Cred ca Lucius Shepard este cel mai subevaluat autor american in viata. Asta si pentru atitudinea lui intransigenta (leftist, daca a crede in drepturile celor din afara granitelor inseamna leftist?) fata de politica americana, mai ales in America Centrala (celebrele republici bananiere).
Anyway, nu despre politica este vorba (desi poate ar fi cazul sa citim mai mult despre United Fruits and related companies) ci despre faptul ca omul esta scrie extraordinar. Am citit in 2011 cel putin 6-7 nuvele care pot sta oricand langa Moarte la Venetia, O zi din viata lui Ivan Denisovici sau Sonata Kreutzer. Cred ca favorita mea este Stars Seen Through Stones (nuvela care in plus are si un final care ne atinge si ne face sa zambim, pe noi romanii). Astazi. Ca maine as spune Two Trains Running, iar poimaine as alege un roman precum A Handbook of American Prayer (extraordinar finalul onirico-psihedelic, cum numai un om obisnuit cu substantele l-ar fi putut scrie - are ceva din textura lui PK Dick in The Faith of our Fathers, genul acela de fluiditate, metisaj al perspectivei)
Shepard si Mishima sunt pentru mine cei doi scriitori ai lui 2011. Mai citisem din ei, insa abia anul trecut pot spune ca mi-au intrat in creier. Si mi-au intrat foarte bine.
In cazul lui Shepard pentru ca tirajele cartilor lui sunt minuscule (sute/maxim o mie de exemplare, pentru cartile recente) m-am transformat in vanator si colectionar. Cred ca am cel putin vreo 10 volume de povestiri/romane in editii numerotate, semnate si nu mai stiu cum. Si stiu ca la un moment dat o sa dau lovitura cu ele pentru ca Shepard merita mult mai mult. Peste 15-20 de ani va fi cel putin la fel de respectat ca Philip K Dick, sunt convins. (Ai apropo de PKD, si in cazul lui Shepard francezii ii sunt mare fani)
Si zilele trecute a venit si perla coroanei. Culegerea din viitor (apare in aprilie la Subterannean Press si deja am precomandat-o) despre the “big fucking dragon”. Nu povestesc acum ce si cum, dar pentru cei care n-au citit nimic de Lucius Shepard sa nu isi inchipuie ca e vorba de vreun fantasy cu spade si dragoni si vrajitori. De fapt nici nu conteaza despre ce e, ci cum este scris.
N-am apucat sa citesc The Skull – nuvela noua din volum (roman scurt mai degraba), insa celelalte (deja publicate) sunt superbe. Favorita mea, Scalehunter’s Beautiful Daughter, cred ca a aparut si in romana, la Nemira, daca nu ma insel, intr-un volum de povestiri.
Anyway, termin in stilul dambovitean: nu vreau nimic, nu e o recenzie, vreau doar sa ma laud ca am o carte pe care nu o mai are nimeni (cel putin in .ro) 
)
