Ce mai mi-am luat:
a). Mi-am luat domeniul catastif.ro
Inclusiv eu mai ziceam .ro, asa ca am zis sa rezolv asta. (In paranteza, nu imi plac domeniile .ro pentru ca: 1. Nu poti sa faci modificarile de DNS singur, ca la cele internationale 2. Dureaza cam mult pana modificarile sunt efectuate (uneori ce ceri vineri se face abia luni, de ex) 3. Nu au o situatie juridica foarte clara (I mean, in cosmarurile mele, imi inchipui ca vin unii tetei si “fug” cu toate domeniile .ro ; dreptul de folosinta al domeniilor nu este foarte clar explicat ; au fost cazuri in care s-au facut modificari de proprietar asupra domeniilor .ro fara hotararea definitiva a justitiei - cazul cu citroen.ro al domnului Tariceanu este celebru, nu? ) 4. Nu stiu cat de redundanta este baza de date de la RNC cu ownerii de domenii - prefer sa nu ma gandesc prea mult la acest aspect )
b). Mi-am luat Midnight’s Children - Salman Rushdie in engleza. Editia UK aniversara - 25 de ani de la lansare. Super carte, dupa cum am mai scris.
c). Mi-am luat un kimono galben pentru dormit. Galben aprins. I love it! Am dormit in genul asta de kimono de bumbac cand am fost in Japonia. O senzatie excelenta, pe bune. Dupa aia am regretat ca nu am cumparat unul de acolo. Pana la urma am luat de aici, mai scump. Dar macar e Benetton. Si e galben! (alea din Japonia erau albe cu un pic de albastru)
My fluffy post is not so fluffy after all (l-a stricat povestea lunga cu domeniile :( )
July 21st, 2006
Ca tot am pus un post despre Japonia, uite inca unul. Nu mai tin minte cum, dar duminica trecuta am dat peste un eseu foarte interesant care reprezinta fundamentul neo-nationalismului japonez: The Japan That Can Say No . Un fel de rezumat al ideilor poate fi gasit pe wikipedia
Superinteresant este faptul ca amandoi autorii sunt supercunoscuti: Akio Morita este fondatorul Sony, iar Shintaro Ishihara este primarul Tokyo-ului (in paranteza fie spus, la un moment-dat Ishihara a declarat ca masacrul de la Nanjing nu s-a petrecut cu adevarat, fiind o inventie a chinezilor).
O lectura foarte interesanta, care trebuie citita printre randuri insa - avand clare tuse propagandistice. Si poate un pic datata, dat fiind ca au trecut cam 17 ani de cand a fost scrisa, iar Japonia a trecut printr-o recesiune si o noua expansiune de atunci. Mi s-a parut foarte interesanta partea lui Morita cu stilul de management japonez. In care relatiile sunt foarte stranse intre corporatie si angajati. Si chiar voiam sa scriu o chestie despre o societate mai colectivista dar care sa nu sugrume meritocratia. Personal mi se pare ca sistemele actuale sunt fie prea socialiste (cele din Europa Occidentala), fie excesiv de individualist-meritocratice, ceea ce mareste stressul cotidian.
Anyway, asta a fost intentia initiala. Dupa aia mi-am dat seama ca e mult bullshit si la Morita. Mi-am adus aminte ce imi spuneam partenerii mei din Japonia despre durata medie a zilelor libere (atentie, nu concediu, ci concediu + sarbatori legale in Japonia) care este de 6 zile pe an — dat fiind faptul ca fiecaruia ii este teama sa munceasca mai putin decat ceilalti.
Asa ca pana la urma mi-a ramas doar un ciot de idee: ideologia colectivista a prosperitatii. Impresia mea este ca la nivelul declarativ asta este cea mai importanta ideologie a Japonezilor.
Daca americanii baga bullshitul cu “God loves freedom”, “We fight for freedom”, “dreptul de a-ti realiza visul” chiar daca este sau nu justificat, la japonezi se baga bullshitul cu “paine pentru toti, si ceva mai mult pentru cei merituosi”. Si daca imi amintesc bine, imperiul japonez din timpul razboiului se numea “Sfera de coprosperitate a Asiei de Sud-Est”. Iar motivul cuceririi respectivelor natii era eliberarea de sub colonialismul occidental si crearea unui viitor mai bun impreuna - paine pentru toata lumea, cu alte cuvinte. Spre deosebire de americani, care vor baga intotdeauna placa cu salvarea poporului din ghearele tiraniei.
Oare care o fii ideologia dominanta la chinezi? Exista un eseu similar scris de chinezi (China Can Say No) dar nu am apucat sa-l citesc.
July 21st, 2006