La fel si in stiinta, cand savantii victorieni de dupa Maxwell  considerau ca marile probleme ale fizicii fusesera rezolvate, iar lor le ramanea doar structurarea si rezolvarea unor mici detalii. Si a venit problema masurarii vitezei luminii in eter, si apoi relativitatea si mecanica cuantica, si descoperirea primei galaxii in afara de Calea Lactee (Andromeda, care a fost confirmata ca  galaxie abia in anii ‘50), iar acum deja astronomii numara galaxiile in sute de miliarde.

Si cu totii ne-am trezit spunand cel putin o data “daca ma nasteam cu zece ani mai devreme…”

Cu totii tindem sa credem ca oportunitatile se afla in trecut. Si totusi experienta ne invata ca nu este asa.  Fiecare epoca a insemnat  un plus de sanse pentru cei curajosi, pentru cei inteligenti, pentru cei muncitori, pentru care au crezut in visele lui.

De aceasta, cand Daniel Tiganila si Cristina Alexandru de la Startups.ro mi-au povestit de proiectul lor - Start&Grow -  am fost captivat pe loc. Si am decis sa dam si noi(TreeWorks) o mana de ajutor. E o chestie care mi-as fi dorit sa existe acum 8-9 ani, cand am decis sa merg pe drumul propriu.

Un program de mentoring si in acelasi timp un incubator de startup-uri. Ce ofera gratuit si fara strings attached accesul la niste resurse pe care altminteri o companie si le permite doar cu bani foarte multi: sediu pe durata proiectului, consultanta cu unii dintre cei mari tari oameni din zona de business, acces la infrastructura, hosting, servicii de contabilitate, produse si servicii IT etc.

——–

Iata si lista completa cu partenerii:

Mentori/Coach:
- Radu Tudorache, Newarch Investments- sfaturi/sprijin in inceperea si
dezvoltarea unei afaceri
- Radu Georgescu, GeCad - mentoring
- Mihai Stanescu, RoCoach - coaching
- Eusediu Margasoiu, The Network - consultanta in strategie de business
- George Butunoiu, GB Consulting - consultanta pe partea de resurse umane
- Gabriela Lungu, The Practice - consultanta in PR&Comunicare

Companii/Consultanti:
- Microsoft - partenerul principal al proiectului
- Salans - legal&tax
- Kerten - finantare tip venture (Aurelian Trifa, Kerten - consultanta
pentru identificarea resurselor de finantare potrivite)
- Bogdan Comanescu, Accelera - Academie Accor Services Romania -
consultanta pe partea de vanzari & marketing
- Hostway - gazduire online, produse si servicii software si training
pentru eficientizarea costurilor legate de tehnologie
- R&M Audit - contabilitatea firmelor selectate
- ABC Training Consulting (Anda Racsa - consultanta in management financiar)
- Bucharest Hubb - sediu&infrastructura pentru start-up-ul din
tehnologie si spatiu pentru conferintele lunare
- Pentru spatiul de birou gratuit vom putea oferi (in functie de
nevoile celor selectati) fie sediu in cladirea de birouri Preciziei
BC, fie sediu intr-o vila vis-a-vis de Marriott.

Cu sprijinul TreeWorks & Hotnews.ro & Italics

——–

Sunt in stare sa fac pariu ca cele 4 startupuri selectate vor avea sanse de succes extrem de bune. Pentru ca viziunea fondatorilor va fi ajutata enorm de discutiile cu mentorii programului si de sprijinul acordat de companiile partenere. (La naiba, mai ca mi-as face si eu un startup doar ca sa ma inscriu in program )

Si asta ma aduce la fraza de la inceput: acum sunt sanse si oportunitati mai mari pentru cei care isi doresc cu adevarat.  Clientii au devenit mai sofisticati si mai inteligenti in deciziile pe care le iau, criza financiara ii cerne pe cei cu adevarat muncitori/inteligenti de cei care doar spun vorbe si tot asa.

Si inca ceva care mi se pare foarte imporant: programul Start&Grow nu este doar pentru proiecte online. E un proiect pentru tot felul de start-upuri. Acest lucru mi se pare  esential de subliniat.

De fiecare data cand merg intr-o alta capitala europeana sunt fascinat de multitudinea initiativelor particulare. Diferenta intre Bucuresti si Madrid, de pilda, nu estedata neaparat  de prezentele multinationalelor. Acestea sunt cam aceleasi peste tot. Sau intersanjabile. Diferenta este data in primul rand de multitudinea de firmulite, barulete, magazinase, brutarii, etc.

Intr-un fel (pe langa marile proiecte de infrastructura si bogatia culturala) mi se pare ca diferenta dintre un spatiu urban si altul este data in primul rand de numarul de “oameni-furnicutze” care incearca fiecare la locul sau sa dea/faca ceva, sa aiba grija de un lucru, sa exploateze un spatiu, sa ofere ceva trecatorilor.

De asta cred ca un astfel de program - unic in felul sau, din cate stiu eu - are o valoare foarte mare pentru o Romanie sanatoasa. Poate sunt excesiv de liberal/utopic, insa cred ca genul acesta de ecosistem de startup-uri, firme mici, owneri implicati, mom&pop shops, business-uri facute din pasiune - ei, bine cred ca acest ecosistem este mult mai important si benefic pentru libertatea economica si libertatea interioara a fiecaruia decat un conglomerat de colosi economici. (BTW, un gand pe aceasi tema la Mircea Scarlatescu)

Asadar, va invit sa aplicati in program si apoi, prin intermediul startups.ro, sa impartatiti tuturor din experienta voastra (din cadrul proiectului si de dupa finalizarea sa).

Si inca o chestie, pe care poate o uitam prea des. Spune Maurice Herzog, cuceritorul primului optmiar escaladat si in acelasi timp a celui mai periculos: “Exista si alte Annapurne in vietile oamenilor”. Important este sa mergem inainte in primul si in primul rand din placere. Nimic nu trebuie, daca nu vine din suflet.

Cred ca despre aceasta este vorba si in Start&Grow, si nu despre lingouri de aur:  despre curajul de a porni la drum. Si despre norocul de a porni alaturi de niste prieteni ceva mai experimentati si in acelasi timp deschisi.

PS Multe multumiri lui Ionut, care a stat serile la munca ca sa putem sa dam si noi o mana de ajutor pe partea de design si in acelasi timp sa jonglam cu proiectele existente.

Am scris si eu parerea mea (cam prea pe larg) pe Refresh.ro  (sper ca eCostin sa mai ma gazduiasca si alta data).

Poate articolul sufera de boala divagatiilor, asa ca il rezum aici:

1.  E un proiect care poate aduce mai multe rezultate pozitive decat echivalentul in kilometri de autostrada (vreo 30, conform tarifarelor cu care s-a obisnuit guvernul)

2. Asta daca e facut bine. Asa cum se prezinta situatia pana acum, suspiciunile de favoritism sunt mai mult decat intemeiate.

3. Ar trebui sa vedem daca proiectele anterioare din zona societatii informationale finantate de Guvernul Romaniei si-au atins obiectivele. Si ma refer aici de pilda la AeL (cel cu informatizarea invatamantului preuniversitar): avem acum elevi mai bine pregatiti decat acum 15 ani?

4. Sustin din tot sufletul initiativa APTI de a genera discutii publice despre eRomania  si de a implica industria. Astfel proiectul va capata credibilitate.

5. Ideea de a oferi in regim deschis  programele si datele generate cu banii de la buget este o idee pe care americanii au aplicat-o deja. Si care genereaza valoare fara alte injectii de capital de la buget. Va invit sa cititi articolul acesta - Mircea Sarbu/Business Magazin, despre acest gen de abordare.

1. Ca in graba mea am uitat sa scriu macar 3 cuvinte aici despre Teacup.ro - proiectul celor de la bookblog.ro

O comunitate a celor care citesc. Este un proiect care mi-ar place sa se dezvolte cat mai frumos. Si doar pentru ca Andrei si toti colegii lui de la Bookblog imi sunt prieteni si sunt niste oameni deosebiti.

In primul rand pentru ca reusita unui astfel de proiect inseamna ca Romania are inca elite - de fapt nu elite este cuvantul, ci mai degraba ca normalitatea romaneasca e normalitate buna - ca exista inca o categorie larga care iubeste cuvantul scris si care nu se izoleaza in turnuri de fildes, care e dispusa sa comunice, sa isi impartaseasca descoperirile, se lanseze in in dispute de idei (desi poate parea putin relevant, a doua parte - cea cu comunicarea -  e poate si mai importanta decat prima - cea cu iubitul cartilor)

2. E unul dintre cele mai frumoase si cele mai puternice dialoguri despre viata si moarte si umanitate si efemer.

—————-

Bladerunner/Viseaza androizii oi electrice.
Este filmul meu preferat ever. De maniac mi-am luat versiunea aia pe 5 DVD-uri cu toate variantele si cut-urile si vreo 10 ore de documentare si alte parascovenii.

Stiati ca sunt 3 finaluri diferite?
Iar PK Dick a unul dintre nebunii fascinanti ai lumii asteia, daca ii cititi biografia. Suferind de paranoia din cauza drogurilor ingerate, avand impresia ca e urmarit de CIA care de fapt sunt extraterestri care de fapt sunt intruciparea unui Dumnezeu oribil, care consuma oamenii ca pe seminte (cititi The Faith of our Fathers, pe tema asta, apropo), cu 5 neveste la activ, obsedat de sora lui moarta la nastere, sarac lipit toata viata, cu exceptia ultimilor ani cand tocmai se turna BladeRunner si primise drepturile pe ecranizare, mort cu cateva luni inainte de premiera, descoperit postum, acum primul autor SF in Library of America (un fel de Editura Academiei la ei care publica editii autoritative din marii scriitori americani: Faulkner, Steinbeck, Roth, etc)

Si totusi cea mai tare replica  din film nu apare nici in carte, nici in scenariul original. “Tears in the rain” - e inventia lui Rutger Hauer

http://www.youtube.com/watch?v=YOphFl88U-g

I’ve seen things you people wouldn’t believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I’ve watched c-beams glitter in the dark near the Tannhäuser Gate. All those … moments will be lost in time, like tears…in rain.
Time to die.

