Archive for August, 2006
Modern Times - Bob Dylan
Cultura noastra tinde sa glorifice acele personalitati care apar de nicaieri, dau lovitura si apoi mor tinere si in culmea gloriei: Alexandru Macedon, James Dean, Jimi Hendrix, Rimbaud, Kobain and so on. Sincer sa fiu, mie imi plac si mai mult revolutionarii care traiesc mult. Impresia mea este ca numai trecerea timpului scoate decenta din om. Slefuieste. Creaza stilul personal. Aduce profunzime. Borges, Bach, Matisse, Dylan sunt cateva exemple de creatori care s-au slefuit si s-au reinventat continuu. S-au umanizat (personal/arhetipal), s-au gasit si au descoperit cum sa se imobogateasca prin simplificare.
Imi plac de exemplu din acest punct de vedere doua personaje literare: Siddhartha al lui Hesse si Iisus, ca aparitie trecatoare in Copii de la Miezul Noptii de Rushdie (un Iisus batran cu barba alba, care se ospateaza cu pofta dintr-un pui). Mi se pare fascinanta viata de dupa revolutie. Ce s-a intamplat cu eroul dupa ce a rapus balaurul, schimbat lumea, revolutionat arta. S-a transformat intr-un imparat ticalos sau un baron bombastic, sau a candidat la functia de senator, sau a ramas in armura pana i s-a albit parul, sau s-a restras in pustietate sa joace table cu prietenii.
So, in doua cuvinte: imi place de Dylan pentru ca si-a trait legenda. Pentru ca nu s-a retras in ea. A depasit-o, intr-un fel. Daca ascultati niste concerte de-ale lui o sa vedeti ca “Like a Rolling Stone”, de exemplu, este cantata diferit la fiecare perioada de 5 ani. Omul nu s-a temut sa ia toata mosterirea si sa o modifice dupa cum avea pofta pe moment. Si asta spune ceva. (De exemplu Rolling Stones sunt mult mai traditionalisti in interpretarea melodiilor in concerte).
Sa trecem la albumul nou, acum. Mi l-am comandat dinainte sa apara (29 august) de pe Amazon. Versiunea deluxe, cu DVD bonus. Abia astept sa vina. Mai ales ca mi-am comandat si Dylan Encyclopedia plus alte goodies literare 
Intre timp nu m-am putut abtine sa nu fac rost de o versiune “neoficiala” si sa o ascult de vreo trei ori.
E un album misto. Persoanal mi-a placut mai bun decat “Love and Theft”. Parca este mai inchegat stilistic. Trei influente majore: buesul si cantarile folk poetico-elegiace ca si pe precedentele doua ablume, plus o doza substantiala de rock-and-roll. Piese foarte bine orchestrate care ii pun in valoarea vocea lui Dylan . Iar Dylan chiar are o voce buna pe albumul asta - spre deosebire de inregistrarile de la inceputul anilor anilor ‘90 cand avea un timbru mult prea tanguitor. Aici timbrul este mult mai bogat, mai profund. Da impresia de intelepciune. Un om care le-a vazut pe toate, le-a facut pe toate, a schimbat ce si-a propus si care acum canta pentru placere si pentru memorie.
Dragoste si moarte. Si cum este sa traiesti 65 de ani (peste 40 de ani ca legenda - ca una dintre constiintele recunoscute unanim ale Amercii). Nu sunt cantece revolutionare (doar doua au teme sociale - unul vorbind despre conditia proletarului in US, celalalt despre inundarea New Orleansului). Celelalte sunt cantece despre suflete. Cu versuri bune (recunosc ca nu am avut timp sa le citesc pentru a le savura cu adevarat.) Cu un pic de umor, si un pic de confesiune. Cu locurile comune sau temele predilecte ale lui Dylan (”I look in your eyes, I see nobody other than me/ I see all that I am and all I hope to be” )
Un pic si despre acompaniament. Canta bine. Temperat. Prea temperat. Cred ca au fost prea timorati de prezenta lui Dylan si din cauza asta nu au vrut sa iasa prea mult in evidenta. Ceea ce e rau pe alocuri. Asta se simte mai ales in piesele rock-and-roll. Unde lipseste nebunia. Svungul. The jam-session feeling - asa cum e in cateva concerte Dylan sau inregistrari de studio: Freeport, Budokan, si inca doua al caror nume l-am uitat acum). Din punctul asta de vedere, “Love an Theft” mi s-a parut mai tare.
E un album tare. Nu este un album revolutionar; e un album despre optiunile unui om extraordinar, la patruzeci ani dupa ce a pornit o revolutie. Sper sa ajunga cu promovarea lui si prin Europa, anul viitor.
August 31st, 2006
“Cu un RCA toti suntem datori!” - reclama ASIBAN (print)
Abia acum am vazut-o, dar aparent a fost de la inceputul anului. Pe mine ma inspaimanta genul asta de reclame. Chiar mai rau decat cea cu “traiesti 26823 de zile” (cum ar veni, ARM - 23121 zile).
Poate este doar temerea mea (o particularitate de personalitate), sau poate nu sunt in target. Sau poate nu sunt strategy-planner-media-research-creative-insight-senior-adviser pentru a o intelege. Sau poate nu sunt romanul tipic (fatalist-mioritician, adica) si reclama a fost gandita pe sufletul si inima romanesca.
