Ieri stateam pe balcon si ma gandeam ca cea mai mare problema a mea este ca nu voi apuca sa cunosc cu adevarat toti oamenii pe care mi-as dori sa ii cunosc. E problema de timp, e problema de energie, e problema de disponibilitate. Cert este ca nu voi apuca sa-i cunosc pe toti pe care as dori sa ii cunosc. Si nu ma refer la cele 6 miliarde care sunt acolo, afara, ci mai degraba ca cei cativa zeci de cunoscuti - care nu voi deveni cu adevarat prieteni niciodata, pentru ca nu ne-am pus sufletele pe masa si am preferat sa vorbim despre lucruri care ne leaga superficial, ne cuprind intr-o categorie, nu intr-o specie.
Si ma mai gandeam ca niciodata nu am simtit nevoia sa calatoresc. Foame teribila de a vedea lucruri si locuri. Si mai mult decat atat, niciodata nu am simtit foamea terbila de a consuma anumite tipuri de arta - filme, de exemplu. Stiu si de ce. Pentru ca un film e un artefact colectiv, nu o opera individuala. Iar pe mine ma intereseaza doar oamenii, dar nu in ansamblu, ci doar unul cate unul. Cineva spunea ca nu mai citeste carti, citeste autori, si apoi chiar si mai mult, a incetat sa citeasca autori, si a inceput sa citeasca literaturi. Eu nu cred in colectiv. Cred in inteligenta colectiva a lucrurilor, dar pana la urma a rose is a rose. Adica tot scriitorul e cel care creaza limba, si nu invers. Dovada e ca exista scriitori mediocri si scriitori geniali in toate limbile, si ca afinitatile stilistice sunt dincolo de un areal lingvistic.
Anyway, tot ce voiam sa zic, e ca imi pare rau ca nu pot sa cunosc cu adevarat multe suflete, pe viu. Si atunci ne multumim cu surogatul (in sensul bun, insa) care este literatura. Literatura e despre cunoscut suflete in primul rand, si abia in al doilea despre citit povesti. Si in nici un caz despre actiune sau stiinta.
Astazi am citit postul asta pe techcrunch : Nobel Laureate Says The Internet Makes Us Dumb, We Say: Meh.
Dupa care am citit discursul lui Doris Lessing, despre care e vorba in postul de mai sus.
Discursul e o capodopera de modestie si de curaj. Postul este lucrarea unui sofist - care isi decupeaza niste premize favorabile si se joaca cu sensurile.
Wikipedia nu va inlocui niciodata o carte buna (sa spunem Michel Tournier, bunaoara), asa cum un aspirator nu poate inlocui o glastra cu flori. Instrumental versus suflet. Problema e ca instrumentalul devine din ce in ce mai knowledge-based (voiam sa spun epistemic, dar era si pretentios si inexact - ideea e ca oamenii tind sa munceasca din ce in ce mai mult cu capul, deci tool-urile folosite tin mai mult de cap acum decat de brat - excelul si baza de date au inlocuit sapa si ciocanul) , si tinde sa induca in eroare cu privire la ceea ce e cu adevarat sufletul.
E un discurs superb, cel al doamnei Lessing. E despre singura foame care nu se stinge niciodata cu adevarat, sau cel putin nu ar trebui sa se stinga. Toti muntii sunt acelasi munte, dar niciun om nu este la fel.
Si m-am intors la comentariile din postul de pe techcrunch si m-am bucurat. Credeam ca vor da dreptate autorului. M-am inselat. Oamenii inteleg, totusi, si asta spune ceva. Iata unul care mi-a placut:
come on, in a decade, attention shifted from art, politics, science…, to the possible release date of the iPhone v2 and the Facebook’s PR issues. And this is not just for the geeky readers like the ones like us here, but for the masses.
we know more, for sure, but do the relative quality of what we learn…
and this post is, even though supposed to be read lightly, pretty offensive. And nastily defensive.
Pana la urma sunt si cele doua parti ale vietii mele: cartile/sufletele/omenii si munca/calculatoarele/internetul. Internetul trebuie insa sa inlocuiasca ciocanul, nu cartea. E simplu. Si cartea poate sa fie din hartie, din plastic, din biti sau din raze laser, dar trebuie sa aiba inauntru un suflet cu rabdarea si sfiala de a se povesti de dragul sufletului sau, nu un rezumat instrumental sau o poveste inspirationala sau un discurs laudaros.
December 10th, 2007
Astazi iubita mea mi-a cumparat o umbrela de pe strada, ca ma ploua.