Nu stiu daca exista vreo noima in povestea asta (poate alta data as fi zis ca morala e ca nu poti sa fii altceva decat ai fost, insa acum n-as baga mana in foc nici pentru propozitia asta).

Am trecut-o aici pentru ca mi s-a parut un banc bun. Sau pentru ca e o chestie recursiva (cred ca am mai spus ca ma fascinau 2 oglinzi puse fata in fata cand eram mic - ma intrebam ce se vede in ele; inca nu sunt sigur ca stiu raspunsul). Anway: am scris 3 randuri despre o carte, in a carei prefata autorul scrie despre o alta carte in care se afla o povestire al carui autor vorbeste de 2 scriitori care scriu carti.Dap, Borges and shit

Si mai mult ca sigur, chinezii au dreptate cand spun ca intre Google si guvernul american exista legaturi. Complexul militaro-industrial din anii ‘50-’60 s-a schimbat. Google e un asset mai important pentru guvern decat Boeing sau Lockheed-Martin. Probabil mai important decat Hollywoodul si toata reteaua de entertaiment/info media. Pentru ca modul de diseminare a propagandei este mult mai subtil (1-la-1, pull not push).

Si pana la urma, luptele ideologice asigura succesul pe termen lung. Programul psihologic de denazificare/de-imperializare dupa  razboi a asigurat pacea de 65 de ani mult mai bine decat tratatele de la Versailles. “The land of the free” a insemnat la fel de mult precum rachetele intercontinentale cu combustibil solid (Minuteman - astea aveau avantajul ca puteau fi stocate in siguranta, create industrial si lansate in mai putin de 15 minute).

Si nu sunt destul de idealist sa cred ca deciziile la nivel inalt (guverne, corporatii mari) se iau pe criterii de morala.

Sau mai exact se iau pe criterii de morala, atunci cand schimbarea aduce cu ea un bonus strategic (economic, militar, de influenta etc).

Pe de alta parte, ceea ce face Google zilele acestea e un act epocal. Prin el insusi acest act nu va aduce schimbari rapide. Insa mi-ar placea sa cred ca pe termen lung va insemna ceva. Poate chinezii vor intelege ca exista locuri in lume unde circulatia informatiei este mult mai permisiva.

Drepturile omului sunt un construct social. In partea europeana a lumii acest construct s-a format mai mult sau mai putin organic in secole. In celelalte regiuni,  ele s-au exportat.  Problema e ca exportul functioneaza (si nu prea) doar daca exportatorul de ideologie este intr-o pozitie de forta (militara, economica dar mai ales prestigiu). Si marea problema e ca in momentul de fata SUA (si partial Europa) au cam pierdut din prestigiu.

De aceea mi-ar placea sa cred ca intai Google (si apoi alte companii mari) ar putea sa dea un push in directia buna. Si poate un tip de push care sa fie internalizat de chinezi mai mult decat o reactie politica care sa poata fi taxata drept “spam”.

Pana la urma povestea e simpla, pe termen lung viziunea despre om se va omogeniza global. Este evident ca prosperitatea va fi un punct nodal de care se vor lega toate sistemele. Important este daca,  asociat cu prosperitatea, gradul de individualism va creste sau lumea va fi mai inregimentata.  (Si aici ar mai fi o discutie lunga despre media si individualitate/inregimentare, dar o las pe alta data - got to work).

Anyway, pe scurt: mi-am comandat Songs of Dying Earth si am primit un exemplar semnat de George R.R. Martin (antologatorul, alaturi de Dozois).  Foarte tare

Fireste nu pot sa garantez ca daca altcineva isi ia cartea respectiva de pe BookDepository  o va primi semnata. Poate a fost norocul meu, sau poate asa e pt toata lumea

Anyway pornit de aici mi-am zis sa ma apuc de colectionat carti cu semnaturi de autori. Am o lista lunga de care as fi interesat. Mai am si un Silverberg  - Tom O’Bedlam pe care mi-l comandasem acum vreo saptamana si mi-a venit ieri. Editie noua-nouta, desi tiparita in 1986 (aveam 9 ani atunci si cred ca imi luam primele carti pe banii de pateuri si inghetate).

Si da, stiu ca pt autor nu inseamna mare branza  sa dea cu semnatura pt o carte, ca majoritatea fac asta pe mii-zeci de mii de carti in viata, ca nu au asa o mare valoare (daca nu e vorba de semnatura lui Luther pe nu-stiu care biblie) dar oricum, it’s nice

Nu e autorul meu preferat. Dar pe de alta parte, e unul dintre autorii care imi plac mult daca am dat banii pe sase volume hardcover. Si apropo de cuvantul autor, Harlan Ellison povestea despre dihotomia autor-scriitor, autorul fiind cel care apare pe coperta, vedeta care se bucura de apreciere, in vreme ce scriitorul e cel care face munca, care are caderi nervoase, blocaje etc. E un citat frumos, dar pana la urma - semantics, nimic mai mult.

Am citit primul volum din Collected Stories in weekend (si un pic din al doilea). E cea mai bine realizata carte pe care am avut-o vreodata: de la supracopertile lucioase, la materialul copertii, la fonturile folosite, la hartia foarte buna - nici groasa, nici prea subtire, nici prea lucioasa, nici prea poroasa, la aparatul critic, la modul in care fiecare povestire are o mica postfata cuprinzand note cu privire la motivele/miturile/trimiterile textualiste, la reflectiile scriitorului, cuvintele introductive ale colegilor si prieteniilor lui Zelazny. E un adevarat tribut, plin insa de tristete.

Si apropo de calitatile acestei integrale, mi-ar placea sa cumpar o editie similara din Borges. Cu povesti ale prietenilor, cu poeziile legate de proze (asa e asta a lui Zelazny), cu biografie mergand in paralel cu opera. `Chiar mi-ar placea mult de tot.

Dar sa revin la tristetea editiei:

E o editie cvasi-exaustiva. Si cu reusite si cu proze mai putin inspirate sau realizate. Dar, din pacate, din fericire, din necesitate, e o carte mult prea vie. Cand citim o carte ne gandim poate prea putin la cine sta in spatele ei. Sau poate pe masura ce trece timpul incepem sa ne gandim din ce in ce mai mult. Oricum ar fi, integrala asta te forteaza sa simti autorul.

Un tanar genial, hipercitit, care se apuca de arte martiale si de dans pentru a putea sa iti stapaneasca gesturile dezlanate, un tanar timid, exuberant in metafore dar intovertit in raport cu ceilalti oameni, modest pentru a evita confruntarile exterioare, constient de valoarea lui insa, poate prea constient, sperand aproape ca va fi fizic nemuritor (sau cel putin asa dau de inteles prietenii apropiati).

Iubind poezia (Yeats,Elliot,Pound, Crane, Frost) si dorind sa devina poet. Refugiandu-se insa intr-un gen considerat minor/comercial pentru a putea sa-si castige existenta din scris. Castigand laurii celebritatii foarte repede (pana la 30 de ani), poate prea repede pentru a mai avea loc de crestere dupa aceasta. Reusind prin seria Amber sa abia un succes comercial foarte mare (avansuri de sase cifre, in anii ‘70).

Cu accidente de masina, angoase, dorinta de a transcede mestesugul si a spune nespusul, tentatia poeziei, relatiile esuate, seninatatea sau profunzimea atribuita celor taciturni. Un om cu problemele lui, in definitiv. Care moare repede, la cincizeci si ceva de ani, de cancer, si care isi traieste ultimul an incercand sa se bucure de viata, sa fie deschis, dar continuand sa-si scrie cartile, incepand o noua relatie, facandu-si prieteni noi, incercand lucruri noi (ex:role-playing games - d-alea de offline, nu pe calculator).

Nu prea am ce sa povestesc despre carti in sine. Personal Zelazny mi se pare un pic prea baroc, un pic cam exagerat in lirism si referinte. Sau poate e o slabiciune a tineretii (anii in care a avut cel mai mult succes), care ulterior incet-incet se corecteaza. De fapt sunt convins de asta. Cei norocosi, fie ca e vorba de scriitori sau de alte soiuri de artisti, sau pur si simplu de oameni normali ajung sa isi tempereze mai bine entuziasmul. De fapt asta ar fi o tema de discutie interesanta: despre pofta de joaca a oamneilor, despre exaltare si trecerea timpului, despre control al entuziasmului sau pierdere a lui, e o discutie lunga aici, despre batranete si deprimare si curaj si optiuni si control al formelor.

Ce voiam sa spun e simplu: e o integrala misto. Dar nu are sens pentru oricine. In nici un caz nu are sens pentru cititorul casual de SF, care cauta povestiri. De banii astia va luati minim 10-12 antologii de povestiri si va bucurati de 50 de stiluri si idei diferite. E buna pentru cine vrea sa sape in sufletul unui autor (sau poate in sufletul propriu, aici e intotdeauna discutabil si interschimbabil - sau poate nu, poate e doar o forma subtila de aroganta din partea cititorului). E buna pentru cei care chiar rezoneaza cu autorul  - fanii adevarati care o vor ca un collectables de pret. Sau e buna pentru cei care vor sa consume partea vizibila a vietii unui scriitor (sa simta sau sa sustina intern ca simt, ca au trecut in cateva saptamani printr-o viata).  Si ca sa nu par foarte bombastico-liricoid, e buna si de pus in biblioteca, sigur ia ochii, sigur va starni individia prietenilor cu aceleasi gusturi literare, sigur va veti putea da mari zelaznologi (desi e greu sa iti dai seama ulterior cata alegere constienta e intr-o scriere, cat de interiorizate sunt miturile, cat de adevarate sunt obsesiile sau cat de jocuri).

