ne autoamagim. Vrem lucruri pentru ca le investim cu puteri - ne dau status, ne fac fericiti, ne ajuta sa evoluam. Vanzatorii buni stiu asta. Sell the sizzle, not the steak. Vrem povesti care sa ne diferentieze. Sau sa ne ofere apartenenta, depinde cum suntem construiti. Fiecare vrea Graalul lui de buzunar.
June 24th, 2007
Ascultam versiunea din ‘82 a lui Gould la Variatiunile Goldberg si am auzit cum pianistul murmura/fredona in timp ce canta. Exact cum scria pe wikipedia:
Glenn Gould usually hummed while he played, and his recording engineers varied in how successfully they were able to exclude his voice from recordings. Gould claimed that his singing was subconscious and increased proportionately with the inability of the piano in question to realize the music as he intended.
Sunetul mi s-a parut chiar umanizator, un fel de reper. Poate asta e marea problema a artei mari (literatura, muzica, pictura/sculptura). Poate lipsa de receptare se datoreaza si faptului ca oamenii vor sa simta omul din spate. Si nu il simt decat daca este mai mult sau mai putin de nivelul lor.
Si asta ma duce cu gandul la ce povestea Serban de la Headvertising la IdeaForum: de multe ori oamenii vor uratul, nasolul, neterminatul, produsul care are scame, reclama pe coli A4 trase la xerox, emisiunile lui Dan Diaconescu, manelele agramate. Nu toti, normal, dar majoritatea. E bine insa ca exista ceilalti.
June 24th, 2007
Elie Wiesel - Nebuna dorinta de a dansa
Pana sa fi citit romanul acesta, sincer sa fiu nu stiam prea multe despre Elie Wiesel. Decat ca era evreu, a trait Holocaustul, a luat Premiul Nobel pentru pace, e originar din Romania si a facut multe pentru memoria victimelor Holocaustului. Sincer, sa fiu il suprapuneam oarecum pe Simon Wiesenthal
Chiar si cumpararea cartii a fost un joc al soartei, si pot spune cu mana pe inima ca soarta potriveste uneori lucrurile mai bine decat zece intelepti. Pe cuvant, cred ca de multe ori asta e ceea ce ne lipseste in lumea asta - lasatul in voia soartei. Suntem prea tensionati, prea programati, prea orientati catre un scop sau altul. Si asta cred ca ne ingusteaza de multe ori viziunea. Pana la urma asta e una dintre temele romanului, soarta - omul intre istorie, alegere, rationalitate si trairile mistice si emotionale.
Povestea oarecum autobiografica a lui Doriel - un evreu ce traieste cel de-al doilea razboi mondial, copil fiind, ascuns intr-un satuc din Galitia, si care - ajuns la 60 de ani - isi rememoreaza, recreaza, joaca viata in ringul de lupta a unei psihanaliste.
Un discurs tragic despre nebunie si singuratate, despre pierdere si alegerea pierderii, despre oamenii din lumea noastra, insingurati, pierduti de multe ori, despre aceia carora aleg sa nu traiasca cu adevarat. Si despre speranta.
O cartulie foarte recomfortanta o data ce treci de primele 50 de pagini. Despre aceea nebunie nepatologica care ne stapaneste mai mult sau mai putin pe toti. Uite imi dau acum seama ca nebunie bine de la ne-bun. Adica acea stare ca ne face sa fim mai putin buni decat am putea fi. Sa traim vieti care nu ne actualizeaza intregul potential. Iar daca asta e sensul cuvantului, poate cineva sa sustina ca nu e nebun? Ii invidiez sincer pe cei care pot sa spuna asta cu sinceritate.