Anyway, cred ca nu este foarte inspirat sa face apel la moarte cand vinzi asigurari auto de raspundere civila pentru acccidente. Daca as fi macabru as mai putea sa modific cateva proverbe similare.
Si apropo de asta, Ionut are un post super hilar despre diferite reclame.
August 30th, 2006
“Ma strecor in launtrul lui Frau Hitz.
Pe dinauntru, Frau Hitz are o multime de rafturi pe care stau ghemuiti niste politisti mici cu bloc-notesuri si creioane mici.
Ei sunt de meserie ascutitori de creione.
Cine isi consuma mai repede creionul poate sa urce cu un raft mai sus.
Cel mai harnic devine regele ascutitorilor si are voie sa-si arunce deseurile pe capetele celorlalti.”
Aglaja Veteranyi - De ce fierbe copilul in mamaliga
Sper sa reusesc astazi (sau maine) sa scriu un post despre aceasta carte deosebita.
August 29th, 2006
Povestea lui Radu m-a facut sa imi dau seama inca o data de ce nu functioneaza in Romania foarte bine gentlemen agreement-urile. Mai ales cand ai de a face cu persoane fizice. Pentru ca se bazeaza pe onoare, iar educatia romaneasca formala si informala nu incurajeaza aceasta virtute. Ce reprezinta copierea la examene, furtisagurile din lucrarile de diploma sau de doctorat etc. decat desconsiderari ale onoarei?
Se vorbeste foarte mult de mediul de afaceri in Romania. Dar mediul de afaceri nu inseamna numai legislatie clara, sistem fiscal stabil si lipsa birocratiei si coruptiei. Inseamna in primul rand onoare, dupa mine.
In paranteza fie spus, onoare este foarte buna eficienta din punct de vedere economic: costurile de achizitie a clientilor noi sunt mari in domeniul serviciilor, long-term relationships iti permit sa taxezi un premium, apar lock-in effects .
Si inca un aspect legat de toata povestea asta: nu poti sa fii freelancer si in acelasi timp angajat exact pe acelasi domeniu. Din motive de etica profesionala, din motive de concurenta neloiala, din motive de eficienta la locul de munca. Ba chiar e de asteptat ca multi dintre cei care practica genul asta de gig-uri sa aibe un nivel etic scazut.
Later update: Ma gandeam ca denumirea political-correcta ar fi “gentlepersons agreement”. Adevarul este ca s-ar putea ca femeile sa respecte mai mult tipul asta de intelegeri decat barbatii (self-image, less risks, respectabilitate).
August 28th, 2006
Pentru ca mi-a placut nuvela aia a lui Vandermeer despre care am scris intr-un post anterior, am zis sa citesc si Veniss Underground (Ed. Tritonic - traducator acelasi Mircea Pricajean).Volumul este compus un microroman de vreo 190 de pagini (Veniss Undergroud) si sapte povestiri/nuvele plasate in acelasi univers.
Imi dau seama ca in momentul cand spun “acelasi univers” i-am cam pierdut pe cititorii exclusivisti de mainstream, pentru care chestiile astea cu inventarea de universuri fictionale sunt o joaca adolescentina. Totusi, Vandermeer numai adolescentin nu este.
E genul de scriitor care nu ofera instant gratification, pe bune. Se citeste destul de greu - de regula eu citesc cam 50 de pagini pe ora, dar la cartea asta ritmul a fost mai degraba inspre 25. Are multe referinte culturale alambicate si un stil deloc facil (puncte de vedere multiple, distorsionate de subiectivism, naratiuni la persoana a doua, inserturi, atmosfera densa etc) Cel putin romanul asta e genul de carte care se preteaza mai bine la recitit decat la prima lectura. Tocmai d-asta voiam sa spun ca este un aquired taste. Din punctul asta de vedere (de fapt, si din multe altele) seamana un pic cu lucrarile lui Gene Wolfe, un alt autor de literatura fantastica erudita.
Romanul este o variatiune pe tema coborarii in Infern, a lui Orfeu si Euridice. Cu toate grazaviile organice dezumanizante si baroce pe care si le poate inchipui o minte care a trait secolul al XX-lea (Dante era mic copil, nu?) Nuvelele se centreaza pe acelasi teme ca si romanul: dragostea si pierderea ei, relatiile dintre stapani si servitori, relatiile dintre frati, cautarea inefabilului, umanitatea. Totul in acelasi decor suprarealist de sfarsit de lume.
E un volum foarte sincer. Si cand spun asta, o spun ca o mare lauda. Cred ca multi dintre scriitorii formelor escapiste de beletristica aleg aceste forme tocmai pentru a nu se pune pe ei prea mult in scris. Dar pe de alta parte marile opere literare se nasc din sufletul complet dezvelit al scriitorului. Asadar, in contextul asta, sincer inseamna mult mai mult decat bine scris, inteligent sau imaginativ. Simti obsesile scriitorului dupa temele sau imaginile recurente: de exemplu capul separat de trup (apropo de asta in “Martin Lake” - e vorba de o invitatie la decapitare) sau pierderea fiintei dragi.