Din pacate timpul o ia un pic inainte: Robert Park, un misionar care a ajutat sute poate mii de transfugi nord coreeni sa ajunga in Coreea de Sud se afla este inchis in Coreea de Nord. Iar tratamentele la care sunt supusi oamenii in aceste inchisori sunt la fel de ingrozitoare ca cele din lagarele naziste sau din Gulag (lipsa de mancare si de somn, inghesuirea in spatii insalubre, frig extrem iarna, batai, executii sumare).

Omul asta a trecut ilegal granita pentru a protesta impotriva incalcarilor flagrante a drepturilor omului de catre in regim care isi imparte cetatenii in caste (cea mai de jos casta de circa 200.000 fiind internata in inchisori de reeducare, iar peste 20% neavand nici macar dreptul de libera circulatie in interiorul tarii), de catre un regim care si-a continuat programele militare in vreme ce intre 500.000 si 2.5 milioane din cetateni au murit de foamete in anii ‘90, de catre un regim unde iti trebuie autorizatie sa ai un radio (iar cand il ai el este blocat pe canalele/frecventele programelor de stat), de catre un regim care si-a creat un mini-internet propriu (adica o retea de cateva universitati) pentru ca internetul mare este imperialist, de catre un regim megaloman ce construieste cladiri cu inaltimi de sute de etaje,  dar deporteaza din capitala o familie daca unul dintre membri sufera de o boala care ar putea deranja simturile estetice (nanism, handicapuri motorii etc)

Spre finalul anilor ‘90, foametea a fost atat de mare incat armata aproape ca s-a dezintegrat. Iar in aceste conditii cateva sute si apoi cateva mii de oameni pe an au fugit din tara. (in Germania comunista, numarul era de circa 20.000/an). In China, deoarece granita cu Coreea de Sud este extraodinar de militarizata. Din nefericire, China avea/are un accord cu Coreea de Nord (fost aliat) prin care se obliga se returneze transfugii (care ar fi condamnati la inchisoare pe viata sau moarte), permitand chiar inspectii undercover in orasele din zona de frontiera (populate majoritar de etnici coreeni stabiliti in China de zeci/sute de ani).

In aceasta situatie, activisti pentru drepturile omului printre care si Robert Park s-au localizat in zona de granita, pe partea chineza, si sub acoperirea religiei au ajutat mii de transfugi (cu bani, cu informatii, cu calauze, cu contacte) sa ajunga in Mongolia (traversand desertul Gobi), sau in Vietnam pentru ca ulterior sa se poata prezenta la ambasadele/consulatele Coreei de Sus pentru a cere azil politic.

O doctorita transfuga povesteste in Nothing to Envy , ca desi a crezut cu pathos in comunism, dupa 3 ani de infometare continuua, dupa 3 ani in care a vazut mii de copiii murind din lipsa de hrana, dupa 3 ani in care nu mancase decat talas, coaja de copac, radacini si ierburi, a hotarat sa fuga in China. A trecut prin raul ce defineste frontiera (iarna), iar dupa ce a ajuns in China a dat de o ferma. Cand a trecut de gard, a vazut o strachina de orez cu bucati de carne. Ganditi-va la asta: un om care nu mai vazuse mancare normala (orez, legume, cu atat mai putin carne) de 3 ani, si care vede noaptea o strachina de mancare, pe jos. La inceput nu a stiu ce sa creada, credea ca e o gluma rautacioasa. Si apoi si-a dat seama, era strachina cainelui. Cainii in China mancau mai bine cat doctorii in Coreea.

Ganditi-va la oamenii care sunt treziti in plina noapte pentru a se verifica daca nu cumva asculta alte programe de radio si la radio-uri avand sigilii pe ele pentru a nu poata fi scosa limitarea de frecvente.

Ganditi-va la faptul ca oamenii primesc cate doua tablouri (Kim Jong Il si Kim Il Sung) o carpa alba, de buna calitate. Cu carpa alba au dreptu sa stearga doar tablorule. Iar tablourile trebuie sa stea pe un perete special. Si din cand in cand agentii special desemnati de stat/partid verifica cat de curate sunt tablourile pe la colturi.

Ganditi-va ca oamenii acestia cred (si au crezut si pe foamentea de la finalul anilor ‘90) ca totusi in Coreea de Nord problemele cu hrana sunt mult mai mici decat in restul lumii.

Ganditi-va ca populatie e impartita in 3 categorii (cu vreo 50 de subcategorii) si daca nu esti in categoria de incredere nu poti face o universitate. Ca sfarsesti facand munca fizica oricat de inteligent ai fi.

Ca nu au voie sa se roage, sau sa citeasca altceva decat propaganda oficiala. Ganditi-va la filmele coreene care le vedeam si noi pe vremea lui Ceausescu. Si la faptul ca aproape am ajuns si noi acolo unde sunt ei acum.

Voi scrie un post cu cele mai terifiante scene din cele 2 carti. Sunt mult prea multe de scris.

Ce vreau sa spun acum e simplu: un om care crede in libertatea umana a trecut granita, pentru a fi inchis, tocmai pentru a protesta. Pentru a spune celorlati oameni ca niste semeni de-ai lor traiesc intr-un Gulag sau un lagar de concentrare de 23 de milioane de locuitori.

Iar, pentru cei mai cinici dintre voi: cei pentru care un lucru nu conteaza cand e in Angola, Haiti, Coreea de Nord sau Rwanda, imi pare rau pentru voi. Pentru ca, din pacate, atunci cand distanta anihileaza umanitatea/empatia, atunci libertatea fiecaruia isi ia bocanci in gura, nu numai a victimelor. Atunci gandirea si eficientizarea de tip masina mai castiga un pas.

Un om sta intr-o inchisoare, benevol, pentru a spune ceva semenilor sai. E important ca noi sa spunem mai departe pentru ca actiunea lui sa aiba un sens.

“Please open your borders so that we may bring food, provisions, medicine, necessities, and assistance to those who are struggling to survive,” said the letter, according to a copy posted on the conservative group’s Web site. “Please close down all concentration camps and release all political prisoners today.”

Amazon UK

Nu, nu vreau nici un cadou de la nimeni. Doar le-am pus aici

Si aici vine pontul. Care e un pic discutabil, ce-i drept.

Poti accesa si din .ro tot netul free of charge:

Iti faci un cont nou pe Amazon.com si pui ca shipping adrress o adresa din US.

Apoi deregistrezi Kindle de pe contul original si il inregistrezi pe contul nou creat. Si selectezi de pe site-ul Amazon ca tara: US (e pe undeva prin sectiunea Kindle Managment).

Asta iti ofera posibilitatea sa browsezi toate site-urile de pe device. Nu e o mare experienta, insa poti da un email cand e cazul, poti cauta o adresa cand ai ramas fara telefon (cum mi se intampla des mie), poti citi o stire cand nu ai ce face.

Si poate fi misto si cand esti plecat din tara (nu mai platesti roaming pentru accesatul de net casual - pe telefon).

Referitor la partea cu cumparatul de carti acum:

- Nu poti sa iti legi cardul (emis in Romania) de contul cu adresa in SUA. Dar poti lua un gift certificat (cu contul/cardul din .ro)  si il aplici pe contul cu adresa US. Si in felul asta poti comanda instant fara sa mai asignezi/dezasignezi intre cele 2 conturi.

- Exista o suprataxa de $2 cand comanzi o carte cu un device inregistrat US care se afla in alta tara (in cazul nostru .ro). Dar pe de alta parte nu se aplica TVA-ul si ce mai pune Amazon pt device-urile internationale, adica vreo $3 (daca nu ma insel). Deci oricum iesi cam tot pe acolo.

- In plus colectia de Kindle pentru US este substantial mai mare decat cea internationala (cred ca vreo 30%), mai ales pe cartile f noi (unde exista agreementuri/disagreementuri pe tari/regiuni  - edituri diferite).

*Ref chestia asta: nu am inventat-o eu. Am citit-o aici: http://www.wired.com/gadgetlab/2009/12/enable-web-browsing-and-full-catalog-access-on-international-kindle/  si am aplicat-o aseara. Merge (deocamdata, cel putin) Am scris-o in romana, poate ajuta pe cineva.

Aveam Sony Reader cam din iunie. Sony Reader 505, mai exact. Auriu. Argintiu, nu am prins editia limitata (aurie cu strasuri) pentru manelisti/gangsta.

Pe 31 decembrie mi-am zis sa imi fac cadou de an nou asa ca mi-am luat Kindle.  Scriu aici bunele si rele ca mai m-au intrebat vreo 3-4 oameni si poate le este de ajutor.

Pe Sony Reader am dat cam 1100 RON. Luat nou, de pe Ebay.co.uk, nu se platesc taxe vamale ca e intra-UE. Avea coperta (piele sintetica) by default. Memoria era de vreo 500 MB am impresia dar avea sloturi de SD si Memory Stick (eu aveam un MS de 8GB). Faza e ca daca pui prea multe carti (mii) atunci incepe sa rasneasca mai greu cand isi creaza indexul (adica cand mai stergi una, pui alta etc).

Se vedea f bine, bateria tinea multe mii de pagini (am citit nonstop in concediu - cam 3000 pagini probabil) fara probleme. Daca uitat de el tinea vreo 2 saptamani.

Mergea f bine citirea de PDF-uri. Adica face un reflow al textelor.

E foarte bine facut (din aluminiu sau alt material similar - magneziu, duraluminiu, naiba stie) si relativ uzabil.

Scula buna, si valoare buna de revanzare. L-am dat cu 1000 RON deci si-a scos banii cu varf si indesat.

Kindle, acum

Dezavantajele intai:

1. Contrastul e mai prost ca la Sony Reader. Nu extraordinar mai prost, insa suficient de prost (10-15%) incat seara la veioza sa spui “pai pe vreamea mea, se faceau lucrurile mai bine…” Dar poate sunt eu pretentios

2. E din plastic. Frumos, rotunjit, white-Mac like, dar plastic. Si butonele parca au un joc cam ciudat

3. Nu a venit cu coperta. Asa ca am mai dat vreo 30 dolari + transport + taxe vamale (25 RON, parca) pe coperta. Ca sa fie ca o carte.

