Category Archives: carti

un martian prea extim

The Martian – Andy Weir

18007564Are Tournier o cartulie de ganduri numita Jurnal extim. Adica inversul unui jurnal intim – de ganduri – un fel de jurnal de intamplari, de lucruri exterioare care iti trec prin fata ochilor. Si tot Tournier are o repovestire a lui Robinson Crusoe, axata in primul rand pe gandurile, nu faptele naufagiatului, si apoi pe relatia lui cu Vineri. Cu alte cuvinte, de data asta un jurnal intim al lui Robinson.

Dar sa revenim la martianul nostru, sau mai degraba a lui Weir. Si istoria cartii si istoria din carte sunt doua exemple de exceptionalism american. In sensul bun. Istoria cartii intai: Weir a vrut sa scoata o carte cat mai realista despre planeta Marte. A scris-o, a fost refuzat, a pus-o pe Amazon in regim de self-publishing, s-a bucurat de succes, au fost cumparate drepturile de o editura, apoi drepturile pentru film de Twentieth Century Fox.  SI chiar cred ca va iesi un film bun (eu imi inchipui un mix intre Gravity  – long shots – si Apollo 13).

Povestea din carte in doua cuvinte: in a treia expeditie pe Marte un astronaut ramane abandonat pe planeta (accident + furtuna de nisip, nimic macabru – gen mioritza :)) . Are la dispozitie baza expeditiei plus uneltele si consumabilele aferente. Care nu ajung insa pentru cele 900 de zile pana la misiunea urmatoare. Si omul nostru face tot ce ii este cu putinta ca sa ajunga la liman. In cea mai mare parte a timpului singur, fara comunicare cu Pamantul. Totul scris foarte stiintific, foarte detaliat, atat de detaliat incat ti se pare ca urmaresti un documentar nu o fictiune. Din punctul asta de vedere este o carte excelenta. Un juvenile care poate sta alaturi de Robinson Crusoe sau de Insula Misterioasa a lui Jules Verne.

Sa spunem ca retinerile mele sunt la nivelul al doilea al lecturii: contextual, psihologic, de trairi interioare. Omul nostru nu se gandeste deloc la el insusi, nu se plange, nu il apuca crize de furie, nu se gandeste la femei, nu se masturbeaza, nu are fantezii, nu are zile de disperare, nu are dorinte ciudate etc. Totul este din punctul A in punctul B, fara ocolisuri, fara abateri, fara intoarceri. Nu stim nimic despre cum era omul inainte de misiune, ce voia el sa faca cu el. Nu gasim o meditatie despre chestiunile curente ale timpului, privite din perspectiva lui Marte. Daca va aduceti aminte de scena aia din cronicile lui Bradbury, scrise in anii ’50, cand oamenii de culoare se incoloneaza sa plece pe Marte veti intelege ce vreau sa spun.

E asadar un soi de documentar fictional. Un what if in stilul Discovery. Si din punctul asta de vedere e excelenta. Mi-as fi dorit insa sa aiba mai mult univers interior. Si nu in genul cartilor lui Saul Bellow, nu asa – nu imi inchipui ca un astronaut are acelasi gen de vaicareli si auto-compatimiri ca un intelectual frustrat, speriat, timorat. Dar are totusi ganduri dincolo de “ce mancam azi”.

Repet insa, e o carte excelenta pentru toti cei care vor sa invete multe despre modul in care opereaza misiunile spatiale, despre tehnologia din spate, despre fizica, biologie, chimie.

 

2 despre carti

1. Mi-am atins targetul de carti pe 2013. L-am si depasit un pic (80 in loc de 75). Sau privind din alta perspectiva, am trisat un pic ca au fost si vreo 10 benzi desenate. Anyway ma uitam pe Goodreads la statisticile generale din anii trecuti (2011 si 2012 si 2013)  si procentajul de oameni care isi fac norma e sub 5%. Ma gandeam intr-o seara sa fac un maraton si sa scriu cate 3 cuvinte despre fiecare din cartile astea citite.

2. In vacanta am citit toata seria Criminal. Distractie usurica, nu se ridica la nivelul lui Alan Moore sau Gaiman, nici nu are exuberanta aia a lui Jodorowsky (Metabarons) sau erotismul lui Manara, dar mi s-a parut mai buna estetica din Criminal decat cea din SinCity. Mai putin manierista, fara alb-negru (si la propriu si la figurat), glam rock/punkish. Si foarte cinematografice vizualurile (fac pariu ca mai devreme sau mai tarziu vom vedea filmul/filmele). In plus fiecare episod avea la coada un eseu foarte misto despre cate un film noir din anii ’50-’70. Chiar mi-am notat cateva pe care vreau sa le vad (unul fiind asta, pe care l-am si comandat de pe Amazon)

250px-Criminal_1

Ce am mai citit in ultima vreme

…se afla aici.