So, Vandermeer asta nu e tocmai cel mai facil scriitor de citit. Mai degraba se citeste ca William Burroughs decat ca Dan Brown. A trebuit sa ma intorc de cateva ori ca sa inteleg exact cum merge firul povestii, si sunt convins ca mi-au scapat tot felul de subtilitati (poate o sa-l recitesc mai incolo). Merita insa daca vreti sa cititi ceva foarte original, ceva scris intr-o maniera foarte personala.
August 27th, 2006
…cu Sarmalele Reci, din Utopia, a fost super tare. Baietii sunt mai fresh decat oricand. Chiar merita sa mergeti sa-i ascultati cand vedeti ca mai dau un concert.
Dupa concert, Florin, cel care a facut textele acelea spumoase de pe toate albumele Sarmalelor Reci, ne-a povestit despre Violeta, prima bossa-nova romanesca, si despre tot felul de alte chestii interesante.
Acum, nu vreau sa fiu patetic, dar asa cum exista Phoenix pentru anii saptezeci, trebuie sa existe si Sarmalele Reci pentru anii nouazeci. Sa cante inca treizeci-patruzeci de ani. Si ne aduca aminte de vremurile acelea. Brandless, mai terne, cu imaginea lui Iliescu pe toate gardurile/posturile, cu mai multa speranta in schimbare, cu cartile mai ponosite, cu vise mai indraznete. Si sa continue sa critice inteligent, dar acid.
Un singur (minuscul) repros pentru concert - au uitat de “N-ai nimic pe sub tricou” 
Later update: Am gasit pe situl formatiei o melodie geniala: Adrian Basescu (versuri si download mp3) Extraordinare versuri, Florin.
August 26th, 2006
La vreo patru ani, daca ma intreba cineva ce as fi vrut sa ma fac, spuneam fara sa stau pe ganduri: gunoier. Aveam un taburet cilindric pe care il roteam dintr-o parte in alta a apartamentului, inclinat, ca pe un tomberon.
La vreo sapte-opt ani am avut satori-ul gunoierului: Mi-am dat seama ca e bine ca nu toti oamenii sunt destepti pentru ca altfel am muri ingropati in gunoi. Deja gunoier nu mai figura pe lista mea de posibile cariere, aparent.
August 25th, 2006
…. a fost Frantz Liszt, aparent:
- un fel de maratonist sexual al epocii (Robbie Williams e mic copil)
- showman de mare talent
- ongoing tours prin Europa vreo zece ani
- a inventat evenimentul solo - recitalul de pian (adica el, pianist supervirtuoz, isi scria compozitii pe care doar el le putea canta - un fel de Garry Moore / Steve Vay / Malmsteen al timpului)
- prezenta de scenica super (fuma in timp ce canta, apoi arunca tigara si gagicile din public - steampunk groupies, ca sa zic asa - se bateau pe ea)
- iesire scenica deosebita (la ultima nota din ultima piesa cadea epuizat-lesinat in bratele celui care dadea paginile - acesta il cara afara speriat, apoi anunta publicul ca Liszt a lesinat pentru ca dat totul in concert, dar e pe cale sa isi revina. In timpul acesta rockstarul savura o tigara si un coniac, numara in gand, dupa care revenea in aclamatiile fanelor si mai baga un bis)
- Totentanz e versiunea de secol al XIX-lea pentru gothic rock
- motivatiile: ca orice rocker care se respecta - bani, sex, faima
August 25th, 2006
N-am putut sa ma abtin din cauza buzz-ului de pe Internet, asa ca azi m-am uitat la “Snakes on a plane“. Previzibil, cliseatic, dar misto. Americanii astia sunt maestrii formelor repetitive. D-abia astept sa-l vad la cinema. E genul de film care trebuie sa-l savurezi pe ecran mare, cu oameni care scot diferite onomatopee in functie de situatie.
Si ca tot suntem in epoca marketingului colaborativ si a empowermentului consumatorului, uite o chestie misto de pe wikipedia:
In a move which goes against usual movie merchandise practices, New Line Cinema partnered with CafePress.com to permit fans of Snakes on a Plane to become official licensees of Snakes on a Plane merchandise. This opened the door for millions to design and sell not only t-shirts, but other gift items such as mugs.
August 24th, 2006
Asadar a doua nuvela din antologia “Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri“.
Intai un mic disclaimer: Ioana, buna mea colega Ioana, a pus pe frigiderul de la firma un magnet cu textul “Cine uraste pisicile a fost sobolan intr-o viata anterioara” (ea e mandra proprietara de felina). Daca rationamentul este corect, inseamna ca eu am fost intr-o alta viata maimuta de Amazon. Nu-mi plac jaguarii (cu celealte pisici mai mari sau mai mici nu am nimic). Mi se par falsi. Mi se par neinteresanti. Mi se par aroganti. Si din cauza asta nu empatizez deloc cu ei.
Am citit trei povesti excelente cu jaguari: Jaguar Hunter - Lucius Shepard, Batranul care citea romanele de dragoste - Sepulveda si acum Yaguara - Nicola Griffith. Intr-un fel toate trei spun aceasi poveste; despre oameni si jungla si jaguari. Si despre viata si moarte, normal. Ma intreb insa daca nu am pierdut ceva din poveste neavand empatia asta cu jaguarii. Nu voi fi sigur niciodata sigur.