4. Ora se sincronizeaza cu retele de GPS. Numai ca astia din .ro trimit GMT-ul fara offset. Adica se va vedea 12:00 in loc de 14:00 ca asa e la Greenwich

5. Nu are memorie suplimentara. Ceea ce poate fi maxim o problema daca vrei sa asculti muzica/audiobookuri. Eu nu vreau deci nu e ceva rau.

7. Nu citeste epub-uri (formatul cam standard acum). Dar sunt convertoare pe toate drumurile deci nu e rau.

8. Citirea de PDF-uri e ingrozitoare. Adica nu face reflow de text. Il vezi asa cum e. Adica un A4 intr-un ecran mai mic decat un A5. Deci puricei. Tot la PDF-uri nu poti pune comentarii/semne. Se pot converti bine cu Mobipocket Creator.

9. Bateria tine cam cu 30% mai putin in conditiile in care nu dai drumul la 3G (sa zicem 8-10 zile de citit intensiv - 3-4 ore/zi). Procesor mai puternic probabil. Atunci (cu 3G continuu adica) tine probabil vreo 4-5 zile, cel mult.

Acum avantajele:

1. Are search.

2. Poti pune notite (cu tastatura din dotare - care e ok pentru chestii de 3-5 cuvinte)

3. Are 3G ceea ce inseamna ca poti sa iti cumperi instant daca iti vine vreo idee noaptea. Mie mi-a venit de vreo doua ori. 4. In Romania, poti  accesa wikipedia gratuit (fara costuri de banda), oriunde are acoperire o retea de telefonie. In SUA poti accesa tot netul, dar e ok si doar wikipedia.

5. Are dictionar. Si functioneaza foarte misto. Atat de misto incat m-am trezit ca fac gestul de a vedea un cuvant pe carti de hartie :))

6. Carti poti cumpara din multe locuri, nu numai de la Amazon. De exemplu eu mi-am luat Dangerous visions si Again, dangerous visions  de pe webscription.net. Ieseau mai ieftine cu vreo 3 dolari bucata. Ceea ce compensa cu varf si indesat marele dezavantaj de a le muta prin USB. Din pacate inca nu fac 6 dolari pe minut :)) (Apoi mi-am luat si cartile in format hardcover - alea vechi din ‘67&’73, dar asta e alta poveste)

7. Procesorul e mai rapid ca la Sony Reader. Se da pagina mai repede adica. Defavantajul e ca din cand in cand procesorul incepe sa isi mai indexeze continutul pt. search. Si atunci mai sunt laguri daca ai multe carti pe device.

8. Are si o functie de text to voice. (E ok, retro-future-2001-HAL-like :))

Daca e sa analizez care e mai bun? Probabil Kindle. Pt notite, search + dictionar + wikipedia. Asta pentru mine. Pentru altii poate e invers (Daca le scapa lucruri din mana, Sony e clar mai bun.)

Cam asta e povestea. In raport cu cartile pe hartie? Kindle are un avantaj (dictionar/notite/wikipedia) si un dezavantaj (feelingul lecturii, mirosul cartii, asezarea in pagina - se pierd)

Later edit:

Am uitat doua chestii:

1. Fonturile sunt mai bune la Sony. Mai citibile in conditii nasoale. La Sony e un font san-serif clar, la Kindle e un serifat - un pic mai putin lizibil. Mi-ar placea sa poti schimba fonturile, chiar asa.

2. Kindle vine f repede in Romania. In vreo 6 zile lucratoare de la comanda. Ca il trimit prin curier (costul e $20) ca sa isi indeplineasca promisiunea de speedy delivery. Il aduce UPS-ul la usa. Care calculeaza si taxele vamale. Acestea sunt parca 190 RON daca tin bine mine (cel mult 200). Daca comanzi Kindle + coperta - device-ul vine cu UPS, coperta vine cu DHL :)) DHL sunt inflexibili la schimbarea adresei de primire - adica daca l-ai comandat pe adresa de acasa si vrei sa vina la firma exista o taxa de 40 RON. In plus sunt cam enervanti la telefon (strica standardul nemtesc)

Cam asta e povestea. Hi-hoo (pt cunoscatori)

* update pentru oamenii care mai mai intrau pe aici sa citeasca despre o carte: daca nu am scris pe aici nu inseamna ca nu nu  am citit. din contra cred ca 2009 a fost cel mai rodnic dintre aniii care incep cu “200″ (adica dupa ce am terminat facultatea

* am citit ieri Why I want to fuck Ronald Regan -  ca imi cumparasem Ballard - Complete Stories (cartoi misto, cam 100 de povestiri/nuvel). Scrisa in 1968. Crash like. Si am zis “jos palaria pentru insight”. Si mi-am spus “am ajuns acolo si in .ro” Traiasca politicianul media si media politicianista, but thank you, no thanks.

* si am (re)citit si Zelazny - A Rose for Ecclesiastes. Scrisa la 25 de ani. Cu o cultura si o bogatie de referinte subtile pe care majoritatea oamenilor nu le dobandesc niciodata. Cred ca nici eu. Sau poate multe sunt de show-off. La 25 de ani ai nevoie de show-off. de fapt poate d-asta nu am mai scris in ultima vreme pe blogul asta, pentru ca m-am vindecat de o anumita forma de exhibitionism. Anyway azi-noapte am citit respecitva povestire si cezareic mi-a parut un pic rau (de fapt  mai mult decat un pic ca nu am apucat sa fac tot ce mi-am dorit. Ca uneori ma simt un pic depasit, ca timpul trece, ca mi-as dori sa am mai mult timp pentru carti si pentru prieteni, sa nu imping la caruta internetului asa mult, e o caruta doar.  Si totusi e ok. Doar ca la 32 ani vezi lucrurile ceva mai altfel decat la 27 (cred ca atat aveam cand scriam cu pofta pe blog). Sovai mai mult, te gandesti mai mult la noima si uiti care e noima invartindu-te in jurul ei. Mofturi de fapt si ganduri de om bine hranit.

* Poate ajung sa povestesc despre Coreea de Nord o data (ca acum asta esteun subiect de interes pentru mine). E 1984 real. Si de doua ori mai oribil ca originalul. Orwell nu a mers suficient de departe. Si nici Ballard cu policianul media. Cu influenta media si prostirea media. Traim intr-o lume eficienta: ne dapasim productia la hectar, viteza microprocesoarelor, capacitatea hardurilor, emisiile de CO2 si estimarile negre legate de politica, media, pierderea subtila a libertatilor :))

* poate scriu si mai pe larg despre editia aia Zelazny pe care mi-am luat-o. Cea mai binefacuta editie a povestirilor unui scriitor, ever. Sau cel putin citita de mine.

Anyway, ideea e ca intotdeauna am zis ca daca iti iei (si mai ales daca citesti) vreo 20 de carti bune despre un subiect profesional (like online marketing, project management, etc) castigi. mai mult decat daca mergi la cine stie ce cursuri. Si in plus iesi si mai ieftin. Iar daca apoi mai iesi si la cateva cafele/beri cu oameni din domeniu, daca te informezi constant, cam ai sanse sa fii superbun pe domeniu.

Tocmai d-asta mi s-a parut superidee biblioteca propusa de cei de la Friends. Carti bune + oameni super= succes garantat.  Tot ce trebuie este sa le faceti o vizita cu o carticica si aveti acces la o versiune a paradisului (cum ar fi spus Borges). Desi, daca ar fi sa fiu cinic as spune ca volumele de specialitate sunt mai degraba un purgatoriu (te curata de idei proaste) decat un paradis (paradis sunt cartile pe care le citesti din pura placere).

Ideea insa ramane: un loc primitor in care poti descoperi cele mai bune carti din zona comunicarii. Sper sa ajung si eu candva in lunile ce vor veni.

——-

Detalii:

Biblioteca Friends- prima şi singura bibliotecă de comunicare deschisă
Primul proiect lansat de Fundaţia Friends for Friends este o bibliotecă. Aceasta deţine deja peste 200 de titluri de cărţi de specialitate, donate de fondatorii şi membrii echipei Friends, dar şi de clienţi, parteneri şi prieteni. Cărţile existente cuprind domeniile de interes precum: marketing, business, design, creaţie, comunicare, relaţii publice dar şi domenii conexe, cărţi-obiect, dicţionare, dvd-uri, usb-uri, cd-uri etc.

Biblioteca are sediul pe str. Academiei, nr. 39 – 41, etaj 3. Ea este deschisă pentru clienţi, colegi, studenţi “şi pentru oricine mai vrea să înveţe”, spune Sorin Trâncă, Creative Director si Managing Partner FRIENDS Advertising.

În acest moment, pentru a mări fondul de carte, un abonament la biblioteca Fundaţiei Friends for Friends presupune donarea unui titlu relevant. Detalii: corina@friendsadvertising.ro
Primul proiect lansat de Fundaţia Friends for Friends este o bibliotecă. Aceasta deţine deja peste 200 de titluri de cărţi de specialitate, donate de fondatorii şi membrii echipei Friends, dar şi de clienţi, parteneri şi prieteni. Cărţile existente cuprind domeniile de interes precum: marketing, business, design, creaţie, comunicare, relaţii publice dar şi domenii conexe, cărţi-obiect, dicţionare, dvd-uri, usb-uri, cd-uri etc.

Biblioteca are sediul pe str. Academiei, nr. 39 – 41, etaj 3. Ea este deschisă pentru clienţi, colegi, studenţi “şi pentru oricine mai vrea să înveţe”, spune Sorin Trâncă, Creative Director si Managing Partner FRIENDS Advertising.

