Monthly Archives: August 2006

40 de ani de la revolutie

Modern Times – Bob Dylan

Cultura noastra tinde sa glorifice acele personalitati care apar de nicaieri, dau lovitura si apoi mor tinere si in culmea gloriei: Alexandru Macedon, James Dean, Jimi Hendrix, Rimbaud, Kobain and so on. Sincer sa fiu, mie imi plac si mai mult revolutionarii care traiesc mult. Impresia mea este ca numai trecerea timpului scoate decenta din om. Slefuieste. Creaza stilul personal. Aduce profunzime. Borges, Bach, Matisse, Dylan sunt cateva exemple de creatori care s-au slefuit si s-au reinventat continuu. S-au umanizat (personal/arhetipal), s-au gasit si au descoperit cum sa se imobogateasca prin simplificare.

Imi plac de exemplu din acest punct de vedere doua personaje literare: Siddhartha al lui Hesse si Iisus, ca aparitie trecatoare in Copii de la Miezul Noptii de Rushdie (un Iisus batran cu barba alba, care se ospateaza cu pofta dintr-un pui). Mi se pare fascinanta viata de dupa revolutie. Ce s-a intamplat cu eroul dupa ce a rapus balaurul, schimbat lumea, revolutionat arta. S-a transformat intr-un imparat ticalos sau un baron bombastic, sau a candidat la functia de senator, sau a ramas in armura pana i s-a albit parul, sau s-a restras in pustietate sa joace table cu prietenii.

So, in doua cuvinte: imi place de Dylan pentru ca si-a trait legenda. Pentru ca nu s-a retras in ea. A depasit-o, intr-un fel. Daca ascultati niste concerte de-ale lui o sa vedeti ca “Like a Rolling Stone”, de exemplu, este cantata diferit la fiecare perioada de 5 ani. Omul nu s-a temut sa ia toata mosterirea si sa o modifice dupa cum avea pofta pe moment. Si asta spune ceva. (De exemplu Rolling Stones sunt mult mai traditionalisti in interpretarea melodiilor in concerte).

Sa trecem la albumul nou, acum. Mi l-am comandat dinainte sa apara (29 august) de pe Amazon. Versiunea deluxe, cu DVD bonus. Abia astept sa vina. Mai ales ca mi-am comandat si Dylan Encyclopedia plus alte goodies literare ­čÖé Intre timp nu m-am putut abtine sa nu fac rost de o versiune “neoficiala” si sa o ascult de vreo trei ori.

E un album misto. Persoanal mi-a placut mai bun decat “Love and Theft”. Parca este mai inchegat stilistic. Trei influente majore: buesul si cantarile folk poetico-elegiace ca si pe precedentele doua ablume, plus o doza substantiala de rock-and-roll. Piese foarte bine orchestrate care ii pun in valoarea vocea lui Dylan . Iar Dylan chiar are o voce buna pe albumul asta – spre deosebire de inregistrarile de la inceputul anilor anilor ’90 cand avea un timbru mult prea tanguitor. Aici timbrul este mult mai bogat, mai profund. Da impresia de intelepciune. Un om care le-a vazut pe toate, le-a facut pe toate, a schimbat ce si-a propus si care acum canta pentru placere si pentru memorie.

Dragoste si moarte. Si cum este sa traiesti 65 de ani (peste 40 de ani ca legenda – ca una dintre constiintele recunoscute unanim ale Amercii). Nu sunt cantece revolutionare (doar doua au teme sociale – unul vorbind despre conditia proletarului in US, celalalt despre inundarea New Orleansului). Celelalte sunt cantece despre suflete. Cu versuri bune (recunosc ca nu am avut timp sa le citesc pentru a le savura cu adevarat.) Cu un pic de umor, si un pic de confesiune. Cu locurile comune sau temele predilecte ale lui Dylan (“I look in your eyes, I see nobody other than me/ I see all that I am and all I hope to be” )

Un pic si despre acompaniament. Canta bine. Temperat. Prea temperat. Cred ca au fost prea timorati de prezenta lui Dylan si din cauza asta nu au vrut sa iasa prea mult in evidenta. Ceea ce e rau pe alocuri. Asta se simte mai ales in piesele rock-and-roll. Unde lipseste nebunia. Svungul. The jam-session feeling – asa cum e in cateva concerte Dylan sau inregistrari de studio: Freeport, Budokan, si inca doua al caror nume l-am uitat acum). Din punctul asta de vedere, “Love an Theft” mi s-a parut mai tare.

E un album tare. Nu este un album revolutionar; e un album despre optiunile unui om extraordinar, la patruzeci ani dupa ce a pornit o revolutie. Sper sa ajunga cu promovarea lui si prin Europa, anul viitor.

Thanatos sells?

“Cu un RCA toti suntem datori!” – reclama ASIBAN (print)

Abia acum am vazut-o, dar aparent a fost de la inceputul anului.├é┬á Pe mine ma inspaimanta genul asta de reclame. Chiar mai rau decat cea cu “traiesti 26823 de zile” (cum ar veni, ARM – 23121 zile).

Poate este doar temerea mea (o particularitate de personalitate), sau poate nu sunt in target. Sau poate nu sunt strategy-planner-media-research-creative-insight-senior-adviser pentru a o intelege. Sau poate nu sunt romanul tipic (fatalist-mioritician, adica) si reclama a fost gandita pe sufletul si inima romanesca.