Nicola Griffith prezinta pentru mine cam aceasi problema. Femeie, lesbiana, foarte activa si activista. Iar alteritatea merge si mai departe, la maniera de gandire. Imi pare ca are o scriitura si, implicit o gandire, foarte cristalina. Foarte simpla in aparenta, insa cu un nivel subteran incarcat de emotie (foarte bine temperata insa). O scriitura onesta pana la cruzime, intr-un fel.
Ma uitam la pozele de pe situl ei si ma gandeam cata determinare se citeste pe fata ei. De fapt sunt cateva amanunte biografice care tradeaza acest lucru: sufera de scleroza in placi dar continua sa scrie; a luptat cu tot sistemul de imigrari pentru a locui in America, a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, a schimbat precedentul si a castigat. Genul asta de determinare izvorata din suferinta proprie (dar poate si discriminari de gen) transpar foarte clar.
O poveste despre patru femei: o jurnalista, o specialista in arheologie, o sefa de trib amazonian, o femela jaguar. Despre what make us tick. Despre cum functioneaza legaturile de prietenie si de familie. Despre diferite sacrificii. E o poveste simpla, dar pana la urma cele mai frumoasa opere sunt simple. Conteaza emotia starnita, nu?
Mi-a adus aminte de Moby Dick, intr-un fel. Si nu stiu cat de mare este ecartul de alteritate dintre mine si autoare. Si nu stiu daca interpretarea mea este prea partiala. Dar stiu ca e o nuvela buna: pentru te forteaza sa nu proiectezi, iti zice “hei tu esti tu si eu sunt eu - si fiecare om e o entitate inchisa”. Nu exista comunicare totala, exista insa experiente impartasite, traite. Si curaj si sacrificii. Sau poate asa mi se pare mie. Asta este; eu nu o sa fiu jaguar niciodata.
August 23rd, 2006
Apropo de postul meu anterior, uite o situatie in care cineva a muncit cu placere, demostrand conjectura lui Poincaré (desi nu prea pricep eu cum vine, pare tare:)
Russian refuses math’s highest honor
Pentru cine vrea a easy buck, mai sunt inca sase probleme de cate un milion. Plusez si eu cu o lada de bere :) Sau echivalentul in inghetate, to be politically correct.
August 23rd, 2006
M-am gandit sa scriu trei posturi despre cele trei libertati care sunt cele mai importante pentru mine. Fireste, cand intri in lucruri d-astea mai serioase, e posibil sa cazi in ridicol, dar asta este.
So, la pozitia trei in topul meu se afla libertatea de a munci (ce iti place). “May your hands be always busy” - cum zice Dylan/Springsteen in Forever Young. Sa faci ceva care sa iti placa, sa nu ai sentimentul ca arzi gazul de pomana si ca e ceva la care chiar te pricepi este super important pentru mine. Daca stau sa ma gandesc, una dintre cele mai importante momente de bucurie ale mele a fost pe la vreo douazeci de ani cand mi-am dat seama ca nu o sa duc niciodata lipsa se munca - sau reformuland, ca ma cam pricep la ceea ce vreau sa fac (e valabil si contrariul, din pacate: sunt complet afon/varza daca sunt pus sa fac ceva ce nu ma atrage).
Acum, libertatea asta de a munci ce iti place presupune destul de multe preconditii. Ai crede ca, fiind vorba de munca, e destul de simplu de rezolvat (Nu este tocmai ca libertatea de a naviga pe un yaht de lux). In mintea mea libertatea asta de a munci ce iti place este pana la urma sensul, motivatia, cheia de bolta a progresului tehnologic si moral al umanitatii. Adica se porneste de la o societate a necesitatilor primare in care aproape nimeni nu munceste ceva placut (ba chiar ai nevoie si de represiune dura - sclavii si regimul aplicat lor) si se va ajunge, sper eu, la o societate in care se va munci in primul rand de placere (Noi in Romania mai avem mult pana acolo).
To put it shortly, libertarea de a munci ce iti place are nevoie de:
1. Un sistem educational foarte bun si omogen distribuit in teritoriu (pentru a-i face pe copii sa isi descopere vocatia)
2. O societate in care egalitatea femeilor cu barbatii sa nu fie doar pe hartie (sa fim seriosi, roboteala casnica numai placuta nu este)
3. Un anumit tip de solidaritate sociala care sa le ofere copiilor celor din partea saraca a societatii acces la aceleasi vise profesionale ca si copiilor bogati. Un sistem care perpetueza privilegii de pseudo-casta intemeiate pe puterea banilor este malefic.
4. Promovarea celor merituosi - altminteri vei avea negrisori pe plantatie exploatati de catre persoane incompetente profesional. Asta este valabil cu atat mai mult in sectorul de stat, unde nepotismul si coruptia sunt evidente.
5. Un anumit pragmatism promovat la nivelul intregii societatii (Acum ai cam 10-20 de mii de persoane care termina facultati de comunicare in fiecare an. Din astia doar o mie doua or sa faca ceea ce isi doresc, restul vor fi secretare sau agenti de vanzari - o munca care nu le va placea. Ar trebui ca sistemul sa anticipeze genul asta de situatie si sa incerce sa directioneze bunaoara inspre sectorul IT, unde este o penurie mare de forta de munca calificata. Fireste asta presupune gandire logica, matematica - si aici lucrurile sunt mai usor cuantificabile.) Risk management: Mai multe sanse sunt sa obtii realizari ca specialist in domeniu X de nisa, decat ca fotbalist.
