Monthly Archives: March 2006

Back from Japan

M-am intors duminica noaptea, dupa ce am zburat vreo 16-18 ore (cu tot cu timpurile de asteptare prin aeroporturi).

Cred ca saptezeci la suta din drumul pana la Paris a fost pe deasupra Siberiei. La ducere nu observasem asta pentru ca Airbus-ul nu avea route tracking pe monitorul din fata scaunului. Boeing-ul 747 de la venire avea.
Asadar din cele aproape 12 ore de zbor de la Tokyo la Paris, cel putin sapte-opt au fost pe deasupra Siberiei. Se pare ca este drumul cel mai scurt prin extremul nord. Apropo, am trecut si de deasupra marilor arctice. Foarte misto sa vezi banchiza.

Ce mi se pare foarte interesant este cum Rusia, chiar daca este un stat nedemocractic, castiga credibilitate si avantaje economice datorita marimii ei. Adica, e mult mai simplu sa tratezi cu un gigant care isi controleaza teritoriul bine decat cu 5-6 state islamice de la care poti sa ai mereu suprize (plus rachete).

Am trecut pe deasupra Vorkutei, poarta Gulagului. Mi-as dori sa ajung si eu o data acolo, sa vizitez locul unde s-a desfasurat calvarul a milioane de fiinte umane care au avut nefericirea sa fie altfel sau sa gandeasca altfel. (Cititi Arhipelagul Gulag! Ca sa intelegeti cat de abjecta a putut fi istoria secolului XX-lea. E cutremurator sa intelegi dimensiunea crimelor. Plus ca Holocaustul si Gulagul au redefinit notiunea de absurd. Ca sa-l parafrazam pe Borges – care are o povestire in care un scriitor modern,Pierre Menard, rescrie prima parte din Aventurile lui Don Quijote cu exact aceleasi cuvinte ca Cervantes, inca cu alte sensuri date de istoria scursa – , altfel se interpreteaza de exemplu Procesul lui Kafka acum. Sau Castelul. )

Cuvantul zilei: Jetlag. Si ma gandesc cu teama la ziua care incepe acum si in care am o tona de lucruri de recuperat. Sper sa scap de “restante” pana in jurul pranzului. Si poate atunci o sa mai postez niste lucruri interesante (de exemplu as putea scrie despre hostesses and hosts in Japonia. Sau despre atitudinea lor fata de sexualitate.)

Ganduri razlete

Azi dimineata am facut o plimbare pana in Ginza, aceasta Cale a Victoriei din Tokyo. 🙂

Si am notat ceva observatii pe Palm, pe care le voi transcrie aici:

1. In metrou sunt 2 tipuri de japonezi: cei batrani care citesc carti si cei tineri care se uita la manga-uri si stau cu castile pe urechi. Cei batrani au absolut toti cartile imbracate in hartie. Oameni atenti, care au trait si vremuri mai grele.

2. Toate manechinele sunt albese, cum ziceam noi cand eram mici (adica caucaziene). Si in nouzeci la suta dintre magazinele sic au parul blond.

3. Femeile japoneze sunt mici, asa de mici incat de multe ori ai impresia ca te uiti la pustoaice de 13-15 ani si te simti un pic vinovat.

4. Vezi o gramada de femei japoneze vopsite saten. Sau barbati care pozeaza in europeni. Plus o faza interesanta: cu cat un local/magazin este mai high class cu atat va scrie intr-o limba mai europeana(cum ar veni mai exotica): engleza > italiana > franceza. Nu am vazut sigle in germana, dar poate astea sunt rezervate magazinelor serioase de surubelnite si alte gizmo-uri asemanatoare.

5. Din pacate nu toate magazinele cu multe etaje spun ce se afla inauntru. Intri intr-un magazin cu multe etaje. Primul etaj e de femei. Firesc, zici. Urci la doi, crezand ca o sa gasesti ceva pentru barbati. Gresit, tot articole de femei. Fireste, femeile au multe nevoi. Poate la trei. Gresit, din nou. Poate la patru, din nou gresit. Dupa inca 3-5 etaje de femei, ajungi la ultimul. Acolo este o cafenea unde doamnele stau la taclale dupa ce au cheltuit banii agonisiti cu sudoare de soti (cliseu voit).

6. Varianta II la #5. Ajungi int-un etaj pentru barbati. Dar toate marimile sunt pe structura anatomica japoneza. Mici adica.

7. Magazine de electronice: chiar si in zona selecta este o nebunie multicolora. Nu doar la reclamele exterioare. Ci si in inauntrul magazinelor — vanzatorii vin la tine, striga prin magazine discounturi, totul este acoperit de etichete tipatorare si asa mai daparte. La magazinul Apple, nu erau etichetele astea tipatoare. Stil, tata 🙂 (Singurul repros e ca nu m-au lasat sa fac o poza in interior.)

