Ieri mi-am cumparat de la un anticariat o carte mare si mov. Mi-a atras atentia prin culoare. Moooov. Se numeste “O soapta care cheama vantul” – antologie de lirica negro-africana.

Dar nu d-asta am luat-o, desi era o vreme cand citeam multa poezie. Pacat ca dispar aceste bune obiceiuri. Uite acum ma simt atat de harsait si obosit si lipsit de chef incat imi lipseste orice chef de a lirica. Daca o sa citesc ceva azi voi citi ceva banal sau poate ceva cu actiune, dar in nici un caz ceva sensibil.

Am cumparat cartea pentru dedicatie: “Sa ne vedem mai des, Crina. Dragos” Atat de simplu, atat de trivial, atat de lipsit de personalitate. Si in acelasi timp atat de plin de sensuri. Imi aduce aminte de povestirea aia de Hemingway: “Vand pantofi de bebelus, nepurtati.” O carte ambigua din 1977 vanduta la anticariat de Crina, care poate nu l-a mai vazut niciodata pe Dragos. Si ce e mai interesant, e ca e pur si simplu noua. Nedeschisa, probabil. Sa ne vedem mai des… Asa merg lucrurile, vorba lui Vonnegut.