6. Sistem juridic eficient. Daca e mai facil sa furi decat sa muncesti, atunci oameni nu vor gasi mare placere in a munci. Cel putin marea majoritate, de fapt.
Ca sa muncesti insa ce iti place trebuie sa te chinui ceva, evident. Nu poti sa zici, ca in copilarie, eu vreau sa fiu aviator si lucrurile se rezolva. Nu poti sa ai acelasi tip de job-sinecura ca in multe posturi de la stat. Pe de alta parte cred ca asta e cheia demnitatii. Asa cred eu, fireste. Unii ar spune ca demnitatea si respectul se cumpara cu bani.
So, intr-o propozitie: Nu poti sa fii bun in ceea ce faci daca nu iti place. Iar daca iti place, mai ai si suficienta energie dupa 8-10 ore de munca ca sa faci ai alte lucruri placute. Daca nu, se intampla ca in Familia Bundy…
PS Mi-am adus aminte acum de deschiderea la cursul lui Heidegger despre Aristotel. Ca date biografice spunea doar atat: Aristotel s-a nascut in anul X, a murit in anul Y, intre timp a lucrat. Atata tot. Fara multe povesti despre el si Alexandru cel Mare, despre Platon si despre ce s-ar mai putea spune. Omul intra direct in cartile lui Aristotel.
Later Update: La naiba, m-am uitat din nou la preconditiile alea sase pe care le enumeram si mi-am dat seama ca nici una nu exista in Romania, la momentul de fata. Oare chiar suntem condamnati ca societate la lene si munca in scarba, la mediocritate?
Later-later Update: Prin libertate eu nu inteleg aici tocmai drepturi ale omului garantate de societate. Mai mult: acele idei pentru care merita sa te lupti. Si care fac ca un individ (dar si o societate) sa infloreasca. Virtuti majore, cum ziceau grecii.
August 22nd, 2006
Uite ca si cei de la BitDefender s-au gandit sa angajeze un blogger pentru activitati de marketing online. Se pare ca define tot mai mainstream.
August 21st, 2006
Adica noexcuses.wordpress.com - blogul pe care si l-a facut Ionut (Buzoianu). Incidental, il stiu de 15 ani; si tot incidental ne-am vazut aproape zi de zi cam 27-28% din viata (4 ani de liceu, aproape 4.5 de munca). Sa calculez si in hectolitri de bere?
Dar nu d-asta il recomand aici, ci pentru ca are vana. Tinteste direct. Ucide curat. Fara menueturi. Si mai scrie si pe blogul TreeWorks daca va place stilul lui.
August 21st, 2006
Am uitat sa pomenesc pana acum despre situl nou al Suplimentului de Cultura - saptamanalul scos la Iasi de cei de la Polirom. E chiar misto, tinand cont ca are tot continutul scris. Iar o parte dintre realizatori au bloguri proprii:
Jurnal intim de Florin Lazarescu
Maddish de Madalina Cocea
Plictiseli de Victor Jalba
corpuri romanesti de Razvan Tupa
August 21st, 2006
Pana acum nu mai citisem nimic de Jeff Vandermeer. Auzisem de el, insa nu mi-a picat nimic pe mana. Plus ca sunt atatea carti cu autori cunoscuti inca este foarte greu sa incerci ceva complet nou. Asa cum ziceam si intr-un post precedent (de fapt in doua, daca il pun si pe cel cu Dilemantica) , mi se pare o strategie buna bagarea unor autori mai putin cunoscuti la noi in antologii/reviste cu nuvele de 30-90 de pagini. Asa poti sa testezi noul fara sa iti manance prea mult timp.
Ei bine, am citit nuvela asta a lui Vandermeer de vreo 90 de pagini, si imediat dupa asta am inceput sa caut pe Amazon. O sa imi cumpar zilele viitoare doua volume de el (cu alte povestiri din acelasi oras Ambergris)
Fenomenala. Filonul1: Un pictor mediocru pana la acea data primeste o scrisoare anonima prin care este invitat la o executie particulara. Merge. Iese transfigurat. Filonul2: Un narator exterior descrie tablourile acestui pictor (ulterior celebru), intr-o lucrare de exegeza critica. Fara sa cunoasca detaliile biografice pe care noi le stiim. Interpretand diferit datorita informatiilor incomplete. Niste descrieri geniale ale tablourilor.
O scriitura textualista, luxurianta, baroca. Cu referiri mai mult sau mai putin explicite la Kafka, la Freud, la Borges, la Bosh si la Dali. Si la H.R. Giger - elevul lui Dali, daca ma gandesc la toate imaginile organic-macabre. Si la Piranesi. Si parca la Rimbaud. Si la mitologie egipteana, la istoria bizantina (partidele verzilor si rosilor create pe criterii de entertainment si razboiul civil dintre ele) si la Jung si psihologiile abisale. La arhetipuri. E acolo o bogatie de referinte culturale rar intalnita. Si de trimiteri ludice la alte bucati din acest ciclu de povestiri Ambergris (de fapt autorul zice ca este un roman mozaic, nu o colectie de povestiri).