O carte despre traditiile idish, despre tulburarile dintre modernism si traditionalism in societatea evreasca, impanata cu cateva fabule hasidice, pe fundal. Personal, mi-a placut cea cu rabinul care isi intreaba invatateii care este cel mai tragic personaj din Biblie: Abraham, raspunde unul, pentru ca i se cere sa isi sacrifice propriul fiu. Isaac, raspunde altul pentru ca devine sacrificiu. Moise, spune al treilea. Iov, al patrulea. Rabinul, da din cap si le spune: Dumnezeu este cel mai tragic personaj, pentru ca de acolo de sus vad ce fac oamenii din creatia Sa si se intristeaza.
Cum am spus si despre Kadish pentru copilul nenascut - cu care acest roman are extrem de multe in comun, parca sunt doua carti gemene - desi inradacinat in traditia evreasca si in Holocaust, e genul de roman existential care transcede elementele istorice. Povestea unui suflet pierdut care se cauta si pana la urma isi da seama ca mantuirea e in celalalt si in copii, chiar daca lumea e inspaimantatoare uneori.
June 23rd, 2007
Eu, Bobby si Emi.
June 19th, 2007
Albumul Love de la Beatles. Un fel de best-of mixat/prefixat. Foarte tare - mai ales in versiunea surround. Cred ca mi-l comand zilele astea - pe amazon.com este cam 15 dolari inclusiv DVD-ul cu sunet surround.
June 11th, 2007
Diana m-a taguit cu brandurile asa ca trebuie sa scriu, ce sa fac. N-o sa pun totusi logo-uri pentru ca: 1. mi-e lene; 2. nu am pe calculatorul asta o aplicatie de taiat si insailat imagini si 3. nu cred asa de mult in branduri ca love markuri and so, ca sa le pun aici.
Dimineata folosesc produse Nivea (balsam, sampon, gel), Gillette pentru ras (spuma si aparat) si Blend-a-Med ca pasta de dinti. Am o periuta d-aia electrica dar nu ma intrebati numele ca nu stiu - cred ca e ceva de la P&G, ca tin minte ca primele baterii erau Duracell si astea sigur sunt P&G, dupa care ma dau cu un parfum (preferatul meu all time de dimineata e Eau d’Issey dar acum l-am lasat la munca si uit sa il iau asa ca ma dau fie cu Eau Sauvage - Dior, fie cu Echo - Davidoff - mai am si altele dar nu intram in parfumuri). In drum spre munca ascult ca unul dintre iPodurile mele (am unul nano de 4 si altul video de 80). Cand ajung la munca scot Ziarul Financiar din posta dar il citesc pe internet - in caz ca nu l-am citit deja. Cel mai mult pe internet citesc CNN-ul, dupa care vine Financial Times. Folosesc Bloglines ca sa stochez bloguri (vreo 200), Yahoo pentru email, Google pentru cautari, Google News pentru news. Pe desktop am pus Open Office pentru ca e foarte bun. Daca emailul ar fi un brand as avea un love-and-hate relation cu el; si chiar si daca nu este, tot aceasi situatie avem. Acum am un laptop MacBook - e ok dar mi se pare ecranul cam mic. Totusi il folosesc cu placere si e prima data cand tind sa migrez exclusiv pe laptop. Nu iubesc vreaun procesor sau altul, vreo marca de memorii, harduri sau alte periferice - desi la imprimante Canon mi se pare cea mai buna, iar la periferice Logitec la chestii mainsteam. Ascult muzica catre rock-and-roll, indy rock, soft rock, progressiv, mai rar jazz sau clasica. Pink Floyd, Bob Dylan si Beatles mi se par cele mai branduri din zona asta. Din zona intrumente de scris nu prea am preferinte - am un Waterman dar scriu de obicei cu pixuri de 10 bani pe care le rod. Nu am nici preferinte pentru agende, carnetele si alte chestii. Nu port ceas. Timpul este atat de prezent pe diferite device-uri (calculatoare, telefoane, ipoduri, palmuri) incat un device dedicat mi se pare o aberatie. La haine daca ar exista doar Adidas, Threadless pentru tricouri si Levi’s pentru blugi nu as simti o mare diferenta fata de acum. De fapt cred ca o sa migrez