Monthly Archives: April 2012

Hyperion limited :)

Mi-am completat colectia azi cu o carte extraordinara care arata extraordinar. Sold out

Happy Reading Day! :)

Azi este International Pixel-Stained Technopeasant Day –  adica o chestie d-asta stangista, Creative-Commons-Copyleft-Free-Your-Mind-and-Your-Books care trebuie sa existe pentru a face lumea un pic mai buna. Cred ca chestiile astea izvorate din generozitate pot sa duca incet-incet la o utopie in care banul si proprietatea sa conteze mai putin.

Si tot astazi este in Catalonia Ziua Rozei/Trandafirului – o zi in care inca de acum 500 de ani iubitii si prietenii isi fac cadou carti. Un fel de Valentine’s Day al sufletelor. 🙂

Si mai este si Sfantul Gheorghe (La multi ani, tata!) si Ziua Internationala a Cartii si Copyright-ului (si ziua mortii/nasterii unor scriitori esentiali)

Asadar e momentul sa citim un pic si sa daruim o carte 🙂

de dimineata

Ma uit la la “Tears in the rain” si aproape ca mi se face pielea gaina, si stiu ca e o fraza adevarata si apoi stiu ca nu, pentru ca ma gandesc la mogaldeata mea, a noastra, care doarme linistita in patutul ei, care se va trezi cu un zambet de placere totala ca exista, zambet cum doar bebelusii au, si stiu ca e ceva dincolo de egoul nostru, ca nu ne pierdeam chiar ca lacrimile in ploaie, sau de fapt e irelevant ca ne pierdem, ca ramanem in memoriile celor dragi, si asta e cel mai important, clipele alea care ne vin in minte tot timpul, care inseamna mult si pe care trebuie sa le cream in altii, si am impresia ca toata asta e vorbarie si iar ma gandesc la mogaldeata si ma apuca o pofta de viata si multumesc 🙂

Ucronie


Asa ar fi aratat 25 decembrie 1989, daca nu ar fi existat  un 22 decembrie.

De atunci s-a nascut si a crescut o generatie. Care deja a terminat facultatea si isi cauta rostul in viata. Care nu a prins programul TV de 3 ore de proslaveala, insa are pe telecomanda 5 televiziuni de stiri care incearca sa prezinte in fiecare zi o noua apocalipsa, plus alte 5 posturi care incearca sa descopere vedete in fiecare pitzipoanca. Generatie care nu a prins penuria de carti insa citeste poate mai putin (din motive obiective, de multe ori). Ai caror exponenti au avut/au alte intrebari la varsta la care noi inca credeam in Mos Craciun, insa sunt pana la urma la fel de naivi.

Cumva fiecare epoca isi are provocarile ei. Asa e normal. Fricile si temerile de acum douazeci si doi de ani nu pot fi aceleasi cu cele de azi. Distopiile concentrationare de atunci au devenit astazi distopii de catifea consumeriste a la Huxley. Lipsa de mijloace a devenit lipsa de scop, lipsa de sanse si de bani au ramas.

Citeam ieri dintr-un roman de Kabawata (O mie de cocori) si ma gandeam ca nu-l inteleg pentru ca pur si simplu gandirea occidentala vede intr-un fel dragostea (ca un fel de proba, ca o munca a lui Hercule, ca o tensiune intre etic si pulsional, intre ceea ce esti de regula, din trecut, si ceea ce descoperi ca vrei sa fii, in viitor, intre diverse soiuri de valori – credinta, ratiune, tarie morala – si dorinta de a fi, fara declinari externe)  in vreme ce fictiunile orientale sedimentate in secole despre iubire sunt total diferite. (De fapt, diferentele sunt mai degraba la nivelul culturii scrise, probabil, decat in mintea oamenilor comuni.) Nu imi dau seama exact care sunt astea insa incep sa intuiesc – e vorba de mai putina tensiune d-asta tragediana, mai multa lasare in voie.

Anyway, paranteza asta cu Kabawata are si ea un sens: pur si simplu voiam sa spun ca in lumea asta simt ca exista o prapastie intre generatiile penuriei (cele crescute in comunism) si cele ale abundentei (cele care au inceput sa vada lumea cu ochii proprii prin 2000). Ca prima are un anumit tip de patetism de factura traditional-vest-europeana, cumva incrancenata (Nasterea tragediei, vorba unui mustacios, and shit) in vreme ce generatia asta noua e mult mai chilex (ca sa citez dintr-un exponent al ei). It’s more about the present.  Sau poate de doar o prejudecata, naiba stie.

Daca ma uit in mine as spune ca pustii de acum nu vor putea reedita o miscare Flower Power sau un mai 68 niciodata. Pentru ca sunt cam ca motanii: individual pot zgaria rau, dar niciodata nu vei convinge 100 de motani sa faca o haita. Dar poate ca gresesc, poate ca doar au fost anesteziasti de abundenta, doar temporar. Poate ca aceasta criza care ii afecteaza cel mai mult va genera o noua revolutie. Personal, mi-as dori. E nevoie in fiecare generatie de cate o revolutie, zic eu, fara a fi deloc maoist.

I’m your father

Ma uitam la poza de mai jos (luata de aici) si ma gandeam ca ar fi cool un loc/blog in care sa fie puse doar reprezentari ale respectivei propozitii.

PS Si intre timp mi-am adus aminte cum ii povesteam Dariei ca trebuie sa vina cu mine (Darth Vader) si cu imparatul Palpatine (adica Anca) si sa cucerim impreuna universul. Deocamdata nu a cedat presiunii exercitate de forta intunecata, insa cred ca e o problema de timp – pana cand va invata avantajele si deliciile oferite de dark-force chocolate. 🙂