O nuvela care se citeste la mai multe nivele. Cu mare-mare placere, nu cu dictionarul in mana. (Asta si pentru ca traducerea lui Mircea Pricajean este foarte buna).
Fireste, contactul cu universul angoasant, dar natural, cu miniaturile vizuale, cu stilul foarte cursiv, cu micile meditatii inteligente legate de conditia artistului, de arta, societate si politica, de relatiile intre tati si fii naturali sau spirituali, cu o forma de umor subtil, nu poate fi obtinut decat citind respectiva lucrare. Eu unul o trec la descoperirile literare relevante.
August 21st, 2006
Mi-am adus aminte de Led Zeppelin - Since I’ve Been Loving You si chiar daca versurile nu prea ma inspira la ora asta, muzica in sine e exact pe sufletul meu. Clip de youtube.
August 20th, 2006
Jeff Vandermeer - Transformarea lui Martin Lake
Daca nu ma insel prima utopie populara (as opposed to utopiile filosofice de tipul Republica, Civitas Dei, etc) e un cantec irlandez despre un sat de pe partea cealalta a unui lac, unde oamenii au ce manca tot timpul anului, toate femeile sunt frumoase si dragastoase si nimeni nu trebuie sa munceasca. E o chestie de prin Evul Mediu, dar nefiind un specialist (si fiind si lenes la ora asta, pentru ca nu despre asta vreau sa scriu) nu pot da numele.
Apoi s-a practicat utopia de tip natiune/stat. Gulliver calatoreste si descopera state complet diferite de tipicul european. Obiectul fascinatiei era statul. Spiritul Legilor al lui Montesquieu e un alt exemplu.
Iar mai apoi pe la inceputul secolului douazeci, statul s-a transformat in planeta, logic. Planeta SF (ca la Asimov and co.) si planeta mitica (ca la Tolkien and co.)
Acum parca lucrurile se schimba iar: toposul tinde sa devina orasul. Megalopolisul de preferinta. Si chestia asta e valabila si in zona mainstream: ce sunt Seinfeld sau Sex and the City decat niste fresce new yorkeze.
Si in zona asta fantastica lupii tineri si revolutionari incep sa se razboiasca cu conservatorii agrarieni - fii lui Tolkien. Diagrama metroului inlocuieste harta tinuturilor. Orasul vs. country-side cu castel pe el. Tehno-rave vs. folk. Servicii si post-industrial vs. agrar/manufacturier. Valori individuale vs. valori de specie . (Apropo de asta, mi-a placut tare declaratia lui China Mieville care explica ca la Tolkien - patriarhul conservator prin excelenta - persoanjele sunt determinate de rasa in care se nasc. Un elf va fi intotdeauna frumos si bun pana la sacrificiu suprem, iar un orc va fi incapabil sa isi schimbe natura lui ticaloasa care este scrisa in codul genetic). So: bun/rau absolut vs. relativism moral.
Apropo de Mieville, individul este un socialist militant recunoscut. A scris si o lista cu cartile SF&F pe care un socialist ar trebui sa le citeasca. Si tot el e cel mai cunoscut autor care a utilizat megalopolisul fantastic ca fundal pentru lucrarile sale.
Inca o chestie despre orase si termin. Cred ca orasul devine noul decor in tot mai multe productii culturale (mai mult sau mai putin de consum) pentru ca:
1. orasele tind sa concentreze din ce in ce mai multa putere economica si politica (se zice ca guvernatorul de Tokyo este cel mai puternic om din Japonia - mai tare ca prim-ministru, in Arizona peste 80% din populatie se afla in zona Phoenix si procentul o sa creasca la peste 90% in urmatorii 10 ani)
2. astia urbanii incep sa faca regulile (sau macar sa taie o bucata zdravana din pizza consumeristica) - deja exista procente mari de tot in marile orase de oameni care petrec mai mult timp in oras decat acasa, care nu au genul de consum familial traditional, care au alt cos zilnic, care practica alt entertainment si utilizeaza alte canale de informare decat familia patriarhala)
3. avangarda e urbana prin definitie (urbana, artistica, tehnologica)
Din pacate bag seama ca iar am luat-o razna in papusoi si am uitat sa scriu despre nuvela lui Vandermeer, luandu-ma cu introducerea la orasul Ambergris pe fundalul caruia se desfasoara povestea. Asa ca o sa scriu un post separat (zero introducere).
August 20th, 2006
In weekendul asta am avut chef sa citesc prin zona asta de fantezie contemporana. Nu ca ar fi mai facila decat zona literaturii clasice, de fapt acum zona de top a ei se confunda cu proza serioasa suprarealist-postmodernista. Asa ca m-am apucat de “Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri” scoase de editura Tritonic.
Mi se pare okay abordarea lor de marketing, in conditiile in care va deveni o chestie continua. Ma refer la publicarea unor antologii cu povestiri/nuvele ale unor autori pe care urmeaza sa ii scoata in volume separate - romane sau colectii de povestiri. E o idee buna pentru reducerea reticientei cititorilor la autori necunoscuti prin: 1. prezentarea unor proze scurte pentru stimularea vanzarii romanelor ; 2. legarea numelui antologiilor de un cunoscator - volumul se numeste “Horia Nicola Ursu prezinta Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri”.