În acest moment, pentru a mări fondul de carte, un abonament la biblioteca Fundaţiei Friends for Friends presupune donarea unui titlu relevant. Detalii: corina@friendsadvertising.ro

M-am gandit sa scriu aici cateva cuvinte despre proiectul asta. Desi uneori ma gandesc ca e trist - candva foloseam blogul asta ca o parte integranta a vietii, in vreme ce acum e un fel de depozit-gazeta de perete. Dar e o vreme pentru toate, turn-turn-turn, daca stiti melodia Asta ca in bancul cu cartea si filmul: daca nu ati avut chef sa cititi cartea, atunci ati avut ceva de asteptat pana sa apara melodia. Vreo 2200 de ani. Si dupa inca vreo 30 de ani a aparut si filmul

(BTW, uite acum mi-ar placea sa scriu despre variantele de traducere ale lui Cretia vs Bartolomeu Anania in Eclesiastul si Iov - mireanul vs calugarul, dar partea nasoala e ca de fapt trebuie sa scriu despre Heyo - whatever this heyo is - asa ca o sa las astea pentru alta data, poate nu asa de departe in timp).

Sa revenim la oaia alb-cu-roz Heyo.ro

Intai ce nu va fi heyo:

Heyo.ro nu va fi a paispea retea sociala pentru adolescenti. Nu vreu sa ia locul lui Hi5. Sincer nu vad marea valoare adaugata. Plus ca e cam dificil.

Cred ca in lumea noastra facilitatile de socializare sunt inerente oricarui produs online (fie ca e de publishing, fie ca e de servicii, fie ca e ceva de tipul comert online). Dar o comunitate, cred eu, nu se realizeaza doar de dragul comunitatii. Din punctul asta de vedere sunt fan DeviantArt. Sau Trilulilu, la noi. Sau a forumurilor pe o marca de automobile. Oamenii se strang acolo pentru ca au ceva de facut, nu doar ca sa se uite unul la altul. Fireste, pe termen lung se si imprietenesc, insa asa vine ca urmare a unor interese comune.

Heyo nu o sa vrea sa mute comunitati de pe Hi5, Netlog, Neogen, Facebook. Din contra, o sa inventam widgeturi cand o sa vina vremea sa sa ne legam de aceste comunitati.

Heyo.ro o sa fie un site de competitii. Unele mai traznite (Cea mai sonata poza de grup), altele mai aplicate (Cel mai bun fotbalist), altele mai elitiste (Cel mai tare chitarist), altele mai generale (Cel mai bun SMS de dragoste). De fapt, or sa fie zeci de competitii saptamanal. De fapt, sunt convins ca o sa primim propuneri mai bune decat ne-am putea gandi noi in 1000 de ani.

Vrem ca Heyo sa fie un site de entertainment. Si mai mult, fiecare sa isi faca meniul din competitiile care il tenteaza, sa intre in grupurile cu care e compatibil, si intr-un fel sa descopere chestii la care nu s-a gandit.

Poate sunt eu utopic, insa imi place sa cred - de fapt cred din tot sufletul - ca oamenii sunt foarte similari ca nivel de constiinta si inteligenta. Ca, din pacate, faptul ca unul asculta manele, iar altul Mozart nu se datoreaza unei diferente de inzestrare, ci unei diferente de oportunitati in educatie.

Fireste, nu sunt chiar atat de utopic incat sa afirm ca Heyo asta va fi un fel de Mezzo Va fi in primul rand un site de fun. Insa, vom avea curajul sa propunem si competitii de tipul “Cea mai buna poezie de iubire” sau “Romane care merita citite” pe langa “Cea mai bombonik fata”

Imi place sa cred, ca avantajul mare al Internetului este posibilitatea de narrow-targeting, fata de modelul de broad-targeting al mediei traditionale (mama, cat de pompos suna asta). In esenta, imi place sa cred ca daca aduci in piata publica si chestii mai inalte, incet-incet ele isi vor gasi publicul. Stiu, suna un pic gen HG Wells - cu Forma lucrurilor ce au sa vina (Wells a fost foarte incantat de potentialul educativ al cinematografului - si apoi s-a desumflat - dar daca stam sa ne gandim nu a fost chiar asa pe termen lung: dovada ca exista National Geographic.)

Dar sa revin. Heyo va fi in primul rand un site de entertainment pentru adolescenti. Unde ei vor crea majoritatea continutului. Unde ei vor interactiona cu el. Dar egala masura va fi un site de smart-entertainment. Si, da stiu, o sa imi ziceti ca e o nisa, ca sunt multi cocalari. Dar am sa raspund la asta: pe vremea noastra Catavencu se vindea mai bine ca Infractoarea Roz. De ce ar sta acum lucrurile diferit? Tinerii din ziua de astazi nu sunt mai prosti ca noi, exista doar mai putine produse media pe zona lor predilecta (acum Internetul, adica) care sa ii stimuleze, sa vina cu ceva care sa puna rotitele in miscare. Sexualitatea sau vorbirea mai nonconformista nu exclud inteligenta. Prejudecatile si dorinta de sablonizare/inregimentare exclud inteligenta.

PS. Si sa ca nu abuzez de fosta mea casa online doar cand vreau sa comunic ceva profesional, promit sa scriu 5 posturi despre carti sau alte lucruri destepte la fiecare post despre online. E bine, ce ziceti? Si sper sa imi tin si promisiunea asta si promisiunea pentru Heyo. Adica smart-entertainment pentru ca sunt atatia pusti care chiar sunt smart. (Iar daca nu credem si ne luptam pentru asta, si ii manelizam din ce in mai mult, noi suntem aia vinovatii pentru placa - acum s-ar zice mp3-ul - aia cu cine o sa ne plateasca noua pensiile).)

Salutare,

Eu imi asum intrutotul resposabilitatea pentru genul asta de intrebari. Fireste mi-as dori sa avem mai multe intrebari de tipul “Care sunt diferentele cu privire la gnoseologie din Prolegomene vs Critici la Kant” dar pe de alta parte se pare ca nu astea sunt problemele cu care lumea se confrunta in mod general.

Personal am crezut ca vor fi mai multe intrebari despre cultura inalta, insa in lunile care au trecut mi-am dat seama ca mai am mult de invatat despre sufletul uman si despre chinurile mai mari sau mai mici prin care trec oamenii, zi de zi.

In fiecare zi veti vedea pe TPU cel putin 20% intrebari care se refera la sex. Menstruatie, anticonceptionale, graviditate, sex la varste prea mici, sex neprotejat. Sau intrebari legate de sanatate: cancer de col, cancer de san, infertilitate. Sigur, putem citi in cheia: “Ia uite-i si pe prostii astia, nu stiu sa se fereasca, nu stiu sa mearga la doctor, fac sex si apoi se intreaba daca au ramas gravide”. Putem sa radem de prostia oameneasca, e simplu intr-adevar.

Sau putem sa alegem calea mai grea. Sa ne punem in pielea celuilalt. Sa intelegem ca omul acela chiar are o intrebare, si ca il framanta mai mult decat ar putea sa ne framante pe noi intrebarile de tipul: Mac sau PC, Ipod sau Creative Labs, unde gasesc un restaurant bun sau un hotel ieftin si tot asa.

Sorin se intreaba daca asta e dovada de calitate:

Buna sunt alexa si am 12 ani.stiu ca pare o nebunie…dar…am facut sex neprotejat…

Da, e dovada e calitate umana. Faptul ca mai mult de 15 oameni s-au aplecat asupra problemei. Ca i-au dat un sfat. Si printre cei care au dat sfatul s-au numarat nu numai adolescenti ci si oameni maturi cu profesii serioase: doctori, psihologi etc. E o dovada ca oamenii inteleg alteritatea si inteleg ajutorul.

Poate acel copil a invatat ceva. Sau mai exact poate a invatat mai mult decat daca acea intrebare nu ar fi fost acceptata.

Fireste, si noua ca site ne-ar fi fost usor sa nu o aprobam. Asa trebuie sa avem grija sa ne gandim la aspectele legale, sa ne gandim ca poate comunitatea ne va judeca gresit, ca bloggerii se vor amuza cu astfel de intrebari, ca exista riscuri de posibili pradatori sexuali (pe care le rezolvam prin logare a tuturor datelor, si prin anonimizarea intrebarilor delicate provenite de la minori). Ne-ar fi mai usor sa prezentam potentialilor advertiseri un site aseptic fara cancere, fara sex la varste mici, fara menstruatii si sangerari. Ar fi mai comod pentru toata lumea.

Dar nu s-ar atinge scopul a ceea ce credem ca trebuie sa facem. Scopul e sa raspundem intrebarilor pe care chiar le au oamenii (indiferent daca sunt academicieni sau spalatori de vase, copii olimpici sau copii manelisti). Si scopul e inteles de multi oameni nobili.

Daca veti cauta pe TPU cu “anticonceptionale” sau “gravida” veti vedea aceasi intrebare, in diverse forme, pusa de zeci de femei. Si veti vedea ca de fiecare data si-a gasit raspunsul, ca poate aceasi persoana a stat a doua, a treia, a douazecea ora ca sa raspunda. Desi raspunsul era la fel, desi raspunsul nu presupunea vreo provocare intelectuala, desi raspunsul nu aducea nici o recompensa. Doar recompensa unui “multumesc”, cel mult.

Despre asta e TPU si despre asta va fi: un loc unde fiecare persoana sa isi gaseasca raspunsul. Si da, ne asumam riscul de a nu fi premium prin continut, de a fi premium prin atitudinea comunitatii noastre. Da, e nasol ca poate nu vom fi wikipedia (desi sunt si multe intrebari si raspunsuri foarte documentate). Insa credem ca daca in fiecare zi vom ajuta douazeci de oameni simplii care nu stiu cum sa caute pe google, care nu stiu incotro sa apuce, care nu au bani de un doctor, sau nu au curajul de a-si intreba parintii sau prietenii, atunci facem o chestie buna.

Asta e calitatea noastra: sa putem sa oferim un raspuns din suflet oricarei intrebari, venite de la oricine.

Cam asta e povestea TPU. Iar daca vreti sa vedeti ce a facut comunitatea respectiva luati cateva profile la intamplare  de aici si urmariti raspunsurile lor. Eu le multumesc din suflet si sper sa fie mai multi pe zi ce trece. Si imi doresc ca la sfarsitul anului, cand ma va intreba cineva ce a facut TreeWorks bun in ultimii ani primul gand care sa imi vina in minte sa fie: un loc unde oamenii isi gasesc rezolvarea problemelor lor, indiferent de nivelul lor de cultura.