Anyway, cred ca nu este foarte inspirat sa face apel la moarte cand vinzi asigurari auto de raspundere civila pentru acccidente. Daca as fi macabru as mai putea sa modific cateva proverbe similare.
Si apropo de asta, Ionut are un post super hilar despre diferite reclame.

Meritocratie

“Ma strecor in launtrul lui Frau Hitz.

Pe dinauntru, Frau Hitz are o multime de rafturi pe care stau ghemuiti niste politisti mici cu bloc-notesuri si creioane mici.
Ei sunt de meserie ascutitori de creione.
Cine isi consuma mai repede creionul poate sa urce cu un raft mai sus.
Cel mai harnic devine regele ascutitorilor si are voie sa-si arunce deseurile pe capetele celorlalti.”

Aglaja Veteranyi – De ce fierbe copilul in mamaliga

Sper sa reusesc astazi (sau maine) sa scriu un post despre aceasta carte deosebita.

Gentlesmen agreement?

Povestea lui Radu m-a facut sa imi dau seama inca o data de ce nu functioneaza in Romania  foarte bine gentlemen agreement-urile. Mai ales cand ai de a face cu persoane fizice. Pentru ca se bazeaza pe onoare, iar educatia romaneasca formala si informala nu incurajeaza aceasta virtute. Ce reprezinta copierea la examene, furtisagurile din lucrarile de diploma sau de doctorat etc. decat desconsiderari ale onoarei?

Se vorbeste foarte mult de mediul de afaceri in Romania. Dar mediul de afaceri nu inseamna numai legislatie clara, sistem fiscal stabil si lipsa birocratiei si coruptiei. Inseamna in primul rand onoare, dupa mine.

In paranteza fie spus, onoare este foarte buna eficienta din punct de vedere economic: costurile de achizitie a clientilor noi sunt mari in domeniul serviciilor, long-term relationships iti permit sa taxezi un premium, apar lock-in effects .

Si inca un aspect legat de toata povestea asta: nu poti sa fii freelancer si in acelasi timp angajat exact pe acelasi domeniu. Din motive de etica profesionala, din motive de concurenta neloiala, din motive de eficienta la locul de munca. Ba chiar e de asteptat ca multi dintre cei care practica genul asta de gig-uri sa aibe un nivel etic scazut.

Later update: Ma gandeam ca denumirea political-correcta ar fi “gentlepersons agreement”. Adevarul este ca s-ar putea ca femeile sa respecte mai mult tipul asta de intelegeri decat barbatii (self-image, less risks, respectabilitate).

Vandermeer – un gust dobandit

 

Pentru ca mi-a placut nuvela aia a lui Vandermeer despre care am scris intr-un post anterior, am zis sa citesc si Veniss Underground (Ed. Tritonic – traducator acelasi Mircea Pricajean).Volumul este compus un microroman de vreo 190 de pagini (Veniss Undergroud) si sapte povestiri/nuvele plasate in acelasi univers.

Imi dau seama ca in momentul cand spun “acelasi univers” i-am cam pierdut pe cititorii exclusivisti de mainstream, pentru care chestiile astea cu inventarea de universuri fictionale sunt o joaca adolescentina. Totusi, Vandermeer numai adolescentin nu este.

E genul de scriitor care nu ofera instant gratification, pe bune. Se citeste destul de greu – de regula eu citesc cam 50 de pagini pe ora, dar la cartea asta ritmul a fost mai degraba inspre 25. Are multe referinte culturale alambicate si un stil deloc facil (puncte de vedere multiple, distorsionate de subiectivism, naratiuni la persoana a doua, inserturi, atmosfera densa etc) Cel putin romanul asta e genul de carte care se preteaza mai bine la recitit decat la prima lectura. Tocmai d-asta voiam sa spun ca este un aquired taste. Din punctul asta de vedere (de fapt, si din multe altele) seamana un pic cu lucrarile lui Gene Wolfe, un alt autor de literatura fantastica erudita.

Romanul este o variatiune pe tema coborarii in Infern, a lui Orfeu si Euridice. Cu toate grazaviile organice dezumanizante si baroce pe care si le poate inchipui o minte care a trait secolul al XX-lea (Dante era mic copil, nu?) Nuvelele se centreaza pe acelasi teme ca si romanul: dragostea si pierderea ei, relatiile dintre stapani si servitori, relatiile dintre frati, cautarea inefabilului, umanitatea. Totul in acelasi decor suprarealist de sfarsit de lume.

E un volum foarte sincer. Si cand spun asta, o spun ca o mare lauda. Cred ca multi dintre scriitorii formelor escapiste de beletristica aleg aceste forme tocmai pentru a nu se pune pe ei prea mult in scris. Dar pe de alta parte marile opere literare se nasc din sufletul complet dezvelit al scriitorului. Asadar, in contextul asta, sincer inseamna mult mai mult decat bine scris, inteligent sau imaginativ. Simti obsesile scriitorului dupa temele sau imaginile recurente: de exemplu capul separat de trup (apropo de asta in “Martin Lake” – e vorba de o invitatie la decapitare) sau pierderea fiintei dragi.

So, Vandermeer asta nu e tocmai cel mai facil scriitor de citit. Mai degraba se citeste ca William Burroughs decat ca Dan Brown. A trebuit sa ma intorc de cateva ori ca sa inteleg exact cum merge firul povestii, si sunt convins ca mi-au scapat tot felul de subtilitati (poate o sa-l recitesc mai incolo). Merita insa daca vreti sa cititi ceva foarte original, ceva scris intr-o maniera foarte personala.