8. Am fost la Sony Showroom. Nu a fost deosebit de impresionant. Doar un Aibo mi s-a parut foarte tare. In plus am pus mana pe un Sony LibriE (adica un Sony Reader pentru japonezi). Super tare. Foarte misto ecranul. Mare si foarte comod la citit. Din pacate nu aveau versiunea englezeasca a produsului, ca l-as fi luat. Asa mai trebuie sa astept ceva. In yeni parca era 42 mii (asta ar insemna cam vreo 11 milioane in ROL)

9. Japonezii sunt bautori mari de cafea. Cred ca am vazut mai mult de 500 de cafenele in ultimele zile (inclusiv vreo 30 de Starbucksuri). Plus ca vand toate tipurile de cafea la distribuitoare automate pe strada.

10. Japonezii sunt mari fumatori. La ei nu e interzisa reclama la tigari.

11. Daca Tokyo are vreo 22 de milioane si Bucurestiul vreo 2,2 milioane ar trebui in Tokyo sa fie cam de 10 ori mai multe chestii (magazine, restaurante, cafenele and so on). Hai sa zicem de 25 de ori, ca sunt mai avansati. Ce este interesant este ca sunt de 100 de ori mai multe chestii. Cel putin. De exemplu toate zonele centrale (ca aici totul este un centru de fapt) au o groaza de cladiri pe 8-15 nivele pline numai cu restaurante (adica 30-40 de restaurante in cladire – sau cofetarii, cafenele and so on).

O experienta de cumparator

Asadar am fost la o librarie de Tokyo. Avea sapte etaje plus un etaj de cafenea. Si fiecare etaj era cam cat Diverta din Unirea. Adica cat Diverta de pe partea stanga si Diverta de pe partea dreapta.

Sincer sa fiu marimea nu mai m-a impresionat. Aici toate lucrurile sunt mari.

Mi-am luat o cartulie. Cryptonomicon de Neal Stephenson. O citisem in varianta electronica dar am zis sa o am si in varianta scrisa. (Asta apropo de cei care zic ca distributia de versiuni electonice scade vanzarea de editii tiparite. E valabil doar daca cartea este o proastie si chiar nu merita)
Pretul vreo 10-11 dolari (paperback, cam 1000 de pagini). Probabil in Romania ar fi fost comparabila (cam asa sunt si la Polirom, poate un pic mai scumpe la numarul asta de pagini).

Ce m-a impresionat a fost servirea. La casa de pe etajul cu carte staina, o fata mi-a spus in engleza cat costa, iar dupa ce am platit, cand nu mai avea nici un interes sa faca ceva, ar zice romanul, m-a intrebat daca vreau sa mi-o imbrace in hartie. Am zis da, ca sa vad cum arata o hartie de carte japoneza. Apoi m-a intrebat daca nu vreau sa mi-o impacheteze pentru cadou. Am zis iarasi da, ca sa vad ce se mai intampla. Mi-a aratat patru mostre de hartie din care sa aleg. Apoi a impachetat-o. M-a intrebat daca nu vreau un “timbru” (stamp) pe pachet. Am zis da. Mi-a oferit din nou patru variante de “timbre” (un fel de peceti japoneze aurii dragute). Apoi mi-a pus totul intr-o punga de hartie, cu un design foarte frumos. Toate acestea nu m-au costat nimic.

(Am zis sa pun titlul pe romana ca prea scriu multe substantive in engleza)

The shame

The Shame #1
Am luat trei carti la mine. Nu am citit absolut nici un cuvant din ele.

The Shame #2
Nu am citit nimic din literatura japoneza. Decat un pic de Mishima si Ramasitele zilei – Kazuo Ishiguro, dar desi Kazuo Ishiguro are nume japonez, se pune la literatura engleza – imigrant de mic.

The Shame #3
Nu am citit The Shame de Salman Rushdie. Am inceput-o dar am lasat-o asa. Desi tin minte ca incepea foarte misto.

Man on the moon

Ascult REM – Man on the Moon pe ipodul meu nano luat din Akihabara. (4 GB la un pret foarte bun – aprox 7,2 milioane si putea sa fie si mai ieftin cu 5% daca imi luam pasaportul la mine)

Si am avut o mica epifanie a succesului. Sunt la niste tipi (partenerii nostri de afaceri) care in trei ani au reusit sa dupa o companie de la zero la pre-IPO stage (adica fac operatiunile pentru listare chiar acum). Si asta pe piata ultracompetitiva si cu costuri de operare supermari. Pe scurt, vreau sa zic ca prea de multe ori, noi romanii ne agatam de aspectele contingente si pierdem din vedere firul strategic. Sper sa invat ceva aici – din workflowul lor de la birou, vreau sa spun.