December 6th, 2007
1. Tin minte o zi de noiembrie, cred ca era 1999, cand vorbeam cu un prieten despre soarta culturii. Descopeream amandoi internetul. Si eu ii spuneam ca suntem generatia ca va decide cat de multa spiritualitate va fi inglobata in noua civilizatie (postindustriala, informationala, spuneti-i cum vreti). Cat de multe dintree idealurile si aspiratiile umaniste, spirituale, inalte vor face parte din modul comun de existenta. Cu alte cuvinte daca vom dori timp pentru suflete sau vor sacrifica timp pentru cat mai multe cutii. Daca noul mediu pe vremea aceea va sluji idealurilor ganditorilor.
2. Legat de asta ascultam ieri un audiobook despre Cato cel Tanar. Ca inainte sa se sinucida, stoic care intelegea ca nu mai are sens sa zaboveasca in lumea asta daca a pierdut idealul in care credea - Republica romana, a citit Phaidon al lui Platon (despre sufletul nemuritor) si a avut o discutie cu fii sai pe tema asta. De fapt important nu e daca sufletul e nemuritor ci daca alegem sa credem asta si sa ne comportam ca atare (sa-l crestem fara teama ca sacrificam timp pentru nimic, ca fundamental nimic nu ramane)
3. Legat de tot de prima mi-am adus aminte si de Shape of Things to Come si de nemultumirea lui cand a inteles ca cinematograful pe care il vedea ca un mediu de educatie, este pana la urma doar o translatare a balciului in modernitate.
4. Si legat de asta mi-am adus aminte de blogul lui Iliescu si de fascinatia alor mei (mamei, de fapt) fata de faptul ca Nastase pune poze cu Ierusalimul pe blog (adica e si el om, uita mai). Generatia Dallas a intrat pe Internet. Si faza interesanta e ca exista un fel de remanenta care ii transforma si pe cei care nu erau generatia Dallas in generatia Dallas. Asa ma fascina pe vremuri faptul ca la unele petreceri se ajunge la acelasi cantece indiferent de generatie. Poate acolo se afla spiritul national, in ceea ce se transmite de la generatie la generatie informal si general (adica nu prin intermediul scolii, universitatii etc).
5. Si legat de toate intr-un fel, vreau sa va indrept catre sondajul celor de la bookblog cu privire la consumul de cultura. Adica, uite bai nene: presiunea postmodernitatii omoara cultura (fac pariu ca Amazon vine mai multe tigai acum decat carti de filosofie, de sociologie, de psihologie teoretica la un loc), presiunea sociala omora cultura (oamenii nu mai apuca sa mearga la teatru ca vor o masina mai buna si d-aia stau mai mult la munca. Si totusi mai sunt utopici cum era Wells, Cato, Platon si altii ciudati d-astia. Care se lupta sa perforeze o nisa culturala intr-un agregat din ce in ce mai departe de spiritualitate, cum e Internetul.
6. Si apropo de asta, calculatoarele si internetul au fost opera generatiei care a inceput prin a fi hippy. Intrebarea majora este: Cu ce producte va veni generatia care asculta rave, trance, jungle? O banda rulanta mai buna, asa mi se pare mie. O forma mai buna de a optimiza operatiunile repetive, asa imi spune muzica respectiva.
7. De asta uitasem, asa ca am dat later edit: Prietenul de la punctul 1, lanseaza la Gaudeamus Manifest impotriva becalizarii Romaniei.
November 15th, 2007
Emi si colegii lui de la Brainient vor sa faca o chestie misto pentru NetCamp (NetCamp e copilul de suflet al lui Cristi Manafu si Dragos Novac - un fel de Le Web / Web 2.0 conference pentru spatiul .ro, cu invitati tari in afara si o sectiune de proiecte destepte.
Blogul Proiectului Secret (nume de cod) deja a inceput si oamenii baga tare - au la momentul de fata ideea de dezvoltat: un meta-motor de cautare pe siturile de imobiliare din .ro. Mi se pare o idee foarte misto.
Singura observatie e ca elementul disruptiv nu ar fi dupa mine integrarea cu google maps/yahoo maps deoarece astea nu au o rezolutie foarte buna pe .ro. Eu m-as focusa pe:
a). push not pull (adica sa imi setez niste criterii si sa primesc oferte pe RSS de exemplu)
b). un fel de analiza statistica (sa zicem ca vreau sa inchiriez 2 camere intr-o zona cum ar fi X,Y,Z si sa mi se spuna ca care e pretul zonei si cum a fost evolutia in timp)
c). dezintermediere (detectare care sunt anunturi de particulari si care de agentii)
Daca aveti alte idei, bagati si voi pe blogul Proiectului Secret.
Si multa bafta, oameni buni 
November 6th, 2007
Asa se scrie, nenicule. Exact asa.