la Osiris - mi-am luat niste pantofi sport de la ei si sunt ok - de skater. Eu nu sunt skater (nici pe departe) dar am avut platfus si imi place sa am gleznele bine prinse. Mai port cu placere pantofii Lumberjack - ca sunt comozi. Nu mor dupa vreun actor anume (desi Anthony Hopkins mi se pare cel mai fermecator), nu am consola preferata (anul trecut mi-am luat un PSP din Japonia ,dar nu cred sa fi jucat mai mult de 6 ore per total), nici marca de televizoare sau alte electronicale, nici local preferat. Sunt fan rucsacuri - am vreo 5 dar favoritul este cel Adidas (cel mai rezistent). De citit, citesc in primul rand dupa autori, nu dupa edituri. Borges e brand? Pynchon? Rushdie? Imi mai place amazon.com ca si si stil de prezentare/comandare. Business Magazine mi se pare mai bun un pic decat Business Weekul romanesc. Nu sunt asa de grozav sa citesc Times, WSJ sau alte chestiuni d-astea pe hartie. Din cand in cand ma mai uit pe New York Times pe net. Nu am baterii preferate, nu am DVD-uri blankuri preferate (nu imi place brandul local al alora de la Altex ca m-am tepuit cu el), nu am supermarketuri preferate, magazine de mobila preferate, nu mor dupa Vodafone sau dupa Orange, nu stiu foarte multe despre posturile de televiziune (cel mai mult anul asta m-am uitat intr-o seara la D-TV - sau cum s-o spune - cand pierdusem telecomanda si era o emisiune criminal si hilar de proasta care se numea Comando, cred), ca bauturi imi plac Carlsberg, Heineken, Absolut, Jack Daniels, dar pot sa beau si un suc sau o Silva Bruna sau o Finlandia sau un Pinot Noir cu egala placere, si la o adica pot sa beau si un Bucegi sau Neumarkt sau ce o mai fi in categoria economy daca compania este buna - pana la urma asta e cel mai important. Nu prefer Coca-Cola la Pepsi, Dorna la Roua - e aceasi Marie cu alta similara palarie. Am un Palm, un telefon Nokia si unul Sony Ericson. Cam atat cu brandurile.
Later edit: Am uitat sa o dau mai departe. Asadar: Boo, Victor si Ionut
June 11th, 2007
M-am sculat cu Octopus’ Garden in cap. Si inca e acolo.
I’d like to be under the sea
In an octopus’s garden in the shade
He’d let us in, knows where we’ve been
In his octopus’s garden in the shade.
Apoi m-am uitat la documentarele de pe DVD-urile cu Two Towers si am aflat si eu ca Peter Jackson merge in picioarele goale in public (adica aproape tot timpul). Si am mai vazut pe acolo, apropo de Beatles, ca a facut si o coperta-parodie dupa Abbey Road (coperta aia cu cei patru pe trecere de pietoni, cu Paul in picioarele goale) intr-o zi cand mergea la inregistrari.
Cam asta a fost ziua mea. Chiar sunt lenes astazi. Acum ascult Dark Side of the Moon in versiunea surround si e chiar misto cum suna. Mult mai tare decat la casti, dar oricum mai slab decat in concert. Mai vreau un concert, chiar asa.
De fapt am citit si vreo 100 de pagini din Crash si vreo 200 din Camuflaj de Haldeman. Daca nu ies diseara as putea sa le termin pe amandoua.
Si acum alea doua din trecut. Doua vise de cand eram mic.
Uneori visam ca plec afara (cel mai des la paine) fara pantaloni pe mine. Sau alteori fara pantofi in picioare. Si ma apuca o rusine teribila. Ce tie si cu conditionarile astea sociale-culturale. Apropo de asta, am promis ca o data ma voi duce la Cora, intr-o duminica, imbracat intr-un kimono albastru cu dragoni pe care i l-am luat lui taica-meu. Sa vedem ce o sa zica lumea :p Si apropo de apropo, citeam pe undeva ca in Shanhai sunt destul de multi care pleaca in pijama la cumparaturi prin centru - e un fel de simbol de status care arata ca sunt foarte smecheri si isi permit sa mearga prin centru. Anyway, eu as merge la Cora in kimono ca sa vad reactia oamenilor.