———-

Si inca o bucata din raspunsul meu:

@Corina Povestea e simpla: intrebarile exista, le putem baga sub pres sau putem face educatie unor astfel de oameni. Eu zic ca e mai bine sa acceptam intrebarile care nu sunt puse la misto.

Iar criteriul “ofensatoriu” e foarte complicat: acum 35 de ani doi barbati care se tineau de mana in public era ceva ofensatoriu (de fapt chiar ilegal in romania pana acum vreo 12-13 ani daca tin bine mine), acum 50 de ani era ofensatoriu ca un negru sa intre intr-un local de albi, iar acum 70 de ani era ofensatoriu ca un evreu sa vrea sa faca o facultate in Germania.

Idem criteriul “idiot”: daca un om idiot merge la doctor, doctorul trebuie sa-l trimita acasa pe motiv ca e idiot?

E mai complicat decat pare, sa stii. Uite o serie de intrebari care au fost respinse:
http://www.tpu.ro/blog/?p=24

Si daca totul merge bine o sa stau acasa 2 saptamani si poate scriu despre toate cartile pe care le-am citit anul asta si despre care nu am apucat sa va zic. Multumesc, bai

• WE | December 14th, 2008 at 12:16 am

  Catalin, stii ce iti doresc?
  Iti doresc sa ramai si peste 10 de ani tot atat de “naiv”-in sensul bun, tot atat de increzator in “binele invinge intotdeauna”.
  I mean it si inca o data, ia-o in sensul cel mai bun cu putinta.

  Ca side comment, democratia de tip atenian a avut nevoie de un aristocrat ca Pericle, sa ii scoata din marasmul ciumei si razboiului cu Sparta.

  
  

• Catalin | December 16th, 2008 at 2:16 pm

  Multumesc mult, WE.
  Stii, inevitabil ne schimbam. Ma simt ceva mai sceptic pe an ce trece. Important este sa facem si noi ca Gimpl Netotul si sa putem sa ne obturam privirile de vultur macar din cand in cand. Sa credem in ciuda evidentelor, tocmai pentru ca e absurd, ca sa citez pe cineva.

  Cred ca tine intr-un fel de umanitate, sa poti sa indoi un pic realitatea cat sa mai fie locsor un pic si de visuri.

  Iar ca side comment, asa este, dar cand mergem pe Acropole ni se spune ca toate edificiile au fost construite de oameni liberi, care au crezut neconstransi intr-un ideal. Poate nu a fost chiar asa, dar povestea ramane oricate dovezi contrarii s-ar aduce, tocmai pentru ca ne place sa credem umanitate, in libertate, in alegerea pe care o poate face oricine.

Faza e ca de fapt Romania a mai avut o decada pierduta nu de mult (intre ‘90 si 2000). Noi insa eram prea mici sau prea tineri ca sa ne dam seama. Acum insa o sa vina fix in mijlocul vietii noastre active. Daca e sa se intample vom avea 35-45 de ani cand se va termina. Pe de alta parte fiecare generatie are cate o decada pierduta (parintii nostri sfarsitul comunismului si tranzitia, bunicii nostri razboiul si inceputul comunismului, strabunicii primul razboi mondial si criza de dupa).

E doar o iluzie a apropierii ca noua ne va fi foarte rau. De fapt in termeni absoluti probabil ca stam mai bine in partea de vale a curbei decat au stat generatiile trecute in partea de varf. De fapt sunt sigur de asta.

Ce vreau sa zic de fapt? E important sa intelegem ce am face cu viata noastra indiferent de conditiile exterioare, fie ca e criza, fie ca e boom. Si sa o facem, in masura in care acest lucru e posibil. Sa intelegem ca timpul trece si ca pana la urma e important cum ne crestem sufletul. De fapt asta e un pic egoist, ar trebui spus cum ne crestem sufletul nostru si cum ne traim iubirile de aur (in sens mai larg decat  cel erotic, in sensul de la Platon - de fapt traim aici e un fel de asimptota la care trebuie sa pui sufletul cu totul).

Vreau sa zic ca umanitatea asta tinde sa se autocopieze si automaimutareasca. Adica azi suntem happy pentru ca lumea trebuie sa fie happy, maine consumisti ca trebuie sa avem, poimaine sa fim chibzuiti pentru ca e criza. Intre teama si lacomie pentru ca astea ne sunt sentimentele care pot fi cel mai usor zgandarite prin actiuni de masa (massmedia, politica, profeti in piata).  Poezia nu vinde decat daca e pusa pe muzica de mars.

Cu alte cuvinte: lost decade e un concept economic, nu-l lasati sa va sperie devenind unul psihologic. Asupra sufletelor nu are nici cel mai mic efect daca sunteti cum ati vrea sa fiti. Daca nu ne definim prin ceea ce avem, prin statusuri de orice fel, ci prin clipele frumoase pe care le-am trait, prin oamenii frumosi pe care i-am cunoscut, prin vorbele pe care le-am vorbit, cartile pe care le-am citit.

Stiti, mi-ar placea sa cred ca daca vorbesti cu orice om mai in varsta si ii explici cum sta treaba cu lost decade,  el iti va spune “Si exact ce am pierdut? Un televizor luat mai repede? O masina mai buna? Sunt astea pierderi? Dar poate cei care le au au pierdut un deceniu ca sa le aiba.”

M-am uitat pe legea electorala si aparent la un procentaj cvasiegal intre PSD si PLD (sau chiar un pic mai bun pentru PSD), se pare ca PLD ar putea lua un mandat-doua in plus.

PSD pare sa castige mai multe din primul tur de alocari - cu scoruri peste 50%, ceea ce inseamna ca ca isi va consuma mai mai mult din procentajul de voturi (33-34%) dacat PDL (care ia mai putin). Apoi, daca in runda a doua PDL are mai multe scoruri bune in circumscriptii decat PSD (adica iese in mai multe pe primul loc) castiga mai multe mandate.

Nu am facut toate calculele, dar in esenta mi se pare ca PSD va plati cu mai multe voturi mandate din primul tur (sa zicem o medie de 55% pe circumscriptiile castigate decat PDL - sa zicem 52%)

In fine, ideea este ca cel putin teoretic (citind textul legii) este posibil ca un partid care este mai omogen ca procentaje pe toate circumscriptiile sa scoata mai multe mandate decat un partid care are varfuri mari si gauri mari.

Acum sa vedem cum o fi in practica. Mie mi se pare sa PDL va scoate 1-2 in plus.

Avem si o campanie de lansare prin care vom face un Craciun mai frumos pentru niste copii cu probleme mari. Ne-ar placea sa ne ajutati.
———–

Si acum povestea:

Povestea incepe cam acum vreo doi ani, cu 100intrebari.net. Detalii aici.
A fost o prima incercare de a face ceva pe internet in domeniul actelor de constiinta. Din pacate,probabil lipsa de focus si lipsa timpului au facut ca aceasta idee sa nu prinda aripi - desi au existat zeci de oameni foarte receptivi. Cred insa ca era o idee buna: aceea de a folosi Internetul ca punte de legatura. Si daca cineva doreste sa preia proiectul mi-ar face mare placere. Oricum imi pare bine ca de atunci au aparut multe initiative pentru reimpadurire.

Intre timp, mi-ar placea sa cred ca am mai invatat cate ceva.

Am invatat ca nu exista Intrebarea. Si nici macar o Cele 100 de Intrebari. Sau 1000. Exista atatea intrebari cati oameni sunt, si ele se schimba in fiecare clipa. Exista intrebari minuscule care ne framanta mai mult decat intrebarile filosofice. Si ca pentru cei mai multi ele sunt cele mai importante. De pilda, pentru un parinte intrebarea “Cum gasesc o gradinita buna” sau pentru o femeie intrebarea “Sa stau cu el, desi e abuziv?” sunt mai importante decat “Care este viitorul literaturii?”

Sa nu intelegeti ca neg rolul intrebarilor majore. Ele tin de aspiratiile noastre umane. Faza e ca intrebarile marunte parca tin si mai mult de conditia noastra umana. Asa neinsemnate cum sunt ele.

Si am mai invatat in anii astia ca binele se face moment cu moment, in cuante minuscule. Ca daca astazi am facut un lucrusor bun, si maine voi mai ajuta cinci minute, si poimaine voi fi mai conciliant simai atent, atunci poate ca sunt un om mai bun decat daca vin cu un plan major de a ridica spiritual lumea. Cam asa se construiesc lucrurile bune, prin eforturi marunte, continue, acceptate de catre toti.

Cam asta e povestea din spatele TPU.ro Cred acum ca e important ca internetul sa aiba oaze de coeziune sociala, fie ca le spunem social-networkinguri, comunitati, forumuri, site-uri de intrebari. Sa il folosim pentru a ajuta.

Cred ca e important sa afli raspunsuri la intrebarile tale nu numai de la motoare de cautare, ci de la oameni vii, care au trecut pe acolo. Sa stii ca exista locuri unde poti intreba, daca te confrunti cu o situatie prin care prietenii tai nu au trecut (sau nu vrei sa apelezi la ei).

Si cred ca e important sa refolosim informatia in folosul celorlalti: adica noi citim stiri, citim carti, trecem prin diverse situatii din care invatam ceva, iar apoi - daca nu daruim ceea ce am acumulat - toate acele informatii se pierd o data cu noi, in irelevanta. Cred ca e important ca din cand in cand sa ne laudam un pic mai putin cu ce suntem si ce avem, si sa facem ceva pentru altii. Iar raspunsurile sincere si pertinente la problemele altora sunt mai insemnate decat banii, de multe ori.