October 30th, 2007
Am primit de la o prietena ca lucreza la Radio un link catre petitia pentru Salvarea Memoriei Radioului.
Am semnat. In sprijinul a ceea ce scrie acolo am sa spun doar cateva cuvinte:
1. O cultura serioasa e de tip long tail, nu de tipul the hit of the summer. Cu alte cuvinte, e esential ca lumea sa aiba acces la diversitate. Iar digitalizarea si apoi deschiderea catre public exact asta fac. Dau posibilitatea celor interesati sa acceseze o diversitate pe care transmisia de tip broadcasting nu o permit.
2. Continutul e scump. Continutul de calitate e scump si rar. Costurile au fost suportate din bani publici. Probabil costurile de digitalizare si de publicare pe internet sunt sub 1% din ceea ce au insemnat realizarea continutului original.
3. Radio-ul public (si televiziunea publica de fapt) trebuie sa aiba ca prim deziderat nu divertismentul si informarea (care sunt supuse perisarii foarte usor si care pot si facute mult mai bine de companii private de media) ci educatia, cultura, crearea exploatarea potentialului national de valoare. Iar materialele realizate in acest scop au (sau ar trebui) o perioada de perimare mult mai lunga. Nu cred ca seratele lui Iosif Sava sau concertele difuzate la Radio s-au depreciat catusi de putin.
Cam am atat am avut de spus: adica daca s-au dat bani multi pentru o singura transmisie candva, ar fi bine sa se mai dea cativa banuti si pentru a digitaliza continutul si a-l face public (mai ales pentru a-l face public, eventual cu o licenta de tip creative commons care sa permita chiar si incorporarea in materiale comerciale - ex: enciclopedii de muzica)
Later update: ca sa apareti pe lista de semnatari trebuie sa confirmati prin click pe emailul primit de la respectivul site.
October 22nd, 2007
Ze Mirror - adica partea aia din Zelist, care monitorizeaza blogosfera - spune care sunt subiectele de interes, poti face cautari, poti sa iei feeduri RSS despre un topic, poti sa urmesti evolutia postarilor despre un topic. Sau ce avem pana acum din ideea asta. Still beta but we like it.
Si ca bonus exclusiv uite o lista cu numarul de bloguri actualizate si numarul de posturi - defalcate pe zile.
Prezentam azi chestia asta la Toolboxul de comunicare online. Mie mi se pare relevant pentru companii si firme de PR: crisis management, monitorizare reactii la lansarea de produse sau promotii, brand awareness etc. Sau pentru zona de politica - mai ales in campania electorala.
October 16th, 2007
Le povesteam ieri unor prieteni despre chestia asta. Mai exact urmatoarea bucata:
The man, apparently a banker with J P Morgan, provided a dispassionate appraisal of her proposal.
“You bring your looks to the party and I bring my money,” he wrote in classic Wall Street style. “But here’s the rub. Your looks will fade and my money will likely continue in perpetuity . . . So in economic terms, you are a depreciating asset. You’re 25 now and will likely stay pretty hot for the next five years, but less so each year. By 35, stick a fork in you!
“So in Wall Street terms, we would call you a trading position, not a buy and hold. I hope this is helpful and if you want to enter into some kind of lease [deal], let me know.”
Morala ar fi “sa ne focusam pe asseturile care nu se depreciaza”. Cum ar fi sufletul, de pilda. Batranul Platon stia el ce stia, si uite ca valoarea lui de piata a continuat sa se aprecieze timp de peste 2300 de ani. Nu stiu daca a vandut in atata timp cat a vandut madame Rowling din ultimul Harry Potter, dar cert e ca vinde la segmentul superpremium.
October 15th, 2007
Marti o sa fie Toolbox despre Online Comunication. Pentru unii poate pare un subiect fumat, dar daca ne uitam bine in jur marile companii sunt clueless (sau multe dintre ele, sa nu fim chiar rai) - cand vine vorba de practica, lucrurile nu mai par atat de simple. Ca un platonician ce sunt imi place formatul asta mai practic, bazat pe dezvaluirea adevarului impreuna. Adica de multe ori un dialog sincer face cat zece discursuri sforaitoare. Mai ales cand e vorba de chestiuni practice. Si mai ales daca cei care dialogheaza sunt sinceri si stiu cate ceva.
Eu o sa fiu acolo pentru discutia cu Radu Ionescu, Dragos Novac, Vali Petcu, Razvan Varabiescu (moderator & maestru de ceremonii - Bobby Voicu) despre PR si bloguri.