Fireste la inceput o parte semnificativa din cititori se vor intreba cine este si Horia Nicola Ursu (un editor si cunoscator foarte bun al literaturii din zona asta de speculative fiction, contemporary fantasy etc), dar apoi, la aparitiile urmatoare ale acestor colectii de povestiri, increderea in selectia lui va creste.
Repet, asta presupune o anumita constanta/repetitivitate pentru crearea unui brand personal. Brand inseamna demostrarea aceleiasi promisiuni pe o bucata substantiala de timp. Si, apropo de branduri personale in lumea editorilor, mi se pare mai buna abordarea decat in cazul colectiei “Raftul Denisei” - abordarea “X-nume-intreg prezinta” parca nu se baga asa de mult in in sufletul omului. Oricum, in ambele cazuri, e bine ca editurile incearca sa scoata in fata cunoscatorii, sa isi intareasca in felul asta autoritatea in fata publicului. Desi e evident ca sunt riscuri.
Inital, am vrut sa scriu despre cele patru nuvele din cartulie in acelasi post, dar mi-am dat seama acum ca s-ar transforma fie intr-un post mult prea lung (si cred ca cei mai multi oameni nu citest posturi lungi - eu, recunosc, nu o fac in 75% din cazuri) sau ar trebui sa telegrafiez in 3 cuvinte. Ceea ce nu e bine pentru ca autorii astia sunt chiar densi, si ludicitatea lor literara duce cu gandul la multe asociatii de idei, paralele si asa mai departe.
Asa ca o sa scriu cate un post pentru fiecare, in masura in care voi gasi timp. (BTW, ce expresie ciudata - “a gasi timp”; cautam timpul ca pe ceva pierdut printre lucrurile aruncate alandala, sau il cautam cum se cauta o chestie rara prin cine stie ce magazine specializate, sau il gasim, fara sa il cautam, asa ca pe ceva complet intamplator - seripendity ?)
August 20th, 2006
125 de ani de la nastere, astazi - George Enescu
August 19th, 2006
Lucrurile incep sa se miste in zona asta de comunicare online. Fireste, suntem inca la nivelul de secta prin catacombe Mai e pana blogomania sa detroneze televiziunea ca religie de stat.
1. Cei de la Editura Tritonic (mai precis Michael Haulica care este coordonatorul colectiei Fiction) au decis sa introduca in mixul lor de comunicare, pe langa revistele si emisiunile literare, si blogurile care au continut literar. Asa ca ieri dupa-amiaza, impreuna cu Jen - Mostly Harmless si Iulian - Poiana lui Mayuma , am stat la o sueta relaxata cu Michael Haulica si Bogdan Hrib - directorul editurii. Dan si Lucia n-au putut sa ajunga, insa nu-i bai ca vor mai fi si altele. Asadar am discutat despre profesionalismul scriitorilor, despre ce inseamna sa promovezi un scriitor, despre colectia Fiction si urmatoarele aparitii editoriale, despre relatia cu distribuitorii si despre alte o sumedenie de lucruri.
Felicitari pentru initiativa. Sunt convins ca este prima initiativa de acest gen a unei edituri romanesti. Si sper ca si celelalte edituri sa priceapa cam la ce or fi bune si blogurile astea. Michael zicea ca in ultima vreme aude mai des “Am cumparat cartea X ca am citit despre pe blogul cutare” decat “Am cumparat cartea X pentru ca am citit in revista cutate”.
Iar daca e asa, are o logica. Si prin faza asta colectia Fiction are o atitudine foarte curajoasa - la fel ca si prin promovarea unor scriitori netestati pentru cititorii romani (care sunt mai degraba obisnuiti cu dihotomia Isaac Asimov / Saul Bellow, decat cu mixturi fantaste, suprarealiste, ambigue ca taxonomie, precum promoveaza ei. Pe de alta parte, trebuie sa credem ca valoarea se impune prin ea insasi, chiar si in conditii neideale.
So, to make it short, voi scrie mai des despre cartile din colectia Fiction pentru ca oamenii fac treaba super buna acolo. Si pentru ca o sa creasca si ritmul aparitiilor. Si pentru ca azi dimineata am descoperit un autor demential - Jeff Vandermeer
2. A doua chestie misto a fost intalnirea pentru tricoul de blogger. Jos palaria pentru efortul depus de Cristi Manafu si de Dorin Boerescu si Luiza de la Speed Promotion. Chiar arata super misto si peste vremuri or sa se vanda la preturi fabuloase la licitatie, trag eu nadejdea.
Iarasi oameni super-tari (mi-a facut placere sa ii cunosc pe Dorin si pe Richard - Jobsessive ), iarasi discutii inteligente, haioase si intelectuale, iarasi bere. Si l-am cunoscut in persoana pe Florin Dumitrescu - tipul care a compus versurile meseriase de la Sarmalele Reci (Mama ce tari erau acum vreo 10-12 ani cand eram eu la liceu. Ce versuri!!! BTW, au concert saptamana viitoare in Utopia, vineri 25 august). Si inca un pont, ca ma simt generos azi. Bloggerul care isi face primul un bar si organizeaza diverse intalniri and stuff are un bussines garantat. Acum se merge La Motoare pentru ca e mult spatiu si e mai usor de reperat, dar cine vine cu o oferta mai buna a luat piata. Ceva cam ca Cheers, cum zicea si Tudor.
