Monthly Archives: February 2007

Dezaxatilor!

 

Libertatea de constiinta este apanajul intelectualului dezaxat.

In trecut totalitarismul te tortura fara sa fie tolerant, azi vrea sa te piarda in multime fortand omul la toleranta.

Daca spiritul ignar ma va crede adeptul teocratiei, atunci scuzele sunt acceptate, caci ignarul e imun la adevar. Nu sunt nici pe departe adeptul teocratiei, dar nici nu ma inchin cu doua maini la “valorile democratiei”.

Secta Flower-Power Children nu a rezistat decat o vara, iar marxismul numai cateva decenii.

Noua utopie a multiculturalismului si a libertatii de constinta aplicata impotriva spiritului religios va sucomba mai devreme sau mai tarziu spre dezamagirea acelui tip de om care crede ca el si numai el preceda firescul si normalitatea.

La un moment dat este citat un blog in care se aduc cateva “argumente” in defavoarea Legii Cultelor care pe mine m-au uimit pana la inlemnire. Se spune acolo ca un cult se poate manifesta liber in virtutea libertatii individuale si de constiinta. Adica orice grupare psiho-maladiva ce se intemeiaza pe capacitatea insului singuratic, si nu pe sustinerea unei colectivitati care sa garanteze legitimitatea cultului, trebuie sa fie recunoscuta de catre stat drept cult. In acest sens ar trebui sa meditam putin asupra cauzelor psiho-maladive (narcomanii, homosexualitatea, alcoolicii, maniaco-depresivii, psihopatii, schizofrenicii, etc.) ale unor secte de sorginte New Age-ista din SUA ce actioneaza dupa sloganul “sa gandim global si sa actionam local” si apoi sa vedem daca vrem cu adevarat ca legitimitatea unui cult sa rezide in individul singuratic.

Cateva extrase dintr-un post foarte extins (si documentat) al lui Ilie Giuliano despre Legea Cultelor.

Pentru ca Ilie spunea ca viitorul trebuie sa fie prelungirea trecutului (asa cum neamul este comunitatea celor vii si celor morti, nu?)  m-am gandit sa decorez cu o poza de la trecerea in nefiinta a doi viteji cazuti in lupta impotriva comunismului ateu.

PS. De ce am pus link la postul lui Ilie? It made my day! Am  ras de n-am  mai putut. Desi e trist, daca stau sa ma gandesc. Inteligenta pusa in slujba aberatiilor fundamentaliste. Din pacate asa a fost intotdeauna. Si cel mai tragic este ca multi au cazut in capcana asta din inocenta si sincera credinta. Din dragoste de absolut, nu de bani.

In plus, ceva imi spune ca eu si Ilie suntem din acelasi karass (A group of people who, unbeknownst to them, are collectively doing God’s will in carrying out a specific, common, task. A karass is driven forward in time and space by tension within the karass. ), cum zice Bokononismul lui Vonnegut (alt dezaxat fara principii).

De ce (n-)as fi profesor

Am vazut pe la pranz ca Andreea mi-a dat o leapsa mai ciudata: ce calitati cred ca m-ar recomanda pe mine ca pedagog?

La momentul acela as fi vrut sa spun ca intr-o lume mai asezata mi-ar fi placut sa fiu profesor. Ca am ce trebuie pentru asta. Si intr-adevar cred ca pot sa inflacarez cand sunt inflacarat si pot sa fiu relativ clar daca e cazul.

Acum insa, dupa cateva ore, imi dau seama  nu as fi un profesor bun. As fi probabil prea inconstant. Pentru ca nu imi place sa repet acelasi lucru in aceasi forma. Af probabil un profesor rau. Pentru ca nu suport nici prostia, nici mediocritatea. Si oricat de buni la suflet am fi, lumea e compunsa in proportie destul de mare din oameni prosti sau mediocri. Sau lenesi sau dezinteresati.

Stiu, unii vor spune ca sunt asa din cauza profesorilor. Si ca un profesor bun razbate prin zgura societatii crude la sufletele pure ale copiilor. Ca in Dangerous Minds :)) Eu nu cred asta. Cred ca munca profesorilor (cel putin pana la nivelul liceului) nu are nimic sclipitor. Inseamna sa te lupti cu o clasa care in proportie de 80% nu este interesata de ceea ce predai tu si sa incerci sa razbati la restul de 20%. Merita? Poate da, poate nu. Eu sunt sceptic.

Intr-o lume mai asezata mi-ar fi placut sa fiu cercetator, scriitor, vorbitor, dar nu profesor. Nu mi se pare suficient de interesant.

Voua?

Jobs @ TreeWorks (recrutare web 2.0 – adica social networking style)

Pana la urma, fac ce fac si tot la munca ajung.

 Asadar, angajam programatori la TreeWorks. De doua feluri:

Felul 1: Care sa se priceapa la programarea web. Juniori sau seniori. Anunt aici sau aici. Pentru acestia oferim refferal fee. Celui care le-a indrumat pasii catre noi. Intre 150 si 250 E, dupa doua luni de la angajare (ca sa ne convingem cu totii de compatibilitate). Puteti face orice ca sa ii marcati pe cei care i-ati trimis: scrieti aici “o sa vina Gigel P.”, bagati email, va tatuati URL-ul blogului pe fruntea lor, ii instruiti sa spune ca au fost refferuiti (oricum o sa intrebam si noi).