Ma gandesc sa vorbesc despre doua chestii:
1. Bloggerul ca un potential spokeperson pentru un brand (as opposed to bloggerul folosit de firmele de PR/publicitate ca un fel de gazeta de perete unde poti pune orice doar pentru ca are un dram de trafic) — ideea este in totalitate a Andreei, eu doar vreau sa sustin acest punct de vedere care mi se pare foarte corect.
2. Monitorizarea blogurilor in scopuri de PR - vreau sa prezint extensia noastra la ZeList (care sper sa fie gata azi sau luni) si care este un fel de seismograg pe cuvinte cheie (de exemplu in ultimele 24 de ore sunt cam 80 de posturi despre “Remes”)
October 12th, 2007
A castigat Murakami. Eu il preferam pe Roth.
Later update: Greseala mare!. Am inca nu s-au dat premiile Am citit pe Mayuma blog, de fapt. Nu s-au anuntat inca.
Later update: Doris Lessing it is.
October 11th, 2007
Ma gandeam astazi ca poate la un nivel al sufletului si noi semnam cu calugarii aia hindusi care nu au voie sa poarte cu ei hrana de pe o zi pe alta, fiind obligati perpetuu sa se bazeze pe mila celor din jur. Poate si la noi tot ce dobandim la nivel sufletesc se reseteaza la miezul noptii. Sau mai degraba se transforma din continut in continator, in recipient pentru ceea ce urmeaza sa se intample maine. Fiecare zi este prima zi, nu inca o zi. Ar fi frumos sa fie asa - in felul asta ar trebui sa fim in fiecare zi buni daca dorim sa purtam eticheta de buni, sa fim inteligenti ca sa ne meritam tagul, sa fim cream cotidian daca vrem sa fim creatori.
October 10th, 2007
Se spune ca uneori bataia de aripi a unui fluture schimba istoria. La o scara mai mica, latratului unui caine poate schimba istoria personala. Poate aduce, de pilda, o plimbare prin ploaie, carand un ficus, brat la brat cu o chinezoaica cu zambet superb. Nu stim niciodata care semne nasc lucruri in realitate. E important sa stim ca exista insa astfel de semne, totusi. Ascult din nou Mozart - Exsultate, jubilate - si am impresia ca viata nu e nici buna, nici nebuna, e pur si simplu facuta dintr-un fel de fibre din care e facut si lemnul, bunaoara. Imposibil de descris sau de replicat, relevandu-se doar prin crestere.
October 9th, 2007
Draga Cristina,
Se pare ca azi m-ai salvat tu. (Eu am noroc, intodeauna ma salveaza cineva, chiar daca nu isi da seama - astazi m-ai salvat tu si o fata cu parul negru, zburlit si ochi de chinezoica.) Voiam sa nu scriu nimic astazi. Nu mi se pare ca e cine stie ce chestie. La fel ca si Revelioanele, o zi de nastere nu e mai mult decat o conventie. Nu e limita clara, o separatie care sa aiba vreo noima. Deci nu mi se parea ca are vreo noima sa fac caz din faptul ca am facut 30 de ani. Apoi m-am gandit ca as putea sa pun un link la melodia asta. E o melodie misto, si adevarul este ca in mod inevitabil o data cu trecerea timpului se acumuleaza si greselile. Sa o recunoastem, exact ca in melodia aia, nu reusim niciodata sa ascultam suficient de bine, de atent, preferam sa ne auzim vorbind, exact ca in melodia aia suntem de multe ori incapabili sa acceptam adevarurile, si din pacate multi dintre noi nu sunt nici macar un cantaret cu un cantec.
Mi-aduc aminte ca ti-am scris o data o scrisoare, plecasei la Timisoara pentru vacanta, era vacanta dintre anul I si anul II am impresia, si mi-ai spus ca ti-a placut atat de mult incat ai plans. Probabil ca era intr-adevar o scrisoare buna. Asta e cred singurul lucru la care ma pricep - sa scriu texte care vorbesc unui singur om, sau catorva, in cel mai bun caz. Deocamdata nu cred ca as putea fi un scriitor bun, pentru ca nu pot sa scriu pentru mai multi. Stiam asadar sa scriu scrisori care sa te faca sa plangi. Cred ca pot sa fac asta si acum. Dar ca si atunci, cred ca am aceasi problema - sa scriu un text care sa te faca sa razi. Sa zburzi. In viata de zi cu zi imi mai iese din cand in cand, dar in scris cam niciodata. Asta este.
Sau imi aduc aminte cand am baut doar noi doi, in Laptarie, vreo 4-5 sticle de vin. Cot la cot. Eram destul de betzivani, ar zice unii. Nu cred ca era asa. Era pur si simplu misto. Sau cand ne-am dat sot si sotie ca sa dormim in rulota taiatorilor de lemne din Piatra Craiului si apoi ziua aia in care ne-am ratacit groaznic si am ajuns intr-un sat gen Twin Picks Dosarele X si am mancat somon cu conserva de porc cu fasole, that was really-really funny.