Sau cel putin in proportie de 90%. Mai am citit vreo cateva pe care n-am apucat sa le trec, cele mai notabile Tabelul periodic al lui Primo Levi  si un Kenzaburō Ōe foarte normal-subtil. (UPDATE: Hai ca le-am trecut si pe astea doua, acum)

un cetatean al unui lagar despre locuitorii-sclavi ai altui lagar

 

Andrei_Lankov_The_Real_North_KoreaAndrei Lankov – The Real North Korea

Recunosc ca am o slabiciune pentru subiectul Coreea de Nord. Poate vine din copilaria mea, din anii de final ai comunismului, cand incet-incet ne apropiam de stilul nord-corean de existenta. Imi aduc aminte si acum de groaza pe care am simtit-o cand mama mi-a spus prin ’87-’88, suparata, obosita de lipsurile zilnice, ca in viitor toti vom fi imbracati la fel si toti vom manca la cantina, intr-unul dintre constructiile alea rotunde denumite circuri ale foamei. Sau “rationalizarea” – zaharul si uleiul si apoi si carnea si untul si ouale luate cu portia, dupa asteptat la cozi enorme in spatele alimentarei. Sau defilarile cu placute de 23 august, vizitele cu pionierii la lacasele de cult ale comunismului – inchisorile unde fusesera detinuti martirii comunisti si mai ales tovarasul, tatal bun si binevoitor al natiunii. Sau ascultatul Vocii Americii la radioul Pacific si explicatiile parintilor ca nu avem voie sa vorbim despre asta afara.

Pot sa relationez cu respectivul sistem, poate asta e explicatia fascinatiei. Pot sa inteleg mult mai bine tarsaiala de la zi la zi a oamenilor de acolo, decat oroarea lagarelor naziste sau a Gulagului. Si dincolo de aspectele morale, de drepturile omului, simt ca intr-o alta lume, nu foarte departata sau improbabila, poate si eu as fi trait toata viata intr-un astfel de sistem.

Imi aduc aminte de prima data cand am citit 1984, prin anii 2000. Cumva 1984 seamana cu Shining-ul lui Kubrik (si al lui King). Sunt doua opere a caror putere provine din faptul ca sunt foarte aproape de posibil. O lume ca cea din Brave New World nu este atat de aproape de real, desi unii spun contrariul, pentru ca presupune niste schimbari in dinamica sociala destul de mari (si complet negraduale) in vreme ce calea spre lumea totalitara din 1984 este o cale treptata, pornind de la societatile democratice. Si dovada e faptul ca o astfel de lume s-a si intamplat.

Dar sa revenim la cartea noastra. Pe surt:

a). Cred ca si la cartile pe un anumit subiect se aplica the law of diminishing returns. Cu alte cuvinte, prima carte despre Coreea de Nord – Nothing to Envy a Barbarei Demick – mi s-a parut extraordinar de puternica. Poate nu doar pentru ca era prima citita pe subiectul respectiv. Poate ca si partea de antopologie sociala, de descriere a obiceiurilor de zi cu zi ale oamenilor simpli, a avut un rol. Cartea lui Lankov e mai sintetica si mai politologica. Spune mai degraba cum s-a ajuns acolo si ce e de facut in momentul unui schimbari de regim, decat sa povesteasca de-a fir in par cum este societatea nord-coreana.

b). Pe subiectul respectiv am mai citit Acvariile din Phenian – povestea unui copil ai caror bunici erau nord-coreeni stabiliti in Japonia si care decid sa revina in tara pentru a ajuta la propasirea socialista a patriei, pentru a ajunge pana la urma in lagar (3 generatii), Escape from Camp 14 – o carte despre un “copil-lup” – un copil nascut intr-un lagar, care ajunge sa vada lumea complet diferit pentru ca educatia lui e de la cele mai mici varste complet diferita de ceea ce definim noi ca normal (iti toarna mama si fratele de frica ca evadarea acestuia din urma sa nu atraga moartea sa) si Under the Loving Care of the Fatherly Leader – o foarte lunga istorie a sistemului nord-korean. Mai am acasa si Korea’s Place in the Sun – dar nu am apucat inca sa o citesc. Si am vazut ca anul asta Pulizerul pentru literatura a fost luat de The Orphan Master’s Son  dar nici pe asta nu am citit-o inca.

c). Tezele din The Real North Korea, asta fiind o carte mai degraba de politologie, cred eu, decat de istorie ar fi cam urmatoarele:

– sistemul nord-korean s-a schimbat mult in anii ’90 o data cu foametea care a facut ca sistemul de alocare a hranei pe cartele (cu plata simbolica) sa dispara (sau cel putin sa fie foarte difunctional). Pentru ca pe piata neagra un kg de orez reprezinta cam a 4-5 parte din salariu oficial (de circa 2 dolari pe LUNA) veniturile sunt suplimentate de tranzactionare particulara. Barbatii la munca oficiala, femeile fac mic comert sau servicii in mod particular pentru ca familiile sa subziste. Si asa venitul unei familii nu e mai mare de 30-40 dolari/luna

– in plus, foametea din anii ’90 a adus si o anumita deschidere (sute de mii de DVD playere pe care se pot vedea programe din Koreea de Sud) si o domolire a represiunii (economicul a dus la diminuarea aparatului de supraveghere/represiune)

– nu exista o posibilitate de “management buyout” asa cum s-a intamplat in URSS si Europa de Est. Cu alte cuvinte existenta Koreei de Sud si potentiala unificare fac ca nomeclatura nord-koreana sa nu poata face o tranzitie la capitalism pentru ca nu au know-howul necesar si capitalul pentru a rivaliza cu concernele sud-koreene. Mai mult decat atat, nivelul de colaborationism si de abuzuri fac ca acestia sa fie tematori pentru viata si siguranta lor. Cu alte cuvinte securistii lor nu au motive sa creada ca pot prospera in capitalism, spre deosebire de ai nostri.

– in eventualitatea unei implozii a sistemului (care se va intampla mai devreme sau mai tarziu, spune autorul, desi e probabil sa mai treaca 10-15 ani pana atunci) este recomandata solutia temporara a unui stat korean conferat, pentru ca altminteri forta de munca ieftina din KN (nivel de trai intre 14 si 40 de ori mai jos decat KS – cea mai mare disparitate dintre 2 tari cu frontiera comuna) fa provoca megatulburari sociale, iar capitalistii super-agili din KS vor profita de naivitatea celor din nord (Caritasuri, cumparari de terenuri pe pret de nimic etc)

– China, singurul jucator international care are un ascendent asupra regimului din KN nu are interesul unei schimbari de regim atat din motive economice (acces la resurse minerale ieftine, porturi spre Pacific pe coasta de Est a Coreei,), din motive politice (minoritate koreana la granita si tendinte nationaliste referitoare la respectiva minoritate in KS) dar mai ales din motive strategice (un stat korean unit aliat cu SUA, chiar la granita).

E carte buna pentru cei interesati de subiect. Nu prima pe care as recomanda-o. Din acest punct de vedere Nothing to Envy e o introducere mult mai buna. Pe de alta parte The Real North Korea e scrisa de cineva care a trait comunismul pe pielea proprie si din acest motiv intelege mai bine subtilitatile sistemului.

PS Am zis “cetatean al lagarului”  pentru ca Lankov asta a fost fiu de diplomat detasat la Phenian. Adica nu tocmai the average Joe Ivan in URSS . Si asta se vede intr-o parte a cartii in care discuta (detasat, crede el) problema responsabilitatii morale si juridice dupa caderea regimului, lustratia cum ar zice est-europenii

 

chestii cu carti

Aseara mi-am dat seama ca il apreciez pe Borges in primul rand ca cititor. El fiind cititorul, adica. Cititorul perfect, care a citit mult, a citit si capodoperele esentiale si pe alea minore, si nimicuri si prostioare, si a apucat sa reciteasca, si a apucat sa vada dincolo de textele oarbe, si a apucat sa impartaseasca ce a citit. De fapt ce a scris Borges poate fi o lunga dare de seama despre ce a citit si ce a gasit in carti Borges.

In alta ordine de idei m-am apucat sa recitesc Bones of the Earth a lui Swanwick. Stiu ca am citit-o acum vreo sapte opt ani, stiu ca mi-a placut, stiu ca e usurica, un fel de comedie d-aia burleasca, ca in anii ’40-’50, dar nu imi mai aduc aminte nimic din ea. Si ma intreb daca asta e doar un semn de batranete, sau si un semn ca e totusi o carte minora, un divertisment fara profunzime (desi I’m a sucker for this kind of guilty pleasures).

Si m-am mai apucat sa citesc Jurnalul lui Gombrowicz. M-a plictisit. Pe vremuri eram un iubitor de biografii in diferite forme de agregare (auto sau neautobiografii, jurnale, memorii si scrisori). Acum tind (sau imi impun sau nu ma intereseaza daca e adevarat contrariul) ca pana la urma viata omului nu prea are legatura cu opera (sau mai exact chiar daca are, ca factor generator, nu are ca factor explicativ, explicatia e doar in opera si nicaieri altundeva).