Felul 2: Care sa nu se priceapa la programarea web. Trainees, adica. Cred ca sunt o serie de oameni care termina facultati tehnice, au o structura mentala de ingineri si ar vrea sa fie programatori daca cineva i-ar invata. Fireste nu putem sa luam chiar pe cineva care nu a vazut in viata lui un calculator. Dar daca au scris vreodata 3 linii in Pascal sau Basic, sunt destepti si au dorinta de a invata, atunci lasati-i sa vina la noi. :) Avem un plan foarte bun de a-i transforma in programatori. Ma gandesc sa sunt destui oameni care ar vrea sa faca asta, decat sa fie profesori de fizica bunaoara (nu ca ar fi ceva rau in a fi profesor de fizica). Aici dam refferal fee in beri.   Traineeshii astia vor fi full time si se vor transforma in cateva luni (3-4-5-6, dupa facultati) in juniori. Traineeshii vor fi platiti, normal.

Situl nostru e www.tree.ro . Blogul este blog.tree.ro. Adresa de email e office@tree.ro

Pe scurt despre Thermopylae

Ca tot ziceam eu ca mor dupa filmele eroice (I’m a boy) si dupa temele sonore (gen Razboiul Stelelor si altele similare), dupa catarsisul prin violenta mai mult sau mai putin simbolica (probabil ca as fi adevar la vreo miscare de dreapta intr-o vreme mai putin rationala, sau poate, poate chiar sunt o persona asa echilibrata cum pretind)… Dar hai ca altfel schimb titlul in “Pe lung despre…”

So: eu sunt un idealist al cuvintelor. Stiu insa pe cineva care e mult mai idealist decat mine. Cand e vorba de fapte serioase, nu doar vorbe. Si faza e ca de multe ori ii si iese. Remus. Ceva imi spune de ca o sa-l ingropam cu plete, pe la 80 de ani.

Remus incearca acum sa candideze ca independent la alegerile pentru Parlamentul European.

Are idei polarizante (fie iti plac, fie le urasti din tot sufletul). Nu are suficienta audienta insa. Daca aveti insa chef intrati pe blogul lui si puneti-i intrebari. De ce e el mai breaz ca altii.

Eu i-am pus cateva foarte radicale (am avantajul ca il stiu bine asa ca pot sa ii pun intrebari mai rele decat dusmanii lui – ce tare, cred ca e prima data cand scriu cuvantul “dusmani” pe blog, sper sa nu pun si manele in curand). Deci i-am pus unele intrebari rele si mi-a promis ca imi raspunde in curand. (O sa fac o serie de posturi politice in care o sa le scriu reprezentantiilor tuturor partidelor o serie de intrebari)

Mai nou si mai nou Remus vrea sa scape lumea de becalizare:

Domnule Becali, sunteţi un pericol pentru România şi pentru că vă comportaţi ca un potenţial tiran care nu-şi poate pune în aplicare pornirile doar datorită contextului istoric. Pentru că nu vă puteţi stăpâni, pentru că daţi de înţeles că, dacă vi s-ar permite, i-aţi anihila fizic pe cei care vă enervează. O democraţie, dacă este vie, trebuie să dezvolte anticorpi eficienţi faţă de extremişti şi populişti precum, din păcate, sunteţi.
Domnule Gigi Becali, sunteţi prima persoană pe care o invit alături de mine pentru a milita împotriva acestui fenomen de becalizare care are deja grave consecinţe asupra României. Sunt convins că, dacă vă veţi ralia acestui demers, veţi vedea că nu vom fi chiar puţini, iar compania va fi una aleasă…

Dedicatie

Ieri mi-am cumparat de la un anticariat o carte mare si mov. Mi-a atras atentia prin culoare. Moooov. Se numeste “O soapta care cheama vantul” – antologie de lirica negro-africana.

Dar nu d-asta am luat-o, desi era o vreme cand citeam multa poezie. Pacat ca dispar aceste bune obiceiuri. Uite acum ma simt atat de harsait si obosit si lipsit de chef incat imi lipseste orice chef de a lirica. Daca o sa citesc ceva azi voi citi ceva banal sau poate ceva cu actiune, dar in nici un caz ceva sensibil.

Am cumparat cartea pentru dedicatie: “Sa ne vedem mai des, Crina. Dragos” Atat de simplu, atat de trivial, atat de lipsit de personalitate. Si in acelasi timp atat de plin de sensuri. Imi aduce aminte de povestirea aia de Hemingway: “Vand pantofi de bebelus, nepurtati.” O carte ambigua din 1977 vanduta la anticariat de Crina, care poate nu l-a mai vazut niciodata pe Dragos. Si ce e mai interesant, e ca e pur si simplu noua. Nedeschisa, probabil. Sa ne vedem mai des… Asa merg lucrurile, vorba lui Vonnegut.