Si as mai putea sa mai continui asa destul de mult. Sunt multe amintiri misto, chiar daca nu ne-am mai vazut de vreo opt ani, cred. Trece timpul asta ca naiba. Dar nu despre asta voiam sa scriu astazi. Mi-am adus aminte de un lucru, de discutiile noastre cum va fi cand vom implini 30 de ani. Cred ca tu ai implinit deja (erai nascuta in martie si parca erai mai mare ca mine, sau poate erai in martie, dar era vorba de ‘78, naiba stie - e destul de irelevant, nu?) Stiu insa ca stateam si vorbeam noi de parascoveniile noastre (fie intotdeauna am convins prietenii mei sa vorbesca cu mine despre gargauni si cai verzi pe pereti, fie nu am putut fi niciodata deschis decat cu oamenii care aveau gargaunii si caii lor, naiba stie). Si faceam misto de colegii nostri scortosi, care puneau pret pe reusita, pe morga, care isi vadeau de atunci natura lor ultracompetitiva. Si ne intrebam cum vom fi noi, la 30 de ani.
Si ne intrebam daca vom ajunge ca ei, daca ne vom pastra sufletele, daca vom fi iremediabil imbatraniti. Si cred ca facusem si un pariu. Tin minte, sau poate imi place sa cred doar, ei bine tin minte ca eu spuneam ca vom ramane tineri in suflet. Ca nu vom cadea sub imperiul raului - daca rau inseamna mediocritate, actiune doar pentru un interes material, minciuna pentru un statut, ipocrizie. Ca vom avea resurse sa rezistam. Si ca asta se va citi in felul in care vom merge pe strada, in discutii, in tinuta, in felul de a ne distra si in lecturi.
Ei bine, eu simt ca am castigat pariul. Nu mai stiu pe ce facusem pariu, probabil pe ceva bautura, pentru ca adevaratele pariuri intre prieteni sunt intotdeauna pe bautura, ca prilej de intalnire, independenta de soarta parirului, insa eu simt acum, si simt asta foarte lucid, foarte nefanfaronic, simt ca am reusit sa ajung aici, la 30 de ani, fara sa ma fi spurcat in mod iremediabil. Nu pot spune ca e o reusita de tip eroic, ca am muncit titanic pentru asta, ca am indurat chinuiri de martir si am reusit sa imi mentin vointa in ciuda vicisitudinilor. Nu, chiar nu a fost asa. Deloc. Cred ca am fost cumpatat. Poate chiar prea cumpatat. Uite, acum imi vopsesc peretii casei in toate culorile curcubeului, nuantele cele mai puternice, ca sa imi demostrez ca pot fi si curajos. Mi-am facut camera mea de studiu - intotdeauna mi-am dorit o camera numai de studiu, poate o sa o folosesc sa fac ceva misto, sa scriu ceva care sa aiba macar un pic de sens pentru mai mult de un om, doi - ei bine mi-am facut-o mov, si o sa imi pun perdele galbene - dar galben d-ala solar, aprins. Sa revenim insa la firul principal al confesiunii. Cumpatarea.
Asadar in anii astia care au trecut am reusit, cred eu, sa balansez destul de bine intre succes si suflet. Intr-o lume platoniciana, Socrate ar spune ca succesul este apanajul celor cu suflete frumoase si drepte. Din pacate, nu traim aceasta lumea. Traim intr-o lume in care asa cum ne oxidam ca sa traim, dar iremediabil imbatranim in acest proces, la fel se intampla si cu sufletul: ardem poate cate un pic din el, il schimbam pe bunuri materiale, pe senzatii, pe fenomene. Daca as fi fost un filosof poetic as fi scris un mit anti-plationician al pierderii sufletului, in loc de cel al rememorarii ideilor - in procesul de a dobandi fenomene, ardem numenul, facem ca ideile sa devina din ce in ce mai incetoasate, copii ale unor copii ale unor copii. De fapt asa e si cancerul, nu? O replicare esuata a unei informatii esentiale.
Ei bine in lumea asta a descompunerilor (in sensul de distructii dirijate, nu in sensul fetid, organic), exista resurse care ne regenereaza: prieteniile sincere, cartile care te misca, gandurile care te aduna. Si eu am avut noroc, pe cuvant, si nu a fost meritul meu. Am avut noroc sa balansez bine, sa pot sa am etape de ardere pentru chestiile astea din lumea asta, si etape de regenerare sufleteasca. Si nu ma simt mult mai pierdut decat la 22 de ani - poate doar un pic mai rigid uneori, mai prins alteori, dar in acelasi timp cred ca pot sa fiu mai generos, de exemplu. Tot nu stiu sa zic “nu” foarte direct, tot sunt naiv in majoritatea cazurilor, tot ma oftic, tot pot sa gasesc ca suferinta mea este cea mai importanta, tot pot sa rad cu pofta daca e ceva de ras. So life is good, real-real good.
