1. Venind spre casa am simtit un miros placut si foarte familiar la o persoana care mergea in fata mea. Foarte familiar, aducandu-mi aminte de ceva nedeslusit. Intai am crezut ca e un parfum pe care as fi vrut sa-l cumpar, insa apoi mi-am adus aminte! Neutro Roberts! Primul meu deodorant pe care l-am valorizat ca adolescent. Pe care mi-l cumparam din banii mei. Mirosea atat de bine.
Pe vremea aceea mi se parea atat de select fata de Axe-ul de golani sau Denimul comun. Si mi-am dat seama ca toata tendinta mea catre parfumuri citrice-aqua-florale cu un pic de spicyness de acolo vine. De fapt eu caut in parfumurile mai scumpe deodorantul NeutroRoberts. 
Ar trebui sa imi iau unul, insa ma tem ca nu-l voi mai gasi atat de misto ca in tinerete. Asa merg lucrurile, vorba lui Vonnegut. Substituim lucruri mai ieftine si mai autentice cu lucruri mai scumpe, dar care nu mai ne aduc aceleasi satisfactii.
2. Carlos Slim Helu este oficial cel mai bogat om din lume. Unii spun ca este un ticalos care a facut banii din preturile foarte ridicate pe care le practica la telefonia telefonica intr-o tara saraca cum este Mexicul. So much for the new economy.
3. We all want to forget something, so we tell stories. It’s easier that way. - Rashomon
July 3rd, 2007
Acum sunt la sediul cel nou (ne mutam zilele astea). Am venit sa testez netul dar am uitat de cablu dintre mediaconvertor si laptop. Nu e de mirare, asa sunt eu, uituc. De fapt, de ce sa dau vina pe mine, cablurile sunt problema majora a lumii, pe bune. ar trebui sa fie abolite.
Asadar stau si citesc din Wittgenstein, Insemnari postume. Am gasit cateva citate profunde, desi nu ma dau in vant dupa aforisme:
Daca ai iubirea unui om, nu o poti plati cu nici o jerfta; dar orice jertfa este prea mare pentru a ti-o cumpara.
Ceea ce este greu este de a intelege adanc dificultatea
Salutul pe care ar tebui sa si-l adreseze unul altuia filozofii ar fi: “Nu te grabi!”
si mai ales
Nu putem construi nori si de aceea viitorul visat nu va fi niciodata aievea.
Cam atat din Witgensttein.
Acum ca tot vorbeam de umanitate, o sa notez aici, mai ales pentru ca uit - e foarte misto, aproape miraculous, cum noi ne aducem aminte de lucruri,nu este anormal ca uitam, este fabulos ca din cand in cand se aprind scantei si ne aducem aminte - asadar sa notez despre “Algernon”.
Algernon e filmul, “Flori pentru Algernon” e cartea. Si filmul e prima mea experienta catarctica. La care am plans ca un om matur. Am plans pentru nefericirea unui personaj, nu pentru mine, sau pentru a impresiona parintii. Si am plans pentru suferinta sufleteasca de aici, nu pentru durerea fizica sau pentru moarte.
L-am vazut imediat dupa revolutie. Singur, in pat, la televizorul mic, alb-negru, din dormitorul meu. Sport se numea televizorul, cu cutie de lemn maroniu inchis.
Cred a fost prima data cand am inteles cum e sa fii altcineva. Cum e sa ai visele altcuiva, sa vrei sa fii intelligent, sa vrei sa impresionezi si sa fii bataia de joc. “Flori pentru Algernon” si “Gimpl Netotul”, astea sunt cartile mele cu oameni mici si suferintele lor.
Prima data cand am plans estetic.
Ieri “Flori pentru Algernon” a venit din nou la mine (citisem nuvela pe vremuri, dar niciodata versiunea extinsa). Si, pentru ca lucrurile se repeata intotdeuna, este o regula estetica pe care compozitorii si scriitorii o stiu prea mine, cartea, de fapt ceva scris acolo in ea, mi-a mai spus o data, cu si mai mare forta, ca in lumea asta chiar exista suflete umane, desi sunt atatea momente in care tinzi sa crezi contrariul, ca toate drumurile noastre prin campiile nesfarsite au un scop, aici, in lumea asta. Si ca merita sa plangi, si ca merita sa zambesti.
Later update: Filmul se numea Charlie, nu Algernon
July 3rd, 2007
Citesc chestia asta si ma crucesc. De fapt nu ma crucesc, ci doar ma apuca dracii :))
Uniunea Barourilor din România lucrează la un proiect legislativ şi chiar experimentează sistemul care ar putea intra în vigoare din această toamnă.
În România, asistenţa juridică gratuită se acordă prin avocaţi din oficiu, doar în procesele penale. Statul îi acordă inculpatului care nu are bani pentru avocat, un apărător din oficiu.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi în procesele civile, cele comerciale sau administrative. Avocaţii din Uniunea Barourilor experimentează deja noul sistem la câteva instanţe din ţară.
Chiar dacă vor fi apărători din oficiu la toate procesele, Uniunea Barourilor din România informează că sunt foarte mulţi absolvenţi de drept. Tocmai de aceea, Uniunea intenţionează să încheie contracte cu un număr redus de facultăţi de profil, astfel încât doar studenţii acestor instituţii să fie agreaţi de barouri.
În prezent, în România există peste 30 de facultăţi de drept şi în fiecare an sunt aproximativ zece mii de absolvenţi. Puţini dintre ei, însă ajung să profeseze.
Cu alte cuvinte, hai sa le dam de munca si celor jzdemi de absolventi de drept care nu pot sa faca altceva, prin generarea unei false nevoie. Sa poata oricine sa se apere pe banii de la buget - deci impozitele noastre. Eventual sa nici nu trebuiasca facuta vreo proba a situatiei financiare. Sau chiar sa poti fi reclamant cu avocat din oficiu. Da-l naibii de stat minimalist, de liberalism sau alte parascovenii d-astea.
Propun, de asemeni ca fiecarei persoane sa i se atribuie si propriul specialist in comunicare (ca si acolo e excedent) si propriul economist (la alegere marketing sau management in functie de nevoile omului). Iar prin tombola la nivelul cartierului sau satului, sa se atribuie in folosinta pe perioada de un specialist in latina clasica, un posibil chirurg (din cei ramasi pe afara la rezidentiat) un topograf si un colonel de armata (din cei trimisi in rezerva o data cu reducerea efectivelor).
July 3rd, 2007