Cam asta e TPU:

1. un site de intrebari

2. o comunitate in care sa ajuti sau sa fi ajutat cand vrei un sfat/un ajutor/un raspuns la o problema punctuala

3. un loc unde sa promovam initiative misto (responsabilitate cetateneasca, corporatista, etc)

E complicat, stiu. Dar o facem tocmai de aceea. Nu o facem pentru bani (desi e evident ca pe termen lung va trebui sa fie sustenabil). O facem din acelasi motiv pentru care exista Wikipedia sau CraigList sau Firefox. Credem ca lumea are nevoie de asa ceva si simtim ca noi putem sa facem acel ceva.

Sigur, va trebui sa promovam, sa gasim parteneri media, sa explicam si tot asa. O vom facem (aici vom inseamna TreeWorks - am reusit sa vand aceasta idee propriei firme dar sa nu credeti ca a fost usor :))

Pentru inceput ne-ar placea sa mergeti pe TPU.ro si sa oferiti un raspuns si sau sa puneti o intrebare. Asta va insemna mai multi banuti pentru copii de la Sf. Ana Si mi-ar placea sa luati widgetul acela de pe site si sa il puneti pe bloguri pe pana la Craciun. Sa putem sa avem cat mai multe intrebari cu raspunsuri pana cand vom merge la cumparaturile pentru copii. (Luati-ne banii, please! Si nu va faceti griji, gasim si 15000 de euro daca va fi nevoie).

Dar cel mai mult mi-ar placea sa intelegeti un lucru: uneori n-aveti ce face pe la munca/pe acasa si bantuiti pe net la intamplare. Cititi bloguri (cum faceti acum), cititi stiri, jucati table sau va uitati pe Facebook. Poate din cand in cand mai aruncati cate un ochi pe TPU.ro si mai raspundeti la o intrebare. De cealalta parte a ecranului e cineva care chiar e preocupat de chestia aia, indiferent daca e vorba de “cum sa ma epilez mai fin” sau “cum sa imi invat copilul sa nu isi mai roada unghiile”. Pentru cel care raspunde e vorba de 5 minute, pentru cel care primeste un raspuns e voba de mult mai mult.

PS: O sa povestesc mai multe despre asta. Acum insa ma simt foarte misto ca pot sa pun in final widgetul ala cu intrebari.

Daca in schimb, decidem ca oricum nu se schimba nimic, si e bine sa ne focusam pe cartile noastre, businessurile noastre etc, atunci poate ar fi mai bine sa fim condusi de calculatoare cand s-o inventa inteligenta artificiala desteapta-si-incorutibila-si-eficienta.  Dar daca credem in umanitate, democratie de tip atenian si alte asemenea, cred ca e bine sa mergem la vot si sa alegem (cu toata oferta limitata).

- super proiect

- mergeti la vot ca sa aratati ca va pasa

- daca aveti timp cititi despre cei care candideaza in circumscriptia voastra (si eventual scrieti pe blog ca sa afle si altii despre ce si cum)

Dar sa revenim la ce voiam sa scriu. Ideea e simpla. A aparut din nou Arhipelagul Gulag. Poate cineva nu si l-a mai luat astazi si are chef sa il ia maine. E misto. E un catalog perfect intr-un mod care transcede sinistrul (adica vorbeste dincolo de ororile comunismului, de modul nasol in care functioneaza comunitatile mari de oameni, in care exista o alocare mai mult sau putin rationala a resurselor umane, a urei, a impartirii rolurilor de tapi ispasitori). Mergeti si o luati. Si cititi din cand in cand cateva pagini.

- am recitit To Axion Esti al lui Elitys

- am vazut Barry Lyndon al lui Kubrik

Desi eu ma vad liberal inspre libertarian, nu pot sa nu ma intreb uneori daca genul asta de situatie (crizele generate de avaritie: avaritia celor putin de a obtine putere, miliarde, imagine, si avaritia celor multi si saraci de a avea si ei un trai mai bun - o masina mai bunicica, o casa mai mare, chiar daca nu si-o permit) nu poate fi intr-un fel rezolvata, intr-o paradigma liberala, eventual.

Adica este destul de irelevanta o ideologie sau alta, cand unii profita intr-un fel sau altul pe seama altora (celor multi). Pana la urma d-asta condamnam comunismul, nu? Pentru efectele asupra conditiei umane, in primul rand. Cred ca e destul de greu sa sustii piata libera acum, in fata un islandez. Si in fata altora, de asemeni.

O sa fie interesanta criza asta. Adica poate invatam ceva, poate schimbam ceva in felul in care merg lucrurile. Sau poate nu. Doar sa nu ne trezim si cu un razboi major.

PS. Aici mai multe articole bune despre criza.

Si o impartire a absenteismului pe partide.

Aparent, Kubrik nu stia la momentul acela de modul asta de a creea perspectiva. Si totusi asta nu il impiedica sa faca niste filme extraordinare.

Apoi am citit un eseu despre Gunther Grass de-al lui Salman Rushdie si mi s-a parut emotionata parera lui Rushdie despre ce inseamna sa scrii printre daramaturi. Sa vrei sa faci. Sa faci din toata fiinta. Si dupa ce ai terminat, sa o iei din nou de la capat si sa faci ceva si mai bun. Cred ca asta este ceea ce ii face mari pe oamenii mari: pofta de a face,  nu altceva. Refuzul fricii de a fi socotit idiot de altii (pentru ca pana la urma nimeni nu le stie pe toate) si refuzul de a te defini ca un construct social (nu conteaza prea mult sa lucrezi la personal branding, mai bine faci cu pofta ceea ce doresti sa faci). Sa nu uit sa pun pasajul de Rushdie pentru ca e mult mai misto decat o pot spune eu.

Asta m-a dus cu gandul la Goodfellas. Uite ce tare :))

“bai baietii si TRUPA A I R este tare ghenosu astia limba dar…ghenos`este la puscarie acuma in frantza ,dar cand iesie din puscarie de acolo…cine stie poate iara incepe cu smeckeriile….sunt tari ce sa mai vb…au o grama de sageti….eu va zic asa dupa cate am auzit..ca mie nu imi place sa bag asa.Ei inainte erau mai tari aveu masinii de-alea tari bmw-uri,calibra prin 2003-2004.Dar asta este viatza…pai lui`ghenosu ii zicea Nasu prin oras pentru ca era cel mai tare….Si inca ceva zicea unu pe aici ceva de ferentari ca daca vine o jumate de ferntari a zis ca ii face …asa din vorbe pot sa zic si eu ca vin ca fac,de trimis aici mesaje trimite oricine ce crede dar poate sa fie un pusti de 15-16-17 ani.ok Sper sa intelegeti si voi ca nu are rost sa ne laudam cu toti smeckerii sau mai stiu eu cine ca degeaba vb de ei….si mai sunt unii daca aude ca ai zis ceva de ei vine peste tine in casa si te omoara.?{

 Parca te duce cu gandul la frazele nesfarsite ale lui Sarmango acest flux de gandire :

sefu sefilor seful tuturor in carne si oase care a fost cel mai tare o data si este foarte tare si acum desi este batran in toate cazinourile din buc sunt oamenii lui si multi smecheri foarte tari din buc gen sandu hingheru respetca si asculta de el si foarte multi smecheri din tara ar da bani sa fie neam cu el ar da bani sa stea la masa cu el si sa vorbeasca fatza in fatza cu FANE SPOITORU.restrul sunt clanuri cu cate 1212111212 de frati si fac circ iesind cu sabiile pe strada pe cand aici un simplu nume face ravagii numele de FANE SPOITORU.

De asemeni, cred ca un lingvist ar putea sa isi ia insighturi serioase despre cu va arata limba romana peste 100 de ani. Si asta nu e deloc funny

2. In alta ordine de idei pe Zelist astazi sefu sefilor seful tuturor in carne si oase care este el: King Fluture. Iar logofat, ispravnic, vel-pitar sau cum s-o zice la prim ministru este eCostin Ne stim de mult asa ca ii lasam sa imparta gloria efemera a inaltimilor zelistice. Pe o bere la prima intalnire. Dar voi copii nu incercati sa spamati zelistul ca ce e permis cezarului… Glumesc :))

Zilele astea, cu crizele financiare, cu alte chestii mai mult sau mai putin importante, ma gandesc ca angoasa irelevantei e tipica pentru lumea noastra. Un fel de rich man’s panic in termeni psihologici.

Poate si d-asta tot felul de exhibitionisme, tot felul de oameni care se cramponeaza de cele 15 minute de faima, extensii mai mult sau mai putin aberante de branduri personale, de fapt de branduri in genere, ne e frica ca devenim prea repede irelevanti. D-aia antreprenorii vor sa faca exit repede, corporatistii sa se cocoate la caldurica unui loc care nu le cere prea multe eforturi, fetele de pe hi5 sa se marite repede cu posesori de BMW-uri, oamenii simpli sa castige la loto si sa traiasca din dobanda nefacand nimic.

Sau poate genul asta de angoase au existat dintotdeauna, naiba stie. Poate toti sau majoritatea oamenilor se tem prea mult de viata, nu vor nimic de fapt, doar sa traiasca o viata lunga.

Ma gandesc ca e totusi mai mult decat instinct de conservare (a energiei). Ma gandesc ca acum lucrurile se schimba mult mai des ca acum 100 de ani, ca nu putem stii ce o sa vina maine si de aici temerea de a deveni brusc irelevant.

Si apropo de asta, am exemplul meu cu Kubrik, care voia sa faca un Napoleon. Si citise 500 de carti despre imparat, studiase ce si cum 5 ani. Dar studiorile l-au taiat in cele din urma pentru ca in timp ce el studia sa faca o chestie care sa ramana, timpurile se schimbasera, iar sondajele aratau ca subiectul nu mai era relevant. Daca nici macar Kubrik nu putea face tot ce-l taia capul, atunci ce pretentii putem avea noi?