Sa iti mai spun un lucru. Imi place ca nu m-am incrancenat de tot. Ca inca sunt vulnerabil. Ca pot sa intalnesc oameni noi, si sa ma duc la ei cu o anumita temere, e la fel ca acrobatul ala care merge pe sarma la 10 metri, si sa ma intreb daca mai pot sa imi creez un prieten nou (sa pun partea mea, caci e o magie in a creea prietenii solide, nu e un troc si nu tine de timp, tine fix de momentul ala prim, tine de prima deschidere - cat de mult poti sa te arati atunci, prima data), ei bine si uneori the jazz works its magic. Asta e cel mai misto. Mai misto decat banii, decat toate basinile si prostiile din lumea asta. Si asta mi-a ramas.
Am avut noroc pana acum. Nu am avut boli grave, cei apropiati la fel, am fost inteles si lasat in pace.
Cam asta a fost scrisoarea. Sper sa o citesti. Si sa dai un semn. Si sa ne intalnim si sa bem un vin ca in vremurile alea de demult si sa cadem de acord, dar in felul sincer, ca ne-am tinut de cuvant si am castigat pariul.
Catalin
PS Am pus niste poze facute astazi cu camera de la laptop. Mi s-a spus ca daca cauti pe google gasesti niste poze in care par mult mai rapace (that was funny :)) ) decat sunt in realitate. Asa ca am zis sa indrept aceasta eroare. Fireste, sunt unghiurile bune, dar macar nu sunt photosopate. :))
October 4th, 2007
Stateam in seara asta si priveam indelung oamenii, ascultand un concert de pian al lui Mozart (oamenii par a avea sens cand ii vezi forfotind pe Mozart - venind obositi de la munca, intalnindu-se dupa program pentru un suc, asteptand). Si mi-a trecut prin cap ca pana la urma povestile oamenilor difera prin ton, nu prin actiune. Pana la urma cu totii repetam aceasi poveste, insa ceea ce face diferenta e o chestie subtila, interna. Nebunie de la zei? Iliada sau Tristan si Isolda sau Mesterul Manole pot fi vazute atat ca niste comedii cu prosti, zadarnice si nechibzuite, sau ca niste tragedii inaltatoare, niste tradari ale vietii pentru ceva mai important.
October 1st, 2007
Dintr-un ou într-unul mai mare
la nesfîrşit te naşti, nezburată
aripă. Numai din somn
se poate trezi fiecare, -
din coaja vieţii nici unul,
niciodată.
sau poate
Cast a cold eye On life, on death. Horseman, pass by!
September 30th, 2007
Carmen Holotescu si Cristi Manafu au lansat editia de anul acesta a sondajului cu privire la blogurile romanesti. Daca aveti cateva minute libere, va invit sa-l completati.
PS Sa nu uit sa punem maine un link la el si pe zelist.ro
September 30th, 2007
Am citit candva despre faptul ca nu mai exista Istoria, ci diferite istorii partiale. Istoria nebuniei, istoria moravurilor, istoria literara, istoria costumelor, istoria luptelor, istoria diplomatica a sfarsiturilor razboaielor, istoria gastronomica, istoria bizarerilor si asa mai departe.
Azi ma gandeam ca as putea scrie despre mine monografia (ce cuvant pretentios) zilelor in care mi-a pasat, monografia zilelor in care am fost trist, monografia bautelor cu prietenii, monografia zilelor in care am fost indragostit, monografia zilelor in care am citit din Kadare, sau monografia zilelor in care am citit poezie cu adevarat, monografia plimbarilor, monografia asteptarilor, monografia gandurilor destepte si pe cea a alegerilor tampite, monografia zilelor in care munca conteaza absolut si cea a zilelor in care nimic nu are sens, monografia discutiilor interesante cu taximetristi sau cu oameni de pe strada, monografia plimbarilor prin librarii si asa mai departe.
Pana la urma semanam cu un mare terfelog in care putem scrie cronologic, un registru de casa metafizic, sau cu unul structurat pe interese, pe placeri, pe alegeri, pe lucruri comune carora vrem sa le dam individualitate si din care vrem sa ne extragem individualitatea. Istorii paralele si in noi.
September 29th, 2007
In sfarsit am publicat rezultatele. A durat ceva mai mult pentru ca am sporit de 4 ori paginile pana la urma (a trebuit sa filtram manual niste situri care aveau RSS dar nu erau bloguri si d-aia a durat un pic mai mult).
Spre deosebire de clasamentul actual, asta reprezinta mai bine starea blogosferei - in sensul ca introduce in joc o seri de bloguri care nu existau la momentul Roblogfest - martie 2007, sau care nu au participat.
Tot legat de actualizarea datelor, veti vedea ca o serie de bloguri cu continut mai nisat (ex mintea-de-ceai, feeder) au cazut niste pozitii. Asta poate e cauzata o mainstreamizare a blogosferei.
Saptamana viitoare ovm avea si mai multe bloguri, si ne apucam de chestiuni noi la proiectul asta daca avem timp.
September 28th, 2007
…unde copii invata stiintele socio-umane (mult mai multe detalii la Andreanum , via Arhi). In Bucuresti.
September 27th, 2007
Daca te iei dupa titlu ai crede ca e vorba de vreo combinatie savanta pentru un parfum floral, de vara, al vreunei mari case. Asta daca stiti ce inseamna “chamomile”. Chamomile inseamna musetel. Fac pariu ca nu stiati asta daca nu ati terminat facultatea de botanica in limba engleza (sau poate franceza). Eu unul nu stiam, recunosc.
Pana cand am vazut astazi diafana reclama in autobuz la Natura - lavender & chamomile. Am dedus din imagini. Prima data mi-a trecut prin cap, “Ia uite mai, prima reclama la parfumuri intr-un mijloc de transport in comun”. “Si ce combinatie savanta. Parca un pic cam florala - fac pariu ca e acolo si un element mai citric, ierbos pe acolo ca sa dea contrast, dar nu l-au pomenit.” Iar dupa aceea mi-am dat seama ca nu e, frate, la parfum - e Bonux Natura acum cu lavender & chamomile.
Bonux este the cheapest crap de detergent din portofoliul P&G pe Romania. E echivalentul berii Noroc (daca Ariel e Carlsberg si Tide e Tuborg). Categoria economy sau cum naibii ii spune. E detergentul oamenilor care nu vor sa fie fancy. Si in mod clar nu stiu ce e aia “chamomile”. Eu as spune ca nici macar lavender. Oameni buni, levantica ce avea? Eu unul imi aduc aminte si acum de dulapul de la bunici care mirosea a levantica (si a naftalina, dar asta e alta poveste).
Nu pot spune decat atat: cine e mai prost, ala care nu stie ce inseamna chamomile sau ala care habar nu se intreaba cine stie si cine nu stie? Sau poate nu ii pasa. Sau poate cel mai prost e ala care da banul pe o asemenea reclama.
September 27th, 2007
Saptamana asta o sa dureze un pic mai mult (pana maine dimineata) pentru ca am extins baza de bloguri trakuite de 5 ori (cam 3500) si baza de pagini parsate cam la 160000. Cum v-am spus in 3-4 saptamani vom acoperi cam tot ce misca prin blogosfera. Apoi bagam idei noi (de exemplu ma gandeam ca ar fi misto sa bagam o statistica cu frecventele de actualizare, numarul de posturi pe zi si tot asa)
September 27th, 2007
… la Toolbox - Online Comunication, pe 16 octombrie, o chestie care promite a fi foarte misto despre online, PR, comunicare, online video si ce mai e interesant in zona asta. Impreuna cu Radu Ionescu, Dragos Novac si Vali Petcu si Bobby Voicu (moderator) vom vorbi despre bloguri ca tooluri de comunicare and stuff.
Daca aveti teme de discutie interesante, sugestii and stuff, puneti aici.
September 26th, 2007
Dupa astia de la Vodafone tot ce e pana la 15 mb pe luna se poate numi nelimitat, in vreme ce tot ce trece de 15 mb se numeste nerezonabil. Eu macar as numi pachetul ala de 24USD - BlackBerry Rezonabil National in loc de BlackBerry Unlimited National
Si daca tot m-am pornit, uite aici:
“Blackberry Pearl 8100 este atât de mic încât îl poţi lua cu tine peste tot.” Nu era asta definitia telefonului mobil?
“Este cea mai tare combinaţie între inteligenţă şi frumuseţe.” No shit, I’ll merry marry one, in this case.
“Prin accesoriile sale inedite, cameră şi media player, 64 MB memorie, slot de memory card, îţi oferă posibilitatea de a viziona chiar şi filme.” Intr-adevar, inedite “accessorii”. 