Al doilea vis de care mi-am adus aminte acum cateva zile: visam ca stateam pe balcon, si vedeam copii care mergeau in sus si in jos pe zidul exterior. Cam ca omul-paianjen. Si ei incepeau sa ma ispiteasca “Hai, Catalin, vino si tu. Hai ca nu eu greu. E fun”. Iar, eu “Nu. O sa cad”. “Hai vino!” “Nu, stiu ca o sa cad.” Dar pana ma lasa ispitit. Si chiar cadeam normal. Si ma trezeam speriat. Si dupa aia mai treceau cateva saptamani si visam din nou. Si iar cadeam.
Si apropo de copilarie si de Beatles. Mi-am adus aminte ca pe langa Obladi-Oblada, imi placea mult si “All Together Now“. De fapt imi place si acum la fel de mult.
Oricum nu e mare diferenta intre cum sunt acum si cum eram acum 22-25 de ani, pe bune. Traim prea putin ca sa devenim ceva radical diferiti de cum eram in copilarie. De fapt si daca am trai mai mult tot asa copilarosi ar trebui sa fim. E un semn de inteligenta, copilaritudinea asta. Chiar, v-am spus ca ma cam enerveaza oamenii care sunt extrem de seriosi si plini de ei? Adica nu ma enerveaza, de fapt, dar pur si simplu nu suntem in aceasi lungime de unda.
Mai era o chestie, pe care am uitat-o. Poate era legata de copilarie sau poate de munca sau naiba stie. Imi aduc eu aminte.
June 10th, 2007
Am trecut in fuga, dupa munca. Destul de putina lume dar probabil pentru ca era joi.
Editurile au reduceri bune - cam vreo 30%, zic eu. Mi-am luat Crash de Ballard, o carte de Italo Calvino, una de Joe Haldeman, una de Ishiguro, una de Andrei Makine si inca vreo doua.
Nu mi-am luat autobiografia lui Dylan de la All, pentru ca arata pur si simplu nasol - hartie galbena de ziar, o coperta de proasta calitate. In fine, continutul e cel mai important, dar in lumea asta unde avem atat de putin timp liber la dispozitie, parca e mai placut sa citesti dintr-o carte misto facuta.
Pe bune, unii inca nu au inteles lumea asta s-a micsorat rau de tot. Oricand poti sa iei de pe amazon si tinand cont cat s-a dus dolarul in jos preturile sunt comparabile chiar si cu transport cu tot.
Editura Curtea Veche care altminteri e o editura foarte serioase oferea “Cartea de Vraji” - un tom cu coperti cartonate si ilustratii, care sa te invete cum sa ai succes in toate cele. Pe bune, oamenii astia sunt dusi cu capul sau doar cinici? Nu mi se pare normal sa vinzi literatura serioasa si carti de vraji la aceasi editura. E ca si cum ai vinde capsuni si balegar la aceasi taraba. Asa ca nu am luat nimic de la ei. Lasa ca isi scot ei parleala cu oamenii care dau in bobi.
June 8th, 2007
Cand eram mic am salvat de la gunoi o carte. Mai exact am gasit-o la ghena, la alt etaj. Nu ma intrebati ce cautam in ghena altui etaj, ca nu stiu. Se numea “Povesti asiatice”. Sau poate asa am numit-o eu, pentru ca era o carte foarte rapanoasa, cu foi foarte galbene si foarte rasucite, si cu coperta refacuta dintr-un coperta de caiet, albastra; parca scria totusi cu pixul pe ea “Povesti asiatice”.
Poate parea ciudat, dar retrospectiv imi pare ca a fost prima mea carte de povesti pe care am citit-o. Fireste, ai mei mi-au cumparat altele inainte, dar asta mi-a ramas in minte.