Cred ca angoasa asta vine si din ecartul mare dintre valoarea intrinseca a unui om (la ce ma pricep) si valoarea perceputa, conjuncturala (sunt sef peste X divizii). Sunt prea multi oameni carora le e frica sa o ia de la capat. Poate si d-asa actori care raman in acelasi rol, cantareti care se mimeaza pe ei de acum 30 de ani. Valoarea intrinseca e din ce in ce mai greu de perceput (nu ai timp sa citesti tot raftul de carti, sa mananci tot raftul de ciocolate), fiind din ce in ce mai putin importanta in raport cu valoarea de marketing. Si atunci poate e normal sa zici: piata decide cate parale fac, deci e mai sigur sa joc cum spune piata decat cum vreau eu.

E mult de spus despre asta, voiam sa zic ceva si de Tulipmania - prima criza financiara a lumii moderne, de modul in care perceptia generala afecteaza valorile (morale sau materiale), dar asta alta data.

In doua cuvinte as spune ca prea multi oameni sunt angoasati sa-si piarda faima data de ceilalti. Si prea putina la pasa sa faca project management, nu marketing, in sensul mai general. Nu are sens sa construiesti ca sa dureze, cand peste o luna piata o sa ceara altceva. Asta e efectul inerent al capitalismului. Chiar mi-ar fi placut ca Weber sa mai traiasca si sa mai scrie o carte despre efectele neeconomisirii in societatiile protestante si dorinta de aici si acum, as opposed to fatalismul colonistilor :))

Disclaimer: Fireste, si eu am angoasa irelevantei, cine nu o are? :))

Voiam sa scriu doua chestii doar.

1. Intre timp am gasit fata vietii mele si m-am casatorit. As putea sa povestesc mult, si o voi face candva, sper, despre iubire, despre fricile adevarate pe care le aduce iubirea (nu frica de a fi respins, sau frica de a fi parasit, ci frica de moarte, frica de boala, frica de oboseala si rutina care pot sa strice un lucru atat de frumos).  Poate d-asta nu am mai scris asa de mult in ultimul an, de teama de a nu fi pompos, fanfaron, lipsit de substanta. Sunt fericit, sa stiti.

2. Despre lacomie si despre umanitate. Cred ca lacomia este foarte umana si foarte dezumanizanta in acelasi timp. Vorbeam ieri cu niste prieteni despre kibutzuri si despre o limitare asumata a bunurilor materiale de care cineva le poseda. Iar azi ma gandeam la Platon si la limitele numerice ale cetatenilor unei cetati. Cred ca lacomia noastra e exacerbata in societatea asta in care nu mai ne stim unii cu altii. Cred ca viata noastra mecanicista genereaza lacomie si lipsa de morala si lipsa de generozitate. Cred ca e mai usor sa fii bun intr-un sat decat intr-o metropola. Si totusi nu ne putem muta cu totii la sate. Intrebarea e cum putem fi mai buni in mediul in care suntem. Dar si la asta o sa revin.

Voiam sa spun doar ca nu am disparut, si ca inacelasi timp sunt intrucatva diferit.

Oamenii vor vorbi in primul rand de noul layout, dar, dincolo de structura mult mai buna, eu zic ca principalul castig este punerea pe o platforma buna care permite tot felul de extinderi. Daca aveti critici sau observatii, nu va jenati. Fie explicam de ce e asa si nu altfel, fie rezolvam.

- mult mai multe bloguri (peste 12000)

- un top zilnic al celor mai tari posturi din blogosfera (dupa trackbackuri si important trackbackuitorului in top, comentarii etc) - se face automat

- un top zilnic al celor mai comentate articole din presa (vreo 40 de surse) - tot automat (de fapt totul e asa)

- statistica cu starea blogosferei (numar de posturi pe zi, numar de comentarii, numar de bloguri actualizate)

- cuvinte cheie din presa si blogosfera

- un top 10 al blogurilor dupa numarul de comentarii din ultima luna

- un top al celor mai tari posturi (comentarii & trackbackuri) din ultima luna

+ widget de pus pe blog

Cam asa vin lucrurile. Plus arhivele la cele mai comentate posturi si articole.

PS  Am vazut o serie de posturi de pe bloguri mai putin linkate (mai jos in top zelist), insa cu zeci si chiar sute de comentarii.

Claus m-a intrebat insa cum a fost la Viena, la Dylan, asa ca ar cam fi cazul sa scriu ceva. Cum spuneam candva, l-am descoperit pe Dylan pe la vreo 17 ani, si de atunci a fost una dintre influentele mele continue. Mi-ar placea sa cred ca m-au influentat, pe langa Dylan, Neruda - cu poezia lui atat de solara, Jung - cu intelepciunea lui de dincolo de ceea ce se vede, cu realitatea adevarata din interiorul nostru, Borges - atat de plin de sensuri pe spatii mici, atat de sarmant si de subtil, Rushdie, poate - cu nebunia lui colorata, Pink Floyd - cu tristetile clare, Popper - de la care am invatat ca daca poti spune in 5 cuvinte in loc sa aberezi 30 de pagini, merita sa incerci, poate Platon. Si cred ca mi-ar fi placut sa fiu influentat mai mult de Bach - nu sunt totusi atat de matematizant-optimist, Rilke - nu sunt insa atat de profund, de diamantin, poate Dostoievski - dar mi se pare prea maniheist, eu cred ca si Liiceanu - ca raul de cele mai multe ori nu e un principiu al intunericului, e doar lenea, mediocritatea, dorinta de a te impune, cu alte cuvinte ceea ce numim raul benign e mult mai prezent si influenteaza am mult decat raul demonic.

In fine, nu voiam sa fac o enumerare insigna, voiam doar sa zic ca Dylan asta a functionat ca un fir rosu prin viata mea. Am avut cate o melodie pentru fiecare ocazie. Acum le am pe Love Minus Zero/No Limit si You belong to me.

Sau cei mai bine 10-15 dolari cheltuiti vreodata de mine au fost dati pe albumul “Modern Times”. Cred ca l-am ascultat de vreo 300 de ori in masina.

Dar sa revenim la concert. Mi-am luat biletele cam in 20 de minute dupa ce am aflat cand/unde va fi. Sincer, nu ma asteptam sa fie un concert magnific, ci mai degraba voiam sa merg la el ca un tribut. Pentru Dylan cel rebel, Dylan cel curajos, Dylan alegea sa sa razboiasca cu fanii lui de fiecare data cand avea chef. Credeam ca nu il va mai duce vocea - asa parea dupa youtube. Si totusi nu a fost asa. Mosul se tine foarte bine, piesele suna super tare, Love Minus Zero a avut un aranjament foarte misto, Nettie Moore avea un background bass/tobe - parca - foarte obsedant, stylul a fost de bluesman meserias, formatia a sunat supertare. Omul inca se reinventeaza si asta e supermisto. Parerea mea e ca o sa mai concerteze inca vreo zece ani, si la maniera in care o face acum - adica vreo 100 de concerte pe an, la aproape 70 de ani.

Am invatat o chestie misto (asa sunt eu didacticist - trebuie sa invat cate o chestie daca e ceva misto): mosul se simte bine cu ce face, si face fix ce are chef si ii place, si tocmai d-asta o face bine. Intr-o lume in care pustii de 25-30 de ani vor semi-retaierment in 5 ani, omul asta lucreaza la acelasi nivel de peste 40 ani. Asta trebuie sa fie viata, cred eu.

Si tot legat de viata, mai am ceva:

Viata si moarte - Klimt. M-am indragostit de tabloul asta la muzeul Leopold. Despre moartea care sta la panda, drepre moartea egoista, despre moarte in purpura, insa moartea nu e decat un insotitor, succesiunea vietilor o fac sa fie irelevanta, caldura dintre sufletele umane e mult mai importanta, viata e cand alegi curgerea umana, cand esti alaturi de cei pe care ii iubesti, cand ai puterea sa iubesti, cand esti o farama de apa intr-un fluviu, si invidivualitatea ta nu te alieneaza ci e o parte a unui mozaic mai presus de tine, cand dimineata te scoli si iti vine sa canti, cand timpul nu se macina in cuante egale.

Intr-un fel cam despre asta e Dylan (toti marii creatori, de fapt): despre pasiune si despre umilinta si despre dragoste si despre curgere.

New media e asta. Nu articolul (al carui punct central - “Videanu ne-a bagat paine in casa si bani in buzunare prin bordurile si autorizatiile lui emise aiurea” - e impardonabil pentru un ziarist atat de bun cum este Cristian Hostiuc de regula), ci reactiile.

New media in presa e atunci cand cititorul te taxeaza pentru orice punct de vedere nefundamentat. Cand feedbackul il simti in aceasi zi, organizat, argumentat, cand generezi o discutie in care pareriile se polarizeaza (si e nasol cand se polarizeaza impotriva ta). New-media mai e atunci cand tu, ca autor/ziarist, iti citesti comentariile si alegi sa raspunzi (daca ai ce sa clarifici), sau sa nu raspunzi (daca nu e nimic de clarificat, daca nu vrei sa iti ceri scuze, daca consideri ca ai in continuare dreptate).

Si apropo de raspuns la comentarii - cred ca ziarele ar trebui sa le ceara angajatilor lor ca, pe langa scrierea articolului, sa monitorizeze si comentariile si sa vina cu follow-upurile necesare.

Ceea ce numea el “morti” aveau dreptul sa isi gadeasca propria hrana, puteau sa faca mici obiecte pe care apoi sa le vanda in oras, puteau tine sarbatorile, putea sa vorbeasca unii cu altii, primeau de pomana paine si colaci si cozonaci si banuti de la locuitorii orasului in preajma careia se afla inchisoarea. Zurbagii de vii, fata de mortii lui Primo Levi, de exemplu, sau cei ai lui Soljenitsin. Deloc bolgie a infernului, fata de ceea ce ne putem inchipui acum.

Si ma ma intreb: daca un secol si jumate a schimbat intr-atat oroarea maxima incat privim ca fiind aproape bucolice scenele descrise in “Amintiri”, cu ce e mai buna lumea in care traim? Mi-e teama ca asa cum excesul de antibiotice intareste pe termen lung parazitii, bacteriile etc, asa si noi suntem poate prea desensibilizati (de orori, de absurd zilnic, de imagini).