Despre Ellison Wonderland (povestirea) voiam sa scriu mai jos. Pana a intervenit o chestie foarte marunta care m-a facut sa ma intrerup )

Si despre asta e vorba in respectiva povestire. Despre sentimentul ala ca daca n-ar fi fost maruntisul ala, intreruperea aia, chestia aia neinsemnata si improbabila care totusi s-a intamplat, acum ar fi fost mult mai bine, ai fi realizat chestii mult mai tari. Ca doar un podet te-a despartit de triumf.

“A inch off. A word mispronounced. A shade too quick. A beat to tiresome because of not knowing when to stop. A hair to slow. A fumble, a glitch, a misapprehension. And all of them, such tiny pin-pricks, guaranteed to keep us in line. Keep us on the track. Keep us busy because we don’t have control, or confidence, or a sense that we know what’s going on”

Fireste e doar un mecanism de auto-aparare, insa chiar cred ca exista aproape intotdeauna aproape la toti.

Ei bine, e geniala povestirea asta despre conspiratia metafizica a micilor devieri/abateri/scapari. Un fel de Loterie a Babilonului (Borges) pe dos. Daca acolo era vorba de organizare a hazardului, aici e vorba de o dezorganizare voita a chestiilor cotidiene.

Cititi-o In prima instanta voiam sa fotografiez povestirea si sa o pun aici, dar apoi mi-am dat seama ca, dincolo de considerentele etice, domnul Ellison e stiut ca a dat in judecata organizatii serioase (AOL, James Cameron, etc) pentru incalcarea drepturilor de autor.

Si apropo de Harlan Ellison si atitudinea sa de smart-ass, exista un celebru articol din Esquire (poate printre cele mai importante din secolul trecut numit Frank Sinatra Has a Cold.  Il puteti citi aici. La un moment-dat apare o scena in care starul Sinatra se ia la harta cu ilustrul-nimeni-pe-atunci Ellison. Alte surse spun, din ce tin eu minte, ca scena s-ar fi terminat si cu o cafteala, nu doar cu schimburi de cuvinte.

Si daca mai aveti timp cititi si The 3 Most Important Things in Life. E unul dintre cele mai spumoase eseuri/povestiri autobiografice scrise vreodata.

Iar finalul, in care scenaristul Ellison e dat afara de la Disney in prima zi, imediat dupa-pran, pentru ca propune un film porno cu personajele Disney (la masa, in gluma) e spumos:

At Disney, nobody fucks with The Mouse.

Cred ca Lucius Shepard este cel mai subevaluat autor american in viata. Asta si pentru atitudinea lui intransigenta (leftist, daca a crede in drepturile celor din afara granitelor inseamna leftist?) fata de politica americana, mai ales in America Centrala (celebrele republici bananiere).

Anyway, nu despre politica este vorba (desi poate ar fi cazul sa citim mai mult despre United Fruits and related companies) ci despre faptul ca omul esta scrie extraordinar. Am citit in 2011 cel putin 6-7 nuvele care pot sta oricand langa Moarte la Venetia, O zi din viata lui Ivan Denisovici sau Sonata Kreutzer. Cred ca favorita mea este Stars Seen Through Stones (nuvela care in plus are si un final care ne atinge si ne face sa zambim, pe noi romanii). Astazi. Ca maine as spune Two Trains Running, iar poimaine as alege un roman precum A Handbook of American Prayer (extraordinar finalul onirico-psihedelic, cum numai un om obisnuit cu substantele l-ar fi putut scrie  - are ceva din textura lui PK Dick in The Faith of our Fathers, genul acela de fluiditate, metisaj al perspectivei)

Shepard si Mishima sunt pentru mine cei doi scriitori ai lui 2011. Mai citisem din ei, insa abia anul trecut pot spune ca mi-au intrat in creier. Si mi-au intrat foarte bine.

In cazul lui Shepard pentru ca tirajele cartilor lui sunt minuscule (sute/maxim o mie de exemplare, pentru cartile recente) m-am transformat in vanator si colectionar. Cred ca am cel putin vreo 10 volume de povestiri/romane in editii numerotate, semnate si nu mai stiu cum. Si stiu ca la un moment dat o sa dau lovitura cu ele pentru ca Shepard merita mult mai mult. Peste 15-20 de ani va fi cel putin la fel de respectat ca Philip K Dick, sunt convins. (Ai apropo de PKD, si in cazul lui Shepard francezii ii sunt mare fani)

Si zilele trecute a venit si perla coroanei. Culegerea din viitor (apare in aprilie la Subterannean Press si deja am precomandat-o) despre the “big fucking dragon”. Nu povestesc acum ce si cum, dar pentru cei care n-au citit nimic de Lucius Shepard sa nu isi inchipuie ca e vorba de vreun fantasy cu spade si dragoni si vrajitori. De fapt nici nu conteaza despre ce e, ci cum este scris.

N-am apucat sa citesc The Skull –  nuvela  noua din volum (roman scurt mai degraba), insa celelalte (deja publicate) sunt superbe. Favorita mea, Scalehunter’s Beautiful Daughter, cred ca a aparut si in romana, la Nemira, daca nu ma insel, intr-un volum de povestiri.

Anyway, termin in stilul dambovitean: nu vreau nimic, nu e o recenzie, vreau doar sa ma laud ca am o carte pe care nu o mai are nimeni (cel putin in .ro) )