Sa vedem ce ne va aduce toamna
August 19th, 2006
Am dat peste blogul asta despre capace de canal al lui Lucian Boariu. Super tare!
Asa ca voi contribui si eu cu un capac de Tokyo care mi s-a parut genial. BTW, atunci mi-am dat seama ca, de fapt, japonezi cand deseneaza manga nu deseneaza adultii ca pe copii, pur si simplu asa se vad ei.
August 19th, 2006
Cine stabileste ce iti lipseste? Asta e problema.
August 18th, 2006
Am descoperit (de fapt am strigat “Evrika” pe trecerea de pietoni) care este sensul vietii. De fapt nu sensul profund, ci mai degraba instructiunile de folosire ale acestui produs de indelungata folosinta (white good?) care este viata.
Viata e exact ca un Tetris.
Trebuie sa vezi care cuburi se potrivesc cu care, care sunt problemele pe trebuie sa le scoti primele, si sa nu te plictisesti prea tare de imperecheatul figurilor ca atunci s-a dus dracu’ totul.
Later Update: Ca de obicei, uitasem partea cea mai importanta a epifaniei: Never-ever nu trebuie sa apesi pe butonul ala care arunca figurile in turbo-speed. Decat daca stii ce faci. Dar si atunci o sa fie aiurea.
August 17th, 2006
Cand eram mic, vreo cinci ani cred, descoperisem, sau mai bine spus auzisem pe la Teleenciclopedia sau poate pe maidan, ca Universul e infinit. (In paranteza fie spus, daca as vrea sa fiu melancolic, l-as parafraza pe Marquez, spunand ca la cinci ani am descoperit ca murim si ca Universul e infinit si continua dupa noi, de atunci nu s-a mai intamplat nimic.)
Deci am aflat eu asta si trasesem concluzia ca daca e infinit inseamna ca trebuie sa existe toate lucrurile pe care ni le putem imagina. (Fireste, nu luam in calcul lucrurile contradictorii sau cele absurde, domnul K. cu triunghiul cu patru laturi era mult in viitor, sau de fapt nici nu exista. La fel si domnul K cu procesele, coloniile si castelele lui.) Si asadar stateam noaptea in pat si inventam lumi diferite, populate de animale diferite, cu oameni diferiti, case diferite si totul colorat diferit.
Legat tot de diversitatea asta permutationala, in adolescenta mi-a placut SF-ul. Inca imi aduc aminte de fascinatia pe care mi-o producea o povestire a lui Arthur C. Clarke numita “Cele noua milliarde de nume ale lui Dumnezeu”. Era vorba de o secta budista care credea ca dupa scriererea tuturor numelor lui Dumnezeu dupa o formula permutationala Universul va lua sfarsit. Si angajeaza doi ingineri englezi pentru a le computa. Fascinatia pentru un act semicreator-semiautomat care distruge lumea.
Si tot la fel de bine imi aduc aminte de Biblioteca Babel a lui Borges. Acolo Universul este o biblioteca monstruoasa care cuprinde toate cartile de pana la un numar de vreo trei sute de pagini, cu literele permutate. Iar locuitorii bibliotecii orbecaie printre aceste carti fara sens si incearca sa gaseasca Cartea si Sensul.
Si tot legat de permutari, imi place Bach cu “Clavecinul lui bine-temperat”, care a scris cate o fuga pentru fiecare din cele 24 de chei majore si minore. De fapt genul asta de fantezii rationale baroce ma fac sa cred m-am nascut poate cateva secole prea tarziu. La fel Baltasar Gracian si Eco, Rushdie, Pynchon - cu stilurile lor convolute si colectiile lor de lucruri bizare. Si Cartarescu pentru acelasi motiv al bazarului si al bestiarului. Si ucroniile, dar despre asta am scris deja. Si inceputul din “Cuvintele si Lucrurile” lui Foucault, cu o clasificare a animalelor intr-un tratat antic chinezesc.
La Borges nu mi place citatul ala cu dragostea si oglinzile sunt abjecte pentru ca multiplica fiintele. Multiplicarea imperfecta e buna. Clonare ideologica e rea.
La fel, mi-a placut doctrina mantuirii gnostice care zice ca la finalul timpurilor, dupa recreerea lui Dumnezeu, toti oamenii o sa fie inviati. Dar toti, toti. Daca nu as fi agnostic as fi gnostic (corespunde mai mult cu asteptarile/motivarile mele profunde).
Imi place diversitatea umana, dorinta de alegere, posibilitatea de a fi diferit. Si nu numai posibilitatea ca drept al omului, ci posibilitatea efectiva. Acordata social. Nesanctionata de cenzura informala. Nu ignorarea celor diferiti si catalogarea lor ca ciudati. D-asta ma bucur cand vad cate un specimen uman mai ciudat pe strada. Imi aduc aminte si acum cand l-am vazut pe unul imbracat ca Doc Holliday in Tombstone. Sau un punker cu creasta de irochez de vreo 40 de centimetri. D-asta am si un blogroll asa extins.
PS. Cu toata diversofilia mea exista un amestec pe care nu l-am putut suferi niciodata: ghiveciul. Am si acum visuri urate cu ghiveciul ala care se servea la gradinita.
August 16th, 2006
Previous Posts