September 25th, 2007
Ionut Oprea, care are un motoras social embedded, ne propune o campanie sociala pentru constientizarea faptului ca noi suntem stakeholderii administratiei locale, in definitiv. Imi aduc aminte apropo de asta o discutie foarte misto pe care am avut-o cu Cris si cu Claus, la Budapesta, prin aprilie, pe holurile CEU. Despre diferenta dintre stakeholderii corporativi (care sunt de cele mai multe ori fonduri institutionale sau persoane fizice pricepute si care pot foarte usor sa controleze si sa directioneze evolutia unei companii) si stakeholderii administratiilor guvernamentale locale sau statale (care sunt multi, izolati intre ei, si de cele mai multe ori dezinteresati).
Pana la urma ne intereseaza unde ne sunt banii, insa prea putini sunt constienti ca banii lor se duc la primarii, la guvern si asa mai departe. Eu am impresia ca daca oamenii ar fi pusi sa isi plateasca impozitele prin ducerea banilor la banca si depunerea lor intr-un cont (impozite pe salarii, TVA, absolut toate impozitele) poate ar reactiona mai vehement la proasta gestionare a fondurilor.
Cum am spus o data (mai am si eu momentele mele bune) totul se reduce la eficienta, comunicare si viziune. Exact in ordinea asta (adica intai viziunea, dar incompetenta clara in a bate eficient un cui nu inseamna decat aiureala).
Intrebarea este cum sa ii facem pe oamenii astia din administratie eficienti, comunicativi si vizionari. Ce ii gadila? Pentru ca evident nu sunt samurai a caror menire si fericire e sa slujeasca.
In primul rand cred ca o eficienta mai buna s-ar manifesta daca Bucurestiul ar fi spart in mai multe entitati. Macar vreo 20, cate cartiere sunt. Cred ca in felul asta s-ar putea rezolva o serie de lucruri mai eficient. La naiba, un cartier din Bucuresti are mai mult decat majoritarea oraselor de provincie. In plus, cred ca in felul asta cartierele ar castiga si o identitate proprie.
In al doilea rand cred ca ar trebui rezolvata problema circulatiei. Eu stau in Colentina si aici traficul e super nasol. Am facut acum vreo 2 saptamani cam o ora si zece minute de la Bucur Obor la Doamna Ghica (cel mult 2 km). Eu as face parcari suspendate cu plata (am si calculat - la 1 milion pe luna pe masina si sunt break-even), as rade toate masinile de pe strazi si as da amenzi. Si as pune bovinieta d-aia sau cum ii zicea taxei de circulatie in Bucuresti (cam tot 1 milion as pune, cu exceptia sambetei si duminicii - sisteme destepte s-ar putea gasi).
Apoi as face doar manifestari la care artistii vin pe gratis. Asta ar cerne un pic apele, ar promva talentele tinere, si ne-ar scapa de manelisti.
Plus piste de biciclete.
In plus as elimina toate tablitele de tipul “Acest gard a fost facut prin bunavointa Primariei Sectorului 2″. E jobul lor. Sunt platiti sa se ocupe de asta.
In plus mi-as dori sa existe mai multe forme de consultare personala. Si tocmai d-asta mutarea administratiei la nivel de cartier ar da roade.
Cat priveste viziunea? Mie imi plac americanii, in chestia asta. Frate, intai se trag soselele si apoi se fac casele. La noi, in tot Bucurestiul, vezi supervile aruncate printre hartoape, fara apa curenta si alte facilitati elementare. Unde este viziunea?
Cat priveste comunicarea? Eu cred in sinceritate. Eu urasc mincinosii mai mult decat orice. Si prefer sa pierd orice decat sa vad un mincinos nenorocit in fata ochilor mei. Deci nu pot sa spun decat ca as vrea sa dispara din primarie acea persoana care a dat comunicatul in care i explica cum Ontanu nu a ars o lucratoare cu tigara, ti s-a ars el vrand sa-i arunce tigara din mana. Daca as fi fost primar mi-as fi cerut scuze. Ce fel de credibilitate poate avea cineva care minte ca un porc?
Ce pot sa spun? Poate ar trebui sa salariile din primarie, apropo de control al stakeholderilor, sa aiba o componenta de 50% variabila. Care sa se dea sau nu in functie de opinia cetatenilor intr-o anumita problema.
De la cine as vrea sa aflu pareri despre imbunatatirea administratiei locale?
Andreea (pentru ca stiu ca ea s-a implicat in ONG-uri de profil), Arhi (pentru ca este caustic, deci are ce sa spuna), Radu (pentru ca imi place cum se enerveaza), Cineva (pentru ca are stil) si Sutu (pentru ca am vazut multe posturi legate de asta la el) - atentie, voi trebuie sa dati leapsa la cate 6 (si tot asa - incrementare cu 1 la fiecare itineratie).
September 25th, 2007
Next Posts
Previous Posts