Avea povesti foarte intelepte cum ar fi cea cu cei sase cersetori indieni care pipaie un elefant si descopera ca elefantul este fie un sarpe, fie un zid, fie un trunchi de copac, fie o funie, fie o frunza de palmier - in functie de ce au pipait. Sau cea cu soricelul care se speria de o pisica, chiar daca vrajitorul il transformase intr-un cotoi enorm, intr-un caine sau intr-un tigru. Si multe altele. Vai, ce n-as da sa mai citesc cartea aia. Chiar asa, o stie cineva? O are cineva? Mi-o imprumuta cineva.
Apropo de carti, maine voi merge din nou la emisiunea lui Bobby de la RadioLynx si vom vorbi de carti toata noaptea (sau cel putin printre altele).
Si tot apropo de asta mi se par fascinante culegerile de povestiri - mult mai mult decat romanele. Mai ales daca au multe povestiri - cum era cea a lui Haskek - “Povestiri vesele” sau cea a lui Wells, “Oul de cristal”, sau povestirile mele asiatice. Asta si pentru ca tind sa am memoria scurta. Si pana citesc toate povestirile, deja le-am uitat pe primele. Sau la Borges, apropo de Cartile de nisip.
Acum citeam de exemplu “Cele mai frumoase povestiri” a lui Buzati. Stiu, Desertul Tatarilor rules.
Deci citesc povestirile astea si apoi le uit, si daca le mai citesc o data le uit din nou. Asa merg lucrurile. Am impresia ca o parte din volumul ala am citit-o si anul trecut.
Am gasit una pe care o citisem cand eram f mic, intr-un almanah. Despre un om se interneaza aproape sanatos, este plasat la etajul sapte al unui sanatoriu, si apoi din subterfugiu in subterfugiu ajunge la etajele inferioare (cazurile grave), pana la etajul 1 (unde moare). Am mai scris de povestea asta si aici.
Si stateam astazi si ma gandeam ca eu pe langa faptul ca sunt negru (corbul naiv din fabula) si alb (marele iepure alb, care nu are niciodata timp) sunt si neincrezator. Ma ating povestile astea ca cea cu sanatoriul si pacalirea bolnavilor - uneori ma intreb daca nu exista secrete pe care toti din jurul meu le au, in afara de mine (de exemplu, poate exista un cult secret, sau Orbis Tertius). Sau multe alte ganduri de genul asta pe care acum l-am uitat.
Nu mai stiu ce voiam sa spun: poate doar ca am gasit o carte misto la gunoi cand eram mic si apoi am pierdut-o.
June 7th, 2007
Daca nu ati vrut sa-l luati pe Lucky (care aparent in weekend a avut mare pofta de joaca) de la Cristina,
atunci puteti sa luati o tableta grafica, un CS3, un tricou pictat manual, o pereche de chiloti pictati cu vopsele non-toxice (tanga sau boxeri) precum si alte chestuni? De la Mall? De la Cora? Nu de la Pidjin. Puteti sa luati de la ei si alte bunataturi si bunaciuni cum ar fi: dinamita, planuri de centrale nucleare, explozibil plastic, telefonul lui Osama, planuri de atacuri teroriste si tot asa. Pidjinilor, aveti grija cu uraniul ala ca nu mai apucati sarbatoarea de 3 ani cu fulgi pe voi.
June 4th, 2007
[noprimetime][channel]dHJlZXwyOCM4[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/the_beatles-_love_me_do.flv[/file][/noprimetime]
ia sa vedem.
PS Testul asta era despre acelasi plugin - rezolvarea aparitiei filmului in RSS. Am vazut ca filmele au si nume frumoase acum pe server. Aparent merge dar mai ne uitam un pic. Imi place genul asta de testari in public - kind of kinky, kind of big-brother-like :))
June 4th, 2007
Next Posts